Paravion, cea mai mare agenție de turism online din România, a semnat un acord cu Allcot Group din Elveția pentru a-și calcula amprenta de CO2 și a-și compensa emisiile de dioxid de carbon pentru următorii trei ani. Astfel, Paravion devine prima companie de profil de pe piața locală care își neutralizează emisiile de dioxid de carbon.
O agenție de turism cu 50 de angajați generează, de regulă, aproximativ 30 de tone de CO2, cea mai mare parte din emisii provenind din folosirea energiei electrice și termice pentru birouri, dar și din călătoriile de afaceri, care sunt inevitabile.
„Suntem încântați că Paravion România a semnat acest acord important cu Allcot pentru a-și calcula și reduce emisiile de CO2. Suntem conștienți de schimbările climatice care ne afectează pe toți și dorim să demonstrăm prin acțiunile noastre că ne pasă de mediul în care trăim. Intenția noastră este să oferim și clienților posibilitatea să zboare sau să se cazeze cu emisii de carbon reduse, prin implementarea unui sistem online de calculare a amprentei de carbon pentru fiecare zbor sau rezervare de hotel”, a declarat Remus Vișan, Managing Director Paravion.
Reducerile de emisii alese pentru a compensa emisiile de gaze cu efect de seră generate de Paravion provin dintr-un proiect de carbon, verificat de către organizația independent Verified Carbon Standard (VCS).
“Allcot este încântat de parteneriatul cu Paravion România în călătoria lor spre dezvoltare durabilă și sustenabilitate, care vizează emisii zero cu costuri operaționale reduse. Turismul este unul din sectoarele cheie pe această piața în care Paravion a decis să fie lider și pionier, în același timp”, afirmă, la rândul său, Grattan MacGiffin, director comercial Allcot AG.
Proiectul Paravion de compensare a emisiilor de CO2 a fost implementat în România cu ajutorul Carbon Expert, partener oficial Allcot pentru Europa de Est. Serviciile Allcot oferă soluții de dezvoltare durabilă pentru companii de toate dimensiunile. Anul trecut, Carbon Expert a convins hotelul Orhideea Residence & Spa să devină „verde”.
”Este lăudabil că Paravion.ro a decis să-și neutralizeze emisiile de carbon, devenind prima agenție de turism din România care adoptă trendul verde. Sunt încrezătoare că și clienții Paravion vor reacționat prompt, precum în cazul hotelului Orhideea Residence & Spa, iar alte hoteluri și agenții de turism din România le vor urma exemplul”, a afirmat Casiana Fometescu, fondator Carbon Expert.
Șeful Paravion a anunțat că România nu va fi singura țară în care va implementa această măsură de neutralizare a emisiilor de dioxid de carbon. Astfel, parteneriatul urmează să fie extins și în celelalte țări în care compania operează, precum Turcia Ungaria, Bulgaria, Cipru și Marea Britanie.
Paravion este cea mai mare agenţie de turism online din România, care operează pe mai multe pieţe din Europa de Est şi în Turcia, oferind servicii precum rezervări de bilete de avion, vacanţe, închirieri auto şi hotel. Website-ul beneficiază de un call center disponibil 24 de ore din 24, precum și de soluții de securitate dezvoltate de Zitec si PayU.


