Acasă MediuDezvoltare Durabila Producția și consumul de lemn scad semnificativ

Producția și consumul de lemn scad semnificativ

de L M

Producția și consumul de lemn, în 2023, vor scădea, până la niveluri comparabile cu acum 15 ani, când, pe plan mondial, se manifesta criza economică. Aceasta este concuzia specialiștilor care au participat la Conferinței Internaționale pentru Lemnul de Rășinoase, de la Viena. România a fost reprezentată de Asociația Forestierilor din România Asfor.

333 de specialiști din sectorul forestier din peste 30 de țări din întreaga lume au participat la cea de-a 71-a ediție a Conferinței Internaționale pentru Lemnul de Rășinoase ce a avut loc la Viena săptămâna trecută, în zilele de 11 și 12 octombrie, se arată într-un comunicat de presă al Asfor.

„Toți participanții au subliniat faptul că lemnul este cea mai importantă resursă pentru lupta cu schimbările climatice și este un contributor tot mai important la creșterea economică a statelor”, a declarat Ciprian Muscă, președintele Asfor.

„Piețele de rășinoase au scăzut îngrijorător, un declin ce poate fi comparat cu cel care a afectat industria acum 15 ani în timpul crizei financiare globale”, este una dintre principalele concluzii la care au ajuns participanții la conferință. Potrivit acestora, în 2023, producția va fi mai mică cu peste 8% în Europa, iar consumul mai mic cu aproximativ 11% comparativ cu 2022.

„Ratele ridicate ale inflației au forțat băncile centrale să crească ratele dobânzilor. Astfel, după mai bine de un deceniu de rate ipotecare relativ scăzute, acestea au crescut brusc, descurajându-i pe cumpărătorii de case. În aceste condiții, piețele construcțiilor rămân lente până în 2024, afectând și industria lemnului”, susține oficialul Asfor.

Potrivit acestuia, participanții la conferință au ținut să atragă atenția asupra principalelor elemente care afectează piața lemnului. Costurile cu energia și personalul sunt și rămân ridicate, iar sectorul forestier trebuie să își îmbunătățească eficiența, nu doar crescând randamentul prelucrării buștenilor, ci și prin reutilizarea și reciclarea lemnului. În plus, sancțiunile impuse pentru Rusia și Belarus ar trebui să fie respectate de toți jucătorii din industria prelucrării lemnului.

Pe de altă parte, forestierii au ajuns la concluzia că „schimbările climatice și politicile forestiere joacă un rol mai important atât la nivel de stat, cât și la nivel european”, precizează comunicatul. În acest context, în Europa, disponibilitatea pe termen lung a resurselor de lemn de rășinoase necesită un management adaptat. Iar beneficiile utilizării lemnului în lupta cu schimbările climatice sunt recunoscute tot mai mult”, notează documentul.

„Un sector forestier activ, ca parte a bioeconomiei, trebuie să fie în și centrul politicii românești! Noi, în ultimii 10 ani, fără măsuri consistente de dezvoltare și finanțare a sectorului, am tot legiferat în direcția combaterii tăierilor ilegale. În continuare, legiuitorii români insistă pe înăsprirea pedepselor pentru tăieri ilegale, în condițiile în care suntem țara cu cea mai coercitivă legislație în domeniu! Asta arată că nu acest tip de legiferare este soluția. Aplicarea legilor și sprijinirea prin măsuri coerente a celor care lucrează cinstit ar trebui să fie politicile următorilor ani. Legiferarea trebuie să creeze un cadru clar, coerent și previzibil favorabil dezvoltării sectorului forestier”, a completat Ciprian Muscă, președintele Asfor.

Conferința a fost organizată de Asociația Profesională a Industriei Lemnului din Austria în parteneriat cu Organizația Europeană  a Operatorilor Economici din Domeniul Industrializării Lemnului (EOS) și  Federația Europeană a Comerțului cu Lemn (ETTF). Următoarea ediție a conferinței va avea loc la Taormina, Italia, în octombrie 2024.

din aceeasi categorie