Numărul locuinţelor construite în România începând cu 1990 a depăşit pragul de un milion de unităţi în primul trimestru din acest an, arată o analiză realizată de compania de consultanţă imobiliară DTZ Echinox. Stocul total de apartamente şi case din întreaga ţară se ridică astfel la 8,9 milioane. Doar 11% din stocul locuințelor existente în România pot fi considerate noi (construite în ultimii 26 de ani), potrivit unei analize a DTZ Echinox, pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică.
Zona de Nord – Est, care înregistrează cel mai ridicat număr de locuitori, este în topul livrărilor în ultimii 26 de ani, cu peste 200.000 de case și apartamente noi finalizate. Următoarele zone după nivelul de livrări sunt regiunea Sud – Muntenia cu peste 146.000 de unități și regiunea de Sud – Est cu mai mult de 143.000 de unități.
În topul livrărilor de locuințe se află Municipiul București (68.435), urmat de județele Ilfov (66.034), Constanța (51.293), Suceava (50.848) și Cluj (50.394).
Județul cu cea mai redusă activitate rezidențială din ultimii 26 de ani este Caraș-Severin, acolo unde au fost construite doar 5.185 de unități, volum ce reprezintă doar 3,8% din totalul locuințelor existente în județ. Spre comparație, în Ilfov, pe fondul dezvoltării imobiliare din localitățile învecinate Capitalei, 38,5% dintre locuințe au fost finalizate în perioada analizată.
Cele mai multe locuințe au fost finalizate în județele Ilfov (6.634), București (4.448), Iași (3.033), Cluj (3.022) și Timiș (2.852). Județele Iași și Sibiu au înregistrat cele mai semnificative creșteri ale activității rezidențiale, cu un plus de 64%, respectiv 46%.