Pe 2 iunie, la Viena, va avea loc unul dintre cele mai importante evenimente: cea de-a 169-a reuniune a membrilor Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).
Mapamondul aşteaptă o decizie, pentru a-şi reface planurile de afaceri, luând în calcul preţul internaţional al ţiţeiului. Reamintim, dacă la mijlocul anului 2014, barilul se tranzacţiona cu aproximativ 115 dolari, la începutul acestui an a coborât până spre 25 dolari, pentru ca acum să se tranzacţioneze la puţin peste 49 dolari. Dacă nu se ajunge la nicio concluzie privind scăderea sau, măcar, menţinerea nivelului de producţie, având în vedere problemele economiei mondiale, ceea ce a condus la scăderea cererii, cel mai probabil preţul petrolului va coborî, din nou, spre 40 dolari barilul. Ceea ce nu este, neapărat, o veste bună. Sau este o veste bună pentru cei care au maşină şi pentru transportatori, dar este o veste extrem de tristă pentru producători.
Asigurând 39% din necesarul de energie al lumii şi 90% din necesarul de carburanţi pentru transporturi, influenţa preţului petrolului asupra economiei mondiale este major. Toate componentele economiei sunt influenţate de preţul la energie, de la inflaţie şi şomaj, până la produsul intern brut. Mai mult, având în vedere că, practic, nu există componentă economică în care să nu se folosească petrol sau vreun derivat al acestuia, orice mişcare “în sus” a preţului ţiţeiului antrenează mişcări pe toate celelalte pieţe, având efect multiplicator în economie. Pe de altă parte, atunci când preţul petrolului scade, influenţele sunt mai mici.
Analizând efectele şocurilor petroliere din anii 1973-1974, 1979-1980 şi 2007-2008 se poate afirma că rezultatul global al unei creşteri spectaculoase a preţului petrolului îl constituie un efect negativ net asupra economiei mondiale. Se poate observa că majoritatea scăderilor economice, înregistrate după anul 1970 în toate ţările lumii, au fost precedate de creşteri rapide ale preţului petrolului. Un studiu estima că o creştere de 10 dolari/baril este posibil să inducă o scădere economică globală cu 0,5%. Totuşi, nu există o relaţie liniară între cele două variabile, neputându-se afirma că există un efect simetric al unei variaţii a preţului petrolului. Astfel, dacă o creştere masivă a preţului antrenează recesiune economică, o scădere nu declanşează neapărat un boom economic, sugerând că între cei doi indicatori nu există o relaţie liniară.
Practic, scăderea preţului petrolului are suficiente efecte negative. De exemplu, ţările producătoare trec acum prin momente extrem de dificile: de la penuria de alimente din Venezuela, la crize bugetare în Rusia şi Arabia Saudită. În plus, companiile producătoare au probleme, pe care încearcă să le rezolve prin diminuarea cheltuielilor, de la disponibilizări de personal, la scăderea drastică a investiţiilor. Mai multe, companii mici producătoare de petrol clasic şi-au declarat falimentul, alături de cele ce extrag hidrocarburi neconvenţionale (precum cele de şist sau din nisipuri).
Se vehiculează şi ideea că, dacă ţările producătoare “suferă” pe termen scurt, pe termen lung vor avea mult mai mult de câştigat. Pe de o parte, un preţ scăzut al petrolului nu împovărează prea mult economia mondială destul de fragilă, iar, pe de altă parte, sursele alternative nu sunt atractive şi sunt, în general, neprofitabile la acest nivel al preţului petrolului. În plus, se dă o lovitură grea energiilor regenerabile, ale căror costuri sunt mult mai puţin atractive la un preţ scăzut al ţiţeiului.
Petrolul a reprezentat, în ultima sută de ani, principala sursă energetică a lumii. Economia s-a bazat pe această sursă de energie, care i-a susţinut creşterea, pentru că, iniţial, a fost ieftină şi din abundenţă. O dată cu apariţia OPEC, piaţa internaţională n-a mai fost liberă, iar preţul petrolului nu s-a mai format pe baza cererii şi a ofertei, ci pe baza cotelor de producţie adoptate de membrii cartelului.
De câţiva ani, însă, statele membre OPEC nu mai reuşesc să se înţeleagă în privinţa cotelor de producţie. Unii experţi chiar au spus că incapacitatea OPEC de a ajunge la un consens reprezintă o încălcare a regulilor fundamentale ale organizaţiei şi „sfârşitul sistemului de cote”.
Analiştii consideră că, şi la această şedinţă din 2 iunie, divergenţele acumulate între Arabia Saudită şi Iran se vor intensifica, fapt care pune definitiv sub semnul întrebării posibilitatea cartelului de a influenţa preţurile la petrol.
