Acasă Stiri InterneGaze Preluarea Forte Gaz GN de Premier Energy, autorizată de Concurență

Preluarea Forte Gaz GN de Premier Energy, autorizată de Concurență

de A

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care furnizorul şi distribuitorul de gaze naturale Premier Energy, fosta companie Petrom Distribuţie Gaze, a preluat Forte Gaz GN. Decizia Consiliului Concurenţei va fi publicată pe site-ul instituţiei după ce vor fi eliminate informaţiile cu caracter confidențial.

”Autoritatea de concurenţă a evaluat operaţiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, în conformitate cu reglementările în domeniu, şi a constatat că activitățile companiilor nu se suprapun în România. Ca urmare, operaţiunea nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei”, a anunțat autoritatea de concurență.

Compania Premier Energy este activă pe piețele furnizării și distribuției de gaze naturale. A fost înfiinţată în anul 2007, sub numele de Petrom Distribuţie Gaze, la acea dată fiind controlată de OMV Petrom. În anul 2013, Ligatne Limited, Cipru, a preluat controlul acestei societăţii de la OMV Petrom, prin semnarea unui acord de cesiune a părţilor sociale.

Forte Gaz GN este o companie activă pe piața furnizării de gaze naturale.

din aceeasi categorie