Acasă MediuDezvoltare Durabila Petrom deschide primele benzinării mobile

Petrom deschide primele benzinării mobile

de A

benzinarii mobile PetromOMV Petrom va deschide primele zece benzinării mobile pe autostrăzile A1 şi A2. Compania petrolieră a câştigat licitaţia CNADNR pentru instalarea de benzinării mobile pe cele cinci tronsoane de autostradă. Contractul a fost semnat săptămâna trecută.

Staţiile vor oferi alimentare cu carburanţi şi magazine, sunt prefabricate, cu o structură modulară, şi vor fi transportate şi amplasate la locaţie fără a necesita lucrări suplimentare de construcţie. Şoferii vor putea alimenta în benzinăriile mobile începând din trimestrul al patrulea din acest an.

Fiecare staţie va fi dotată cu trei pompe, din care una de tip rapid, pentru alimentarea tirurilor, şi va putea deservi în jur de 1.500 de autovehicule pe zi, a anunţat OMV Petrom.

Cele 10 staţii vor fi amplasate în 5 locaţii de pe autostrăzile A1 şi A2, câte una pe fiecare sens: Autostrada Nădlac-Arad (A1), km 26; Autostrada Lugoj-Deva (A1), km 21; Autostrada Orăştie-Sibiu (A1), km 20; Autostrada Orăştie-Sibiu (A1), km 76; Autostrada Medgidia-Constanţa (A2), km 186.

“Suntem mândri că prima staţie pentru cei care intră în România, pe autostrada Nădlac-Arad va fi una sub brandul Petrom. Noile staţii mobile răspund nevoilor variate ale oricărui şofer, oferind atât carburanţi, cât şi o gamă largă de produse non-oil”, a declarat Adrian Nicolăescu, retail manager in cadrul OMV Petrom.

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 66 milioane bep în 2014. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a circa 780 benzinării, la sfârşitul lui 2014.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

din aceeasi categorie