Acasă Analize Prin Munţii Neamţului

Prin Munţii Neamţului

de GM

hidro bicazConsiderat al doilea munte sfânt al ortodoxiei, după Athos, Ceahlăul este cel mai cântat de poeţi şi cel mai plin de poveşti şi legende. Legendele se duc mult înainte, chiar pe vremea dacilor. Unii împătimiţi susţin chiar că aici ar fi fost Kogaionul, muntele sfânt al dacilor. La poalele munţilor, aproape de Ceahlău, în satul Petru Vodă, lângă Poiana Teiului, se află pensiunea Geona, care şi-a luat numele de la cei doi copii ai familiei Panaite, Georgian şi Narcisa. Înconjurată de frumuseţile naturii, dar şi de legendele locului, pensiunea are în preajmă Mănăstirea Petru Vodă – ctitorie a părintelui Iustin Pârvu, Mănăstirea Paltinu – mănăstire pentru maici, cu azil şi cămin pentru copii, extensia în domeniul social a complexului părintelui Iustin, Piatra Teiului, Muntele Ceahlău, zimbrăria, Cetatea Neamţului, Casa memorială „Ion Creangă”, Mănăstirea Neamţ, Sihăstria, Secu, dar şi multe altele…La câtiva kilometri se află lacul de acumulare Izvorul Alb, poate mai cunoscut drept Bicaz, pentru că deserveşte hidrocentrala Bicaz (CHE Stejaru) – «Dimitrie Leonida», prima mare hidrocentrală din ţară. Primul proiect pentru viitorul complex hidroenergetic a fost făcut de inginerul român Dimitrie Leonida în 1908, sub forma unei lucrări cu care acesta obține la Școala Politehnică din Berlin – Charlottenburg, diploma de inginer electrotehnist. Startul lucrării s-a dat în toamna anului 1950, iar la 1 octombrie 1960 a fost pus în funcţiune primul hidroagregat. Barajul Izvorul Muntelui-Bicaz este un baraj de greutate, din beton, având înălţimea de 127 m şi lungimea la coronament de 435 m. Pentru realizarea barajului au fost necesari 1.650.000 mc de beton şi beton armat. Lacul de acumulare are un volum total  de 1.230 milioane mc, o suprafaţă de 310 ha şi o lungime de 35 km. În centrala de tip semiaerian sunt amplasate cele 6 turbine Francis verticale: 4 de câte 27,5 MW şi 2 de câte 50 MW. În medie, hidrocentrala livrează, anual, circa 435 GWh în Sistemul Energetic Naţional. La mijlocul lunii iunie, Hidroelectrica a publicat anunţul de participare pentru licitaţia publică internaţională privind atribuirea proiectului de retehnologizare a CHE Stejaru, investiţie estimată la 75 milioane euro. Proiectul se va derula pe o durată de aproximativ 7 ani de la semnarea contractului şi presupune retehnologizarea celor 6 hidroagregate, ce însumează o putere instalată de 210 MW.

Legenda numelui satului Petru Vodă

brau Petru RaresLegenda spune că Petru Rareş (1483 – 1546), fiul lui Ştefan cel Mare şi al Răreşoaiei, de două ori domn al Moldovei (20 ianuarie 1527 – 18 septembrie 1538 şi 19 februarie 1541 – 3 septembrie 1546), fugea spre Transilvania, după ce pierduse bătălia cu otomanii conduşi de însuşi Suleyman Magnificul. La 17 septembrie 1538, sultanul a intrat în Suceava, unde a pus mâna pe tezaurul lui Petru, care includea, între altele, și spada lui Ștefan cel Mare, iar pe tronul Moldovei l-a instalat pe Ștefan Lăcustă. Tot la acea dată, Tighina și Bugeacul au fost rupte de Moldova și transformate în posesiuni turcești.

Trădat de boieri, cu puțin oșteni credincioși, Petru-Vodă a fugit spre Transilvania, unde, în cetatea Ciceului, îl aștepta doamna sa, Elena-Ecaterina Brancovici, cu copiii Iliaș, Ștefan și Ruxandra.

Pe drum, temându-se chiar și de slujitorii cei mai apropiați, care-l tot îndemnau să facă popas înainte de a începe traversarea munţilor, a hotărât să se oprească pentru odihnă într-un loc mai ascuns, la poalele pădurii, lângă pârâul Bolătău. Reținerea lui Vodă era îndreptățită, pentru că printre cei care-l alungaseră de pe tron erau și preoți ai Mănăstirii Bistrița, pe moşiile căreia se afla. Pădurile erau pline şi de călugări de la Mănăstirea Neamț, fraţii celor de la Bistriţa, așa că dușmanul se putea ascunde oriunde.

Deodată, se auziră trosnete, semn că se apropia cineva, se iviră siluete negre, cu arcurile pregătite, gata de luptă. Înconjuraţi din toate părţile, Petru Vodă căuta să scape. Norocul i-a venit de la un răzeş: din spatele unui grajd se văzu o lumină, care se mișca încet, ca un semn de chemare. Acolo, un sătean le deschise ușile la grajd, iar ei se urcară în pod, învelindu-se cu fân. Au apărut imediat și călugării de la Neamț, înarmați cu arcuri, însoțiți de boieri nemțeni. Întrebat dacă a văzut călăreți trecând prin preajmă, omul le arătă spre valea Bistriței. Fără a sta pe gânduri cu toții plecară în grabă, mirându-se cum de le-a scăpat ”dușmanul”.

După ce s-a făcut liniște, răzeşul le strigă să coboare și-i pofti în casa sărăcăcioasă. Acolo, muierea sa le pregăti ceva de mâncare și îi ospătă pe cinste. A doua zi dimineața, voievodul, odihnit și cu puterile recăpătate, se pregăti de plecare peste culmile Stânișoarei, înspre Ardeal. Înainte de a da bice cailor, își scoase brâul cu cataramă de argint și îl dădu săteanului, mulțumindu-i pentru găzduire. Omul luă comoara primită și o păstră cu sfințenie, ea fiind, și azi, o podoabă a satului ce a luat numele voievodului – Petru Vodă (foto). «Încă de atunci, oamenii din Petru Vodă primesc cu ospitalitate pe oricine, fie voievod, fie boier, fie om de rând. Acești munteni credincioși, privesc pe toți la fel și încearcă să ajute pe oricine», spun proprietarii Pensiunii Geona.

Legenda Panaghiei şi a sorei ei, Pietra Teiului

Piatra TeiuuiCalistrat Hogaş, pasionatul cronicar al Munţilor Neamţului, spune că Panaghia era o fată nespus de frumoasă, înzestrată de ursitoare cu toate calităţile. Dar lucrul cel mai minunat a fost când însuşi Dumnezeu i-a dăruit Panaghiei suflet şi inimă di sufletul şi inima sa.

Şi, pentru ca să nu fie pângărită de privirile muritorilor, ursitoarele au dus-o pe înălţimile cele mai de sus ale Ceahlăului, acolo unde numai Soarele putea să o vadă. Soarele o privea în fiecare zi, dar şi fata se uita la Soare. Şi amandoi s-au îndrăgostit. Ceasuri întregi se oprea Soarele din calea lui ca să o privească. Şi până într-atâta s-a mărit ziua, în vreme ce noaptea s-a micşorat, că ajunse amurgul aproape să-şi dea mâna cu zorile. Atunci noaptea, supărată, s-a plâns lui Dumnezeu, iar Dumnezeu s-a maniat şi l-a pedepsit pe Soare să nu mai răsară decât înveşmântat de neguri, ca să nu mai ispitească sufletele slabe ale muritorilor. Iar Panaghia nu l-a mai văzut pe Soare. Jalea i-a cuprins sufletul şi a plâns neîncetat zile şi nopţi la rând, fără să mai închidă un ochi. De la o vreme i s-a făcut lui Dumnezeu milă de ea şi a trimis poruncă răsăritului şi apusului să trimită în grabă cele mai uşoare şi mai dulci dintre vânturi spre culmile înalte ale Ceahlăului, ca să-i usuce copilei lacrimile. Dar Panaghia nu mai putea trăi fără Soare, iar jalea ei era atât de mare, încât se rugă lui Dumnezeu să o prefacă în stană de piatră şi să dea din nou drumul zeului zilei şi al luminii să străluceasca pe cer. Se zice, însă, că inima ei nu a împietrit, ba şi acum se bucură de razele soarelui, de strălucirea florilor şi de vânturile dulci şi mângâietoare ale răsăritului şi apusului.

În acele vremuri demult apuse, Panaghia şi de sora ei mai mică, amândouă transformate în stânci, păzeau culmile Ceahlăului, ca nişte străjeri ai Moldovei ce priveau spre Ţara Ungurească.

Plutaşii de pe Bistriţa, plecaţi cu lunile de acasă, se mai opreau pentru a se odihni şi ospăta la cârciumile de pe valea râului, ba chiar şi pe la localnice, mâniind pe Dumnezeu cu destrăbălarea ce se petrecea.

Pentru a pedepsi destrăbălarea, îngâmfarea şi zgârceania acestora, Dumnezeu l-a lăsat pe diavol să piardă de pe faţa pământului satele de pe valea Bistriţei, de la Dorna mai în jos, să aducă potopul asupra lor. Într-o noapte, diavolul se hotărî să ia o stâncă de pe Ceahlău şi să o pună stăvilar pe cursul Bistriţei, apele revărsate peste casele oamenilor urmând să-i înece pe toţi. Diavolul avea putere doar noaptea, iar stâncile erau mult prea grele, aproape peste putearea lui de a le duce. A încercat să ridice Panaghia, dar n-a reuşit. Aşa că se mulţumi să ia pe sora cea mică, care nu era nici ea prea uşoară. Şi s-a chinuit toată noaptea. Când mai avea doar câţiva paşi până la a pune stăvilarul, cântatul cosoşului se auzi răsunând pe vale şi zorii se iviră. Pierzându-şi puterea, diavolul scăpă stânca pe mal şi se făcu nevăzut. Stânca rămase singură în mijlocul văii Bistriţei, iar în vârful ei răsări un tei. De atunci sora Panaghiei poartă numele de Piatra Teiului (foto).

Piatra Teiului este o stâncă cu o înălțime de 23 m, pe o terasă mai înaltă cu 2-3 metri față de nivelul Bistriței. Compoziţia rocii este calcarul, rămasă ca o klippa (o rocă de dimeniuni mari, care nu intră în compoziţia unei forme de relief) în urma eroziunii apelor Bistriţei, în perioade lungi de ani, cu multe semne ale unei faune fosile. Se spune că numele şi l-a luat de la un tei ce a răsărit pe vârful ei. Credincioşii din zonă au ridicat o cruce, ca semn al creştinătăţii locului. Piatra Teiului a fost declarată monument geologic al naturii în 1951.

Mânăstirea Petru Vodă

parintele justinCele două mânăstriri, de maici şi de călugări, care au fost construite în satul Petru Vodă, sunt legate de numele unui singur om: părintele Iustin Pârvu (foto). Născut în februarie 1919 chiar în localitatea Petru Vodă, părintele Iustin Pârvu s-a retras, în 1936, la Mănăstirea Durău, din apropiere. Părintele a studiat la Seminarul Teologic de la Cernica (unde i-a avut colegi pe Patriarhul Teoctist, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Arhimandriţii Sofian Boghiu, Grigorie Băbuş, Ioasaf Popa, Gherasim Iscu), la Seminarul de la Râmnicu-Vâlcea şi, începând din anul 1946, la Seminarul de la Roman. În 1941 este hirotonit preot de către de arhiereul Valerie Moglan, vicar al Mitropoliei Iaşilor și, doar după un an pleacă pe frontul de Răsărit, ca preot militar. După întoarcerea armelor de la 23 august 1944, se întoarce la Mănăstirea Durău.

Acuzat de apartenență la gruparea legionară este arestat și condamnat, pe 14 mai 1948, la 12 ani de închisoare. «Periplul» prin temnițele comuniste a început la Suceava, din 1949 la Aiud, din 1951 la Baia Sprie în lagărul de muncă silnică, apoi, din 1954 la Ghera și pentru mai scurt timp la alte temnițe și lagăre de muncă silnică. Deși trebuia eliberat în 1960, pentru că s-a considerat că încă «nu se corectase», a mai primit 4 ani de temniță la Periprava, fără a exista vreo condamnare în acest sens.

În mai 1964 este eliberat și se reîntoarce la casa părintească din Petru Vodă, fiindu-i interzis să se întoarcă la Mănăstire. Ofițerul de securitate care îl avea sub observație i-a aprobat în 1966 să se ducă la mănăstire, alegând o chilie retrasă de la Mănăstirea Secu. «Încă de pe atunci, zeci de oameni din Petru Vodă mergeau la chilia părintelui, făceau praznice acolo și îi acordau atenția și dragostea lor», mai spus proprietarii Pensiunii Geona.

În 1975 a primit aprobarea să viziteze Sfântul Munte Athos. Era un prilej de a scăpa de urmărirea permanentă a securității rămânând acolo, lucru care ia fost și propus. A refuzat categoric, pentru că locul său era în țară, alături de semenii săi, iar misiunea sa nu se încheiase și hotărâse să meargă mai departe în promovarea credinței creștine și a dragostei de țară și neam.

“La întoarcere, a fost trimis la Mănăstirea Bistrița, dar și acolo sătenii din Petru Vodă și alți pelerini îl vizitau, cuvintele sale devenind o alinare sufletească pentru toți, indiferent de problemele vieții cotidiene și de necazurile pricinuite de ororile comuniste.

După căderea comunismului, în anul 1991 se reîntoarce la Mănăstirea Secu, unde nu stă prea mult, ci vine în satul natal și hotărăște să facă o mică bisericuță și o chilie retrasă aproape de stâna de pe poiana Hașca, în capătul pârâului Bolătău. Imediat i-au sărit în ajutor sătenii muncitori din Petru Vodă. Unii cu caii cărau lemne din pădure, alții cu tractoare duceau piatră. Avea alături 2 călugări imediat după ce a venit, dar un sat întreg de partea sa. Participa la toată muncă ce se făcea acolo. Deși chinuit în temnițe, părintele lucra cot la cot cu ceilalți oameni. Când s-a dus zvonul în împrejurimi și în întreaga țară, au început să vină multe fonduri, iar mica bisericuță a devenit o bijuterie, foarte frumos pictată și decorată. Alături, încă de la început, s-a făcut o mică căscioară, unde a stat părintele până când a fost mutat la Mânăstirea de Maici. Cu toate controversele, unele legate de construcție, altele de hramul Sfinții Arhangheli Mihai și Gavriil, lucrările au continuat permanent până astăzi; de la mica bisericuță dorită inițial, s-au construit chilii, dormitoare pentru pelerini, o mănăstire de maici în apropiere, un spital-azil și un centru pentru copiii defavorizați“. În cimitirul Mănăstirii au fost îmnormântate mari personalități ce au suferit în temnițele comuniste: părintele Gheorghe Calciu, părintele Ştefan Marcu, poetul Radu Gyr, Tudor Popescu, şi alții. La mijlocul lunii iulie 2013, Părintele Iustin Pârvu a trecut la cele veșnice.

 

 

din aceeasi categorie