Acasă MediuDezvoltare Durabila Probleme în pădurea de la Târgu Mureș

Probleme în pădurea de la Târgu Mureș

de L M

Ministerul Apelor și Pădurilor a constatat că există nereguli în pădurea deținută de orașul Târgu Mureș, motiv pentru care a refuzat să aprobe amenajamentul silvic, documentul de bază în administrarea fondului forestier. Ministrul de resort a băgat de seamă că, în câțiva ani, au dispărut aproape 4 ha de pădure, iar alte 22 au fost afectate de diferite lucrări. Inclusiv cele pentru grădina zoologică.

Ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, a constatat că există diferențe mari între hărțile satelitare din 2010 și 2018 în ceea ce privește pădurea deținută de primăria Târgu Mureș, atunci când a fost vorba ca ministerul să avizeze amenajamentul silvic al acestei suprafețe de fond forestier. Motiv pentru care a vrut „verificare în teren a modului în care s-a respectat legislația silvică în ceea ce privește întocmirea, recepționarea și avizarea documentului municipiului Târgu Mureș. Acest fond forestier, situat pe Platoul Cornești, are suprafața de 849,9 de hectare, este proprietate a primăriei și este administrat de Ocolul Silvic Târgu Mureș”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Apelor și Pădurilor (MAP).

Potrivit comunicatului, „ministrul Deneș a primit informații referitoare la situația fondului forestier și din alte surse, motiv pentru care nu este dispus să semneze ordinul de aprobare a amenajamentului silvic până când nu vede situația reală din teren”.

În urma deplasării în teren s-a constatat că datele scriptice prezentate de reprezentații Ocolului Silvic Târgu Mureș nu concordă cu realitatea, iar amenajamentul silvic întocmit și transmis spre aprobare nu este conform cu situația existentă în teren. Astfel, s-a constatat că de-a lungul timpului, inclusiv în ultimii ani, au fost efectuate de către Primăria Târgu Mureș mai multe amenajări, inclusiv în zona grădinii zoologice, cu afectarea fondului forestier național și fără a fi evidențiate în amenajamentul silvic, fără a se respecta legislația referitoare la schimbarea categoriei de folosință a terenului și regimul scoaterilor din fondul forestier național cu realizarea compensărilor prevăzute de lege. Prin aceste amenajări a fost afectată o suprafață de fond forestier de aproximativ 22 de hectare și s-a constatat reducerea fondului forestier cu o suprafată de 3.7 hectare, se mai arată în comunicat. Verificările s-au făcut în prezența celor implicați în administrarea fondului forestier, unii dintre aceștia făcând parte din comisiile care au participat la efectuarea lucrărilor în teren și au recepționat lucrările de birou în vederea întocmirii și transmiterii, spre avizare la Ministerul Apelor și Pădurilor, a amenajamentului silvic.

Urmare a celor constatate, Ioan Deneș a dispus ca în perioada imediat următoare Corpul de Control al ministrului să facă un control tematic din care să rezulte suprafața de fond forestier afectată, precum și măsurile legale care se impun pentru intrarea în legalitate. De asemenea, se impune refacerea lucrărilor de amenajare astfel încât să reflecte realitatea din teren și să permită aprobarea de către Ministerul Apelor și Pădurilor a amenajamentului silvic întocmit pentru suprafată de 849.9 hectare, proprietatea Municipiului Târgu Mureș, completează documentul.

din aceeasi categorie