Principalele rezultate ale Conferinţei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (COP 17), desfăşurată la Durban (Africa de Sud), vizează lansarea unui proces care să conducă la adoptarea unui viitor acord cu valoare juridică obligatorie la nivel global, decizia privind prelungirea Protocolului de la Kyoto, se arată într-un comunicat al Ministerului Mediului şi Pădurilor (MMP).
Decidenţi la nivel înalt – preşedinţi, premieri, miniştri – şi experţi din 196 de ţări au negociat vreme de 14 zile un set amplu de documente şi decizii de natură politică, economică, financiară şi tehnologică menite să consolideze acţiunea climatică la nivel global, în baza cadrului multilateral furnizat de Convenţia cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (UNFCCC) şi de Protocolul de la Kyoto la această Convenţie. România a fost reprezentată la COP 17 de o delegaţie condusă de Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely.
Întrucât prima perioadă de angajament sub Protocolul de la Kyoto, care prevede obligaţii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, va înceta la sfârşitul anului viitor, unul dintre subiectele intens dezbătute a fost continuarea Protocolului cu o a doua perioadă de angajament, care să încorporeze obligaţii pentru statele dezvoltate.
Măsuri viitoare
Conform Deciziei adoptate la Durban de Conferinţa Părţilor sub Protocolul de la Kyoto, a doua perioadă de angajament sub Protocolul de la Kyoto va dura 5 sau 8 ani, decizia urmând să fie luată până la sfârşitul lui 2012, printr-un amendament legal la Protocol. Părţile care îşi vor asuma în continuare ţinte obligatorii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră sub Protocolul de la Kyoto au condiţionat această decizie de stabilirea unei foi de parcurs (roadmap) către un viitor acord global cu valoare juridică obligatorie.
Potrivit MMP, acest acord ar urma să intre în vigoare imediat după terminarea celei de-a doua perioade de angajament sub Protocolul de la Kyoto şi să prevadă ţinte obligatorii de reducere a emisiilor pentru toate ţările puternic poluatoare, inclusiv cele cu economii în curs de dezvoltare (printre care China, India, Brazilia), dar şi pentru ţări dezvoltate care acum nu sunt parte la Protocolul de la Kyoto (cazul Statelor Unite ale Americii).
Documentele finale ale COP 17 de la Durban stipulează lansarea unui proces menit să se finalizeze cu un instrument legal până cel târziu în 2015, menţionând că acest instrument va include ţinte de reducere a emisiilor pentru toate Părţile la viitorul acord.
Forma viitorului acord va fi decisă în cadrul un nou organism subsidiar, denumit “Grup de lucru ad-hoc privind Platforma de la Durban pentru acţiune intensificată în domeniul schimbărilor climatice”, care trebuie să-şi definitiveze mandatul nu mai târziu de 2015, astfel încât viitorul acord să intre în vigoare şi să fie implementat începând cu anul 2020.
UE pe poziţie
Uniunea Europeană şi statele sale membre, dar şi reprezentanţii statelor insulare mici sau ai celor mai puţin dezvoltate ţări ale lumii şi-au exprimat îngrijorarea faţă de refuzul celorlate economii majore de a-şi asuma la Durban ţinte mai ambiţioase de reducere a emisiilor. În vederea diminuării riscului de agravare a impactului schimbărilor climatice la nivel global, rămâne necesară o decizie cât mai rapidă a marilor emiţători de gaze cu efect de seră privind acceptarea de noi angajamente, care să limiteze creşterea temperaturii globale la maximum 2°C faţă de perioada pre-industrială până la sfârşitul anului 2050. Uniunea Europeană şi-a exprimat hotărârea de a continua eforturile în domeniul combaterii schimbărilor climatice, atrăgând însă atenţia că acest proces nu poate evolua prin efortul unei singure entităţi (UE), care generează doar 11% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel global.
Mecanisme financiare
Potrivit MMP, COP 17 a mai consemnat la Durban progrese pe consolidarea mecanismelor flexibile sub Protocolul de la Kyoto, ce recompensează inclusiv financiar acţiunile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi în consolidarea modalităţilor de monitorizare-raportare-verificare a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, în special ale ţărilor dezvoltate.
De asemenea, dezvoltarea cadrului privind finanţarea pe termen mediu şi lung a acţiunilor de prevenire şi combatere a efectelor schimbărilor climatice în ţările în curs de dezvoltare, operaţionalizarea Comitetului Tehnic Executiv şi a Centrului si a Reţelei tehnologice în domeniul schimbărilor climatice până în 2012, în scopul promovării şi intensificării cercetărilor în domeniul tehnologiilor de mediu, care vor sprijini actiunile de reducere a emisiilor de de gaze cu efect de seră şi acţiunile de adaptare la efectele schimbărilor climatice în ţările în curs de dezvoltare şi posibile reconfigurări ale cadrului de acţiune destinat combaterii efectelor schimbărilor climatice la niveluri sectoriale, precum cele din domeniul agriculturii.
Canada iese din Protocol
Pe de altă parte, Canada a anunţat că se retrage din Protocolul de la Kyoto (primul stat care ia o astfel de decizie). La întoarcerea de la Durban, ministrul canadian al Mediului, Peter Kent, a justificat această decizie prin riscul pe care Canada îl are de a plăti penalizări de 14 miliarde de dolari, dacă va susţine în continuare Protocolul.
Protocolul de la Kyoto, semnat în 1997 şi intrat în vigoare în 2005, era singurul contract juridic util privind limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră, aflate la originea încălzirii globale.
Prin termenii acestui acord, Canada se angaja să reducă emisiile până în 2012 cu 6% faţă de nivelul din 1990, însă, din contră, nivelul emisiilor a crescut. Amintind prezenţa sa la conferinţa de la Durban, Kent a afirmat că platforma pregătită de această întâlnire „reprezintă o cale pentru progres” aşa cum Protocolul de la Kyoto nu a fost, în opinia Canadei.
Kyoto „nu include ţările cu cele mai multe emisii, Statele Unite şi China, şi, astfel, nu poate funcţiona”, a mai spus Kent. „Considerăm că un nou acord cu constrângeri juridice pentru toţi marii poluatori ne permite, ca ţară, să creăm noi locuri de muncă şi să avem creştere economică, aceasta fiind calea de urmat”, a mai adăugat Kent, afirmând că această poziţie a Canadei are o susţinere în creştere din partea Uniunii Europene, a Australiei, a Noii Zeelande, Japoniei şi Rusiei.
Canada riscă, potrivit acestuia „pierderea a milioane de locuri de muncă sau transferul a 14 miliarde de dolari din banii contribuabililor canadieni către alte ţări, reprezentând 1.600 de dolari pe familie, fără a avea un impact asupra mediului”.
