“Am vrut să acumulez profit şi bunăstare nu pentru a mă bucura de ele, ci pentru a avea suficiente resurse să pot merge mai departe cu alte planuri şi alte companii”, spunea, acum aproape 150 de ani, Werner von Siemens, fondatorul gigantului de astăzi, Siemens. Altminteri spus, profitul unei companii nu trebuie “acaparat” de acţionari sub formă de dividende, ci folosit de companie pentru noi investiţii şi afaceri. În România, nimeni nu ţine cont de acest sfat! Nici acţionarul privat, şi cu atât mai puţin acţionarul stat! Şi ne mirăm apoi că, la noi, nu apare nicio companie cu acţionariat român, dar multinaţională!
În prezent, poate cea mai importantă problemă cu care se confruntă companiile româneşti, fie ele de stat sau private, este aceeaşi: lipsa investiţiilor. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut cu 14,3% în trimestrul I 2018, comparativ cu trimestrul I 2017. Dar, cea mai mare creştere s-a înregistrat la “alte cheltuieli” (+138,3%) și la utilaje, inclusiv mijloace de transport (+7,7%).
Multe dintre companiile în care statul este acţionar majoritar practic “refuză” să investească, de “frica” Curţii de Conturi şi a DNA, ai căror reprezentanţi pun sub semnul întrebării inclusiv oportunitatea unor cheltuieli. Sigur, nici nu-i greu, la câte s-au întâmplat de-a lungul timpului! Aşa că, dacă tot nu cheltuiesc banii, pare că guvernanţii nu mai au decât o singură preocupare: “să stoarcă“ aceste companii de cât mai mulţi bani. Anul trecut, la fel ca şi anul acesta, autorităţile au cerut minim 90% din profitul realizat de companii! Un exemplu elocvent este cel al companiilor din sectorul energetic. În condiţiile în care, cu două excepţii (reactoarele de la Cernavodă), toate unităţile de producţie a energiei electrice ale companiilor deţinute majoritar de stat sunt vechi, din anii ’60 – ’70, cu tehnologie din anii ’50, este clar că au nevoie de retehnologizare şi modernizare, dacă nu cumva chiar de înlocuire! În plus, termocentralele pe cărbune ar trebui să investească enorm şi în conformarea la condiţionalităţile de mediu. Pe de altă parte, transportatorii de energie şi gaze (Transelectrica şi Transgaz) trebuie să facă investiţii enorme în reţelele interne, dar şi în interconectările cu ţările vecine, pentru creşterea siguranţei în aprovizionare a consumatorilor români. Cu toate acestea, statul le ia tuturora minim 90% din profituri!
Nici privaţii nu sunt mai breji!
Au fost şi sunt, însă, şi români cu spirit antreprenorial, care au reuşit acolo unde statul a dat greş! Au apărut companii private, deţinute de români, care au devenit adevărate repere pentru modul de a face afaceri. Un exemplu este cel al fraţilor Pavăl, care, cu compania lor, Dedeman (înfiinţată în anul 1992), au reuşit, după mai bine de un sfert de secol, să ajungă pe locul 2 în topul celor mai bogaţi oameni din România. În 1994, Dedeman avea 11 angajaţi. În 2002, pentru reţeaua de retail cu materiale de construcţii şi pentru amenajări interioare lucrau 245 oameni, iar acum, în cele aproape 50 de magazine, lucrează circa 10.000 de angajaţi. Dar, aceştia nu au “spoliat“ firma! Ba, dimpotrivă! Fraţii Pavăl au căutat să-şi dezvolte afacerile, dar şi să-şi plaseze banii “cu cap“: deţin 6,06% din acţiunile Conpet Ploieşti, 5,6% din Transelectrica şi 5,7% din Electrica.
Alţi patroni români nu au făcut la fel! Deşi este de înţeles că, după perioada comunistă, caracterizată de mari lipsuri, fiecare român a vrut să deţină cât mai multe bunuri, este greu de înţeles de ce au apărut “ca ciupercile după ploaie“ companii de producţie sau servicii ce deţin vile, case de vacanţă, autoturisme de lux! O companie ar trebui să aibă în patrimoniu bunuri care le ajută în procesul de producţie. La ce ajută un Ferrari, de exemplu?! Evident, toate acestea aparţin şi sunt folosite, de fapt, de către patroni! În loc să acumuleze profitul, pentru a avea suficiente resurse astfel încât firma să poată merge mai departe, aşa cum spunea Wener von Siemens, mulţi dintre patronii privaţi din România au preferat să folosească banii imediat, pentru a-şi satisface nişte complexe rămase din vremea comunismului, sacrificând viitorul şi al lor, şi al companiilor!
Şi avem suficiente exemple! Îşi mai aduce cineva aminte de Gelu Tofan? Dar de George Pădure, cel care avea GEPA Electro Center? Dinel Staicu, Sorin Ovidiu Vântu, Sever Mureşan sunt alte nume de oameni de afaceri care, de la miliardari, au sfârşit prin a sărăci sau chiar mai rău! Deşi lista milionarilor falimentaţi ar putea continua cu zeci şi zeci de nume, constatăm că nici în prezent lucrurile nu sunt mai bune! În continuare mulţi oameni de afaceri români continuă să-şi spolieze firmele, să nu lase banii în conturile companiilor, să se dezvolte, ci îi iau ca să-şi satisfacă unele dintre cele mai “fistichii” visuri.
Banca nu poate fi un partener de afaceri
Motivaţia este simplă: patronii îşi spun că, pentru dezvoltare, folosesc banii băncilor. Oare? Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, avertiza, recent, că parteneriatul bancă – societate comercială este o iluzie, pentru că banca nu poate fi un partener de afaceri.
„Societăţile româneşti sunt slab capitalizate. În terminologie bancară, nu sunt bancabile. Cum de s-a ajuns aici? E o poveste mai lungă. Eu vreau să vă spun, chiar să atrag atenţia asupra unui lucru foarte important, pentru că îl văd în presă: confuzia între capital şi datorie, equity and debt. De aici pleacă. Deci, iluzia aceasta că te capitalizezi prin împrumut! E nu numai păguboasă, e imposibilă! Te bagă în faliment! Dacă vrei să ai o societate solidă, trebuie să îi pui o bază de capital, altfel intri într-un cerc vicios. (…) Acum nu sunt de partea băncilor, sunt chiar împotriva băncilor. Dar cum să crezi că îi sustragi tu o parte din profit, o firmă mică, şi te capitalizezi cu ajutorul creditului?! Şi parteneriatul bancă – societate comercială este, într-un fel, o iluzie. Este un parteneriat în sensul ca banca să îşi ia banii înapoi şi să îi meargă afacerea. Dar, cum am auzit, inclusiv de la specialişti, ca banca să împartă cu debitorul riscurile? Păi, cum să facă asta? Ce, e partener de afaceri!?”, a spus Mugur Isărescu, făcând referire la nivelul scăzut al creditării companiilor.
Aşa că, să nu ne mirăm că vor mai apărea falimente, unele chiar răsunătoare! Şi nici că nu există companii multinaţionale cu acţionariat român!
