Acasă Stiri Interne Petromidia își face termocentrală

Petromidia își face termocentrală

de M G

Reprezentanţii Fondului de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR) au deschis oficial lucrările de construcţie a centralei de cogenerare de pe platforma Petromidia, o investiție de 148 milioane de dolari.

Noua unitate de producere combinată de energie electrică şi termică va folosi drept combustibil principal gazele naturale, 25% din resursele necesare fiind asigurate din procesele tehnologice ale rafinăriei, iar restul de 75% fiind asigurat din reţeaua naţională. Centrala va avea două turbine Siemens SGT-750 de înaltă performanţă şi două cazane recuperatoare de căldură, prin care unitatea va produce aproximativ 80 MW de energie electrică. Din aceştia, între 60 şi 70 MW vor acoperi integral consumul de energie electrică a platformei Petromidia.

Centrala va mai genera abur tehnologic de până la 180 de tone/oră, dar şi necesarul de apă caldă pentru sistemul de încălzire a oraşului Năvodari, de până la 20 MWt/oră.

Potrivit FIEKR, noua unitate va genera anual impozite către bugetul de stat în valoare de aproximativ 11 milioane de dolari.

Termenul estimat pentru punerea în funcţiune a centralei de cogenerare este finalul lunii iulie 2023.

Producţia de energie electrică în noua unitate va permite o reducere semnificativă a preţului energiei electrice livrate către platforma Petromidia, prin eliminarea unei părţi din tarifele de reglementare (tarifele de transport şi distribuţie) şi o reducere a preţului energiei termice livrate către oraşul Năvodari.

Contractorul general al proiectului de construcţie este compania turcă Calik Enerji.

Investiţia va integra inclusiv active ale Uzinei Termoelectrica Midia, cât şi personal al acesteia, pentru operarea echipamentelor existente şi a noii centrale.

Mai multe etape premergătoare începerii propriu-zise a proiectului au fost realizate de la începutul acestui an: pregătirea terenului, studiu geotehnic, obţinerea şi actualizarea unor autorizaţii de demolare, organizarea de şantier. Construcţia noii centrale de cogenerare va implica şi realizarea unor lucrări adiţionale pentru asigurarea materiei prime, precum construcţia unei noi conducte de aproximativ 4 kilometri, o instalaţie pentru comprimare, filtrare, încălzire şi mixare, dar şi două unităţi de măsură gaze (SRM).

Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român, înfiinţat în 2018, este deţinut de KMG International (KMGI) şi de statul român, prin Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE).

Prezent la ceremonia de lansare a lucrărilor de construcţie a centralei de cogenerare, directorul general al KMG International, Beimbet Shayakhmetov, a menţionat că unitatea va reduce amprenta de dioxid de carbon a platformei Petromidia.

„Startul construcţiei noii centrale reconfirmă angajamentele KMG International de a fi, în continuare, un investitor strategic în România, de a susţine sectorul energetic şi economia naţională, dar şi un furnizor important de produse petroliere în regiune. Noua centrală va contribui la dezvoltarea activităţilor de rafinare prin îmbunătăţirea costurilor de procesare, prin reducerea impactului şi a amprentei de dioxid de carbon a platformei industriale şi prin crearea premiselor necesare pentru noi investiţii”, a afirmat directorul general al KMG International.

din aceeasi categorie