Al doilea şi al şaselea producător de oţel din China au anunţat că au demarat discuţii în vederea unei restructurări, care ar putea să se finalizeze cu o fuziune şi crearea celui mai mare producător de oţel din China şi a unui gigant de talia ArcelorMittal, liderul mondial de pe piaţa oţelului, informează Blomberg.
Aceste discuţii scot în evidenţă eforturile autorităţilor chineze de a restructura un sector de stat ineficient şi a stimula o economie ce se îndreaptă spre cea mai slabă creştere din ultimele decenii.
„Fuziunea dintre Baosteel şi Wuhan Steel se potriveşte cu strategia guvernamentală de a îmbunătăţi eficienţa şi a reduce competiţia şi supracapacitatea. S-ar putea ca în viitor să mai apară şi alte fuziuni”, a declarat Xu Xiangchun, analist la firma de consultanţă Mysteel Research.
În paralel, exporturile de oţel ale Chinei au atins şi ele un nivel record, ceea ce declanşează critici din partea rivalilor din China şi SUA.
Fuziunea dintre Baosteel şi Wuhan Steel, ambele controlate de Guvernul chinez, ar da naştere unei companii care va trece în faţa Hesteel Group, cel mai mare producător chinez de oţel, iar la nivel mondial va fi devansată doar de liderul ArcelorMittal.


