Distribuitorul și furnizorul de energie de stat Electrica SA a încheiat primul semestru cu un profit net record, de 91,48 milioane lei (peste 20 milioane euro), față de un rezultat pozitiv de 34,87 milioane lei în primele șase luni ale anului trecut, potrivit datelor raportate pe site-ul companiei.
Comparativ, la nivelul întregului an 2012, Electrica SA a avut un profit de 15,3 milioane lei.
Cifra de afaceri netă realizată în prima parte a acestui an s-a ridicat la 127,79 milioane lei, de aproape trei ori mai mică decât cea înregistrată în perioada similară a anului trecut, de 359,55 milioane lei.
Electrica SA este una dintre cele mai profitabile companii de stat, are circa 3,5 milioane de clienți și 11.000 angajați.
Electrica are filialele de distribuţie Transilvania Nord, Transilvania Sud şi Muntenia Nord, restul reţelelor fiind privatizate în perioada 2004 – 2006. Electrica SA administrează în total 6.600 km de linii electrice aeriene de 110 kV și 44.000 km de linii medie tensiune, din care 34.000 km de linii aeriene.
Statul va vinde 51% din acţiunile pe care le deţine la Electrica SA prin listarea la bursă, operaţiune ce se va face printr-o majorare de capital social în aprilie anul viitor. Electrica SA a raportat, pentru 2012, un profit net de 15,3 milioane lei și o cifră de afaceri netă de 653,3 milioane lei.


