Vacanțele de tip city break în Europa au intrat de la începutul acestei luni în „extrasezon”, care va dura până la sfârșitul lui august, iar tarifele serviciilor de cazare vor scădea cu până la 15 – 20%, potrivit celei mai mari agenţii de turism online, Paravion, care înregistrează creşteri pe acest segment, în pofida atentatelor care au avut loc în Europa.
Marile oraşe europene tind să fie lăsate pe plan secund de turişti pe timpul verii, care preferă să le viziteze primăvara sau toamna, când nici căldura nu este sufocantă în marile aglomeraţii urbane.
„În ciuda atentatelor care au lovit Europa în ultimele şase luni, cererea pentru city break-uri nu a scăzut deloc, ba dimpotrivă. Vânzările Paravion pentru acest tip de pachete au crescut cu circa 40% faţă de perioada similară a lui 2015”, se arată într-un comunicat emis miercuri de agenţia de turism Paravion.
Pe măsură ce se apropie sezonul estival, începând din luna mai şi continuând cu iunie, iulie și august, se observă o micşorare a tarifelor pentru city break-uri în orașele europene, spun reprezentanţii Paravion.
„Este un efect normal al pieţei. Vara este perioada concediilor prelungite în destinaţii calde, majoritatea cu mare, plaje şi atracţii la îndemână, şi mai puţin a sejururilor active, în destinaţii urbane”, a declarat Remus Vișan, directorul general al Paravion.
Majoritatea turiştilor care cumpără vacanțe online au ales deja, pentru vara aceasta, pachete în locaţii însorite, precum insulele greceşti – Chania, Creta, Lefkada sau Santorini, dar şi Mallorca și Tenerife (Spania), Cipru, Croaţia sau Portugalia.
Tarifele cele mai ridicate pentru sejururi în capitalele europene se înregistrează în lunile considerate high season pentru acest tip de vacanţe, respectiv, aprilie – mai şi septembrie – octombrie. Primăvara, city break-urile generează circa 45% din totalul vânzărilor de vacanţe Paravion, în timp ce pe timp de vară, respectiv în lunile iunie, iulie şi august, ajung să genereze aproximativ 30%, restul fiind înlocuit de sejururile charter.
„Cele mai mari scăderi ale tarifelor pentru pachetele de tip city break începând cu 1 mai ajung la 20% în oraşe din Italia, Cehia sau Olanda. Astfel, dacă în martie un sejur de 2 zile în Roma, cu cazare la hotel de trei stele, mic dejun şi bilete de avion incluse, costa, în medie, 315 euro de persoană, în iunie, acelaşi pachet poate fi achiziţionat cu 275 de euro”, spun oficialii Paravion.
De asemenea, costul unui city break de două nopţi în Amsterdam, cu cazare tot la hotel de 3 stele, cu mic dejun şi zbor dus-întors inclus, se ridică la peste 450 euro în plin sezon, dar scade la circa 410 euro/persoană în iunie. Cei care vor să vadă Praga pe timp de vară o pot face într-un buget mediu de 240 euro/persoană, faţă de 300 de euro/persoană, costul unui pachet cu două nopţi de cazare la trei stele şi biletele de avion în luna martie.
„Iubitorii de vacanţe active ştiu că vara este un moment propice pentru city break-uri prelungite, când pot profita de toate atracţiile oraşului, evitând, în acelaşi timp, aglomeraţia specifică marilor metropole. Mulţi dintre ei aleg oraşe cu plaje, reuşind să îmbine cultura, distracția şi relaxarea, la preţuri foarte avantajoase, cu rezervările biletelor de avion făcute din timp”, a mai spus Remus Vișan.
Paravion a anunțat recent că va intră în acest an pe piețele din Statele Unite ale Americii, Orientul Mijlociu și sud-estul Asiei, extindere care va genera, în 2017, circa 25% din cifra de afaceri consolidată, pe grup, a celei mai mari agenții de turism online din România.
Portalul Paravion este prezent pe piața europeană de turism în țări ca Marea Britanie, Spania, Ungaria, Bulgaria sau Cipru. Agenţia activează, din 2015, și în Turcia, sub brandul Bavul.com, achiziționat de la gigantul Turkcell, liderul pieței telecom din această țară.
Anul trecut, veniturile companiei s-au ridicat la 46 milioane euro în România, respectiv 21 milioane euro în Turcia, cifra de afaceri consolidată depăşind 65 milioane euro.


