Acasă Economie Profit în scădere la Nuclearelectrica

Profit în scădere la Nuclearelectrica

de A

Nuclearelectrica a raportat în primul trimestru un profit net mai mic cu 26,5%, în sumă de 563,27 milioane lei. Veniturile din exploatare au scăzut cu 43,1%, la 1,2 miliarde lei, în comparație cu primul trimestru din 2023.

Producția brută de energie electrică a celor două unități operaționale ale CNE Cernavodă a fost de 3.000.292 MWh în trimestrul I 2024 (din care 2.998.845 MWh în trimestrul I 2023); din această producție brută, consumul propriu tehnologic al Unităților în timpul funcționării, a fost de 232.000 MWh în trimestrul I 2024 (din care 229.000 MWh în trimestrul I 2023). În trimestrul I 2024 cantitatea de energie electrică produsă și livrată în SEN a fost de 2.767.990 MWh, în scădere cu 0,06% față de nivelul înregistrat în trimestrul I 2023 de 2.769.639 MWh. Programul de producție de energie electrică netă aprobat de Consiliul de Administrație pentru anul 2024 (revizie martie 2024) a avut în vedere o cantitate de 10.179.063 MWh; pentru trimestrul I 2024, este prevăzută o cantitate de 2.747.369 MWh, fiind realizat în proporție de 100,7%.

 Factorul de utilizare a puterii instalate, înregistrat de fiecare unitate operațională din cadrul CNE Cernavoda în trimestrul I 2024, precum și cumulat de la începerea exploatării comerciale (Unitatea 1 la 2 decembrie 1996, Unitatea 2 la 1 noiembrie 2007) până la 31 martie 2024.

Valoarea totală a programului de investiții al SNN pentru anul 2024 este de 1,599 miliarde lei (fără componenta alocată plății serviciului datoriei aferent împrumuturilor pe termen lung), program de investiții aprobat prin Hotararea nr. 1/28.02.2024 a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor SNN SA. Programul de investiții al SNN pentru anul 2024 cuprinde proiecte de investitii necesare în cadrul Sucursalei CNE Cernavodă, al Sucursalei FCN Pitești și al sediului central, estimate a se realiza până la sfârșitul anului 2024, precum și obiective de investiții cu finalizare în următorii ani.

 

 

din aceeasi categorie