Autorităţile par că dau cu o mână, iar cu alta iau. Înzecit. Un exemplu în acest sens (printre multe altele) îl reprezintă energia electrică şi acciza care se aplică acesteia. Consumatorii, inclusiv cei casnici, plătesc aiurea acciza la energia regenerabilă! În plus, dacă ar fi să luăm Codul Fiscal „ad literam”, toată energia produsă de Hidroelectrica ar trebui scutită de la plata accizei! Dar, legislaţia în vigoare împiedică orice consumator să beneficieze de scutirea de acciză aplicabilă energiei regenerabile! Deşi această scutire este „consfinţită” prin Codul Fiscal.
Conform Codului Fiscal, la energia electrică utilizată în scop comercial nivelul accizei este de 2,37 lei/MWh, iar la cea utilizată în scop necomercial – 4,74 lei/MWh.
Pentru că toată Europa doreşte promovarea energiilor regenerabile, România a instituit o schemă de susţinere a acestora prin certificate verzi şi cote de consum. Astfel, legislaţia în vigoare arată că, în acest an, cota obligatorie de energie verde este de 11,9%. În plus, energia electrică produsă din surse regenerabile de energie este şi scutită de la plata accizei (conform Codului Fiscal, art. 206^60, pct. m). Ceea ce ar trebui să însemne că, pentru 11,9% din consumul de electricitate, n-ar trebui să plătim accize.
Ei bine, nu-i aşa! Conform normelor de aplicare a Codului Fiscal, „scutirea de la plata accizelor se acordă cu condiţia ca operatorii economici producători de energie electrică (n.r. – „verde”) să notifice acest fapt la autoritatea vamală teritorială, iar energia electrică astfel realizată să fie furnizată direct unui consumator final” (art. 206^60, pct. 113.9. (1)).
Ceea ce contravine legislaţiei în vigoare! Sau legislaţia în vigoare nu ţine cont de Codul Fiscal! Pentru că Legea 123/2012 a energiei şi gazelor naturale arată, la art. 23, pct. 1 că „tranzacţiile cu energie electrică se desfăşoară pe piaţa concurenţială, în mod transparent, public, centralizat şi nediscriminatoriu”, iar la articolul 28, pct. c – că producătorii trebuie „să oferteze public şi nediscriminatoriu pe piaţa concurenţială întreaga energie electrică disponibilă”.
Ceea ce înseamnă că toţi producătorii, indiferent cât sunt de mari sau mici, clasici sau regenerabili, trebuie să-şi vândă toată producţia de energie pe bursa OPCOM. Iar de pe bursă nu pot cumpăra decât furnizorii şi traderii! Nici măcar cei mai mari consumatori, de talia Alro Slatina sau Sidex Galaţi, nu pot participa la piaţa angro sau cu amănuntul direct, ci doar dacă au licenţă de furnizare. Practic, tot furnizorul cumpără energia de pe piaţă şi o revinde (sau transferă) clientului final!
Pe de altă parte, populaţia este exclusă, din start, de la scutirea de acciză! Niciun român nu poate achiziţiona direct energie „verde”, ca să nu mai plătească acciza pentru aceasta.
Energia produsă de Hidroelectrica ar trebui scutită toată de accize
Reamintim, Uniunea Europeană a lansat pachetul legislativ „Energie – Schimbări climatice”, pentru a dimuna cantitatea de gaze cu efect de seră emise în atmosferă. Printre altele, până în anul 2020, în toate ţările comunitare, 20% din consumul de energie ar trebui să provină din surse regenerabile. Surse regenerabile, conform legii 220/2008, sunt cele eoliene, solare, hidroelectrice, biomasă etc. Toată energia produsă în hidrocentrale este regenerabilă, dar susţinută cu certificate verzi este doar cea produsă în microhidrocentrale (MHC – cu putere instalată sub 10 MW). De altfel, tocmai pentru că a plouat, Hidroelectrica a reuşit să producă foarte multă energie şi, în consecinţă, ANRE a anunţat că România şi-a îndeplinit, încă de anul trecut, ţinta de energie „verde” aferentă anului 2020.
Pe de altă parte, Codul Fiscal precizează, la art. 206^60, pct. 113.9. (2) că ”în înţelesul prezentelor norme metodologice, surse regenerabile de energie sunt: eoliană, solară, geotermală, a valurilor, a mareelor, energia hidro-, biomasă, gaz de fermentare a deşeurilor, gaz de fermentare a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate şi biogaz”.
Cum Codul Fiscal nu precizează că este vorba de energia hidro produsă în MHC, înseamnă că toată energia produsă de Hidroelectrica este scutită de accize! Sigur, cu condiţia ca Hidroelectrica să vândă direct consumatorilor finali. Ceea ce, în prezent, este imposibil nu numai pentru Hidroelectrica, ci şi pentru orice producător!
Astfel, Guvernul cu o mână dă, iar cu alta ia! La ce o fi fost introdusă scutirea de acciză pentru energia regenerabilă, dacă tot nu se poate aplica, numai guvernanţii ştiu!



