Acasă MediuDezvoltare Durabila Poluarea de la Periș sancționată cu amendă și dosar penal deschis

Poluarea de la Periș sancționată cu amendă și dosar penal deschis

de L M

Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au amendat proprietarul fostei ferme de porci din localitatea Periş, judeţul Ilfov, pentru poluarea masivă generată de arderea fostelor fose ale combinatului. Suma este una record, de 115.000 de lei, în condițiile în care suma maximă a unei amenzi în România este de 100.000 de lei, semn că se pot găsi metode pentru amenzi mai mari, pentru că poluări de mare amploare s-au mai înregistrat.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor anunță că pe numele firmei Klevek Company SRL, proprietara batalurilor cu dejecții care au ars la Periș, pe lângă amendă, a fost deschis și un dosar penal. „Operatorului i-au fost dispuse măsuri de ecologizare a perimetrului, cu termen de finalizare 30 iunie 2020. Cu puţin timp în urmă, incendiul a fost stins de echipele ISU. Zona este încă supravegheată de două autospeciale şi de laboratorul mobil de monitorizare a calităţii aerului”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Mediului.

„În ultima vreme ne confruntăm cu multe incendieri ale vegetaţiei, deşeurilor şi chiar anvelopelor, aceste fapte având autori necunoscuţi. Acestea sunt extrem de periculoase pentru populaţie pentru că îi creează un mare disconfort şi riscă să pună în pericol chiar viaţa sau bunurile acesteia. Riscul este cu atât mai mare cu cât cei care ard miriştile nu asigură şi supravegherea şi, de cele mai multe ori, aceste incendii scapă de sub control şi se extind. Suntem în plină pandemie de coronavirus. E important să avem cu toţii conştiinţă de mediu înainte de a incendia deşeuri, anvelope sau vegetaţie. Să facem orice care ne poate face trecerea mai uşoară prin această perioadă. Vreau să înţeleagă toată lumea că autorii acestor incendii, dar şi proprietarii terenurilor incendiate, sunt direct răspunzători pentru disconfortul provocat populaţiei şi pentru daunele de mediu produse. Sesizarea penală în cazul de la Periş mi se pare o măsură justă”, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

În urmă cu două zile, un incendiu de proporţii s-a produs pe circa 30.000 de mp la o fostă fermă de porci din Periş, judeţul Ilfov. Incendiul de vegetaţie din acest perimetru s-a extins, inclusiv la fostele bataluri de dejecţii, iar populaţia din zonă a resimţit mirosul greu şi extrem de deranjant.

Echipele ISU au intervenit pentru stingerea incendiului, iar Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a monitorizat cu laboratorul mobil, în cursul întregii zile de ieri, concentraţiile din aer în localităţile din proximitatea incendiului. Măsurătorile nu au depistat depăşirea valorilor limită a poluanţilor, prin urmare laboratorul mobil a fost mutat şi în comuna Corbeanca, pentru a monitoriza valorile de calitate a aerului.

Pe parcursul nopţii, staţiile de monitorizare a calităţii aerului din Bucureşti au înregistrat, în aceeaşi perioadă, pe fondul scăderii vitezei vântului şi a dispersiei slabe, creşteri ale concentraţiilor medii orare de PM 10, PM 2,5 şi NO2, dar nu au depăşit valorile limită.

 

 

 

din aceeasi categorie