Putin dă startul forărilor în cadrul unui proiect Rosneft-ExxonMobil
august 10, 2014
Companiile occidentale sunt dispuse să coopereze cu Rusia, în pofida sancţiunilor, şi Moscova salută această abordare şi este gata să extindă cooperarea, a declarat sâmbătă preşedintele rus Vladimir Putin, dând startul deschiderii platformei de forare West Alpha în Marea Kara, un proiect comun al puternicului grup rus de petrol şi gaz Rosneft şi al gigantului energetic american Exxon Mobil.
”În opinia noastră, este vorba de o abordare cu adevărat responsabilă, singura productivă. Noi salutăm fără rezerve această abordare şi suntem deschişi, la rândul nostru, pentru extinderea cooperării cu partenerii noştri”, a mai declarat Vladimir Putin.
Lucrările în perimetrul Universitetskaia-1 din Marea Kara, foarte aproape de Polul Nord, vor avea loc din august până la sfârşitul lunii octombrie.
Revista Forbes scria recent că Exxon Mobil se află într-o situaţie complicată, în contextul sancţiunilor decise de Washington împotriva Moscovei ca urmare a acţiunilor Rusiei în Ucraina, şi că trebuie să decidă în privinţa continuării sau nu a proiectelor cu Rusia. Aceeaşi revistă aprecia că Exxon Mobil înclină să continue cooperarea cu Rosneft, având în vedere că cei doi giganţi au demarat mai multe proiecte comune.
exxonmobil_85729.html#ixzz39ydUClYj