Acasă Stiri InterneGaze Potențialul energetic al Mării Negre: gaze naturale, vânt și energia valurilor

Potențialul energetic al Mării Negre: gaze naturale, vânt și energia valurilor

de M G

Niculae HAVRILEȚ

Pentru România, gazul natural aduce o contribuție semnificativă la securitatea energetică națională și, în plus, în viitorul apropiat, va juca un rol important în înlocuirea energiei produse din combustibili fosili poluanți, în special cărbune, a declarat Niculae Havrileț, secretar de stat în Ministerul Economiei, la Romanian International Gas Conference (RIGC) 2020, eveniment organizat de către Energy Policy Group (EPG), un think-tank independent, specializat în analiza strategică a politicilor și piețelor de energie din regiunea Europei de Est și a bazinului Mării Negre.

Reamintim, România produce aproximativ 90% din gazele naturale pe care le consumă, restul fiind importat de la singurul exportator, concernul rus Gazprom. O șansă pentru România o reprezintă zăcămintele recent descoperite în Marea Neagră. Dar, Marea Neagră poate să devină un mare furnizor de energie: pe lângă gaze naturale, poate fi exploatată energia vântului, precum și cea a valurilor.

“Se pune problema decarbonizării sectorului gazului și ne gândim la acest lucru prin implementarea unui grad mai ridicat de energie regenerabilă în sistem, inclusiv energie regenerabilă offshore (n.r. – în Marea Neagră). Aș vrea să evidențiez potențialul Mării Negre în acest sens. De asemenea, ne gândim la introducerea de noi purtători de energie, precum hidrogenul și gazele regenerabile. În plus, infrastructura gazelor va trebui modernizată pentru a transporta cote sporite de gaze. Mai mult, intenționăm să promovăm inovația tehnologică, să încurajăm investițiile private și să pledăm pentru strategii care să faciliteze dezvoltarea capacităților energetice cu emisii reduse de carbon”, a mai spus Niculae Havrileț.

Transformarea va implica, cu siguranță, volume semnificative de investiții pe întregul lanț tehnologic, de la producția de energie, la rețelele inteligente de transport și distribuție, precum și implementarea unui nou model de piață, bazat pe capacități de energie curate și flexibile, a mai spus Havrileț.

România intenționează să investească în creșterea producției de energie regenerabilă (cum ar fi eoliană și solară), inclusiv în producția de energie regenerabilă offshore, potrivit secretarului de stat.

”Identificată de experți, Marea Neagră are potențial pentru vântul offshore și, de asemenea, pentru energia valurilor. România ar putea dezvolta cu succes parcuri eoliene offshore pe baza expertizei imense pe care am dobândit-o în producția eoliană terestră în ultimii doi ani”, a mai spus secretarul de stat în Ministerul Economiei.

din aceeasi categorie