OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, anunță descoperirea unui nou zăcământ de gaze naturale în Spineni, situat la aproximativ 70 km nord-est de Craiova.„În 2025, ne propunem să investim 5,8 miliarde lei în Explorare și Producție, aproape jumătate din această sumă fiind alocată operațiunilor onshore în paralel cu avansarea Neptun Deep offshore, un proiect strategic ce implică investiții semnificative. Continuăm să investim pentru a contrabalansa declinul natural al producției din zăcămintele mature și pentru a explora noi oportunități în proximitatea zonelor în care avem deja operațiuni” a declarat Cristian Hubati, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Explorare și Producție.
Testele au confirmat că descoperirea este comercială, următorul pas este aprobarea planului de dezvoltare. Pentru acest proiect onshore, OMV Petrom a investit aproximativ 15 milioane euro în faza de explorare.
OMV Petrom este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat, cu circa 44 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2024. În aceeași perioadă, compania a investit aproximativ 20 miliarde de euro.


