Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a anunţat, într-un interviu acordat publicaţiei Focus Energetic, că Observatorul Preţurilor ar putea deveni operaţional până în 15 septembrie. De asemenea, va solicita CNA să accepte o campanie socială pentru corecta informare a populaţiei în privinţa preţurilor practicate pe piaţă.
Reamintim, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), instituţie aflată în subordinea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) a propus, recent, înfiinţarea unui observator al preţurilor. Ministrul Videanu a declarat că Observatorul este un demers administrativ, de prevenire a comportamentelor neconcurenţiale şi pentru corecta informare a cetăţeanului, în ideea de a lua deciziile cele mai corecte, pentru că în perioadă de criză pot să apară speculaţii în piaţă.
“Preconizăm ca acest Observator al Preţurilor să fie funcţional până la 15 septembrie”, a spus Videanu pentru Focus Energetic. “Urmărim crearea unei competiţii reale între lanţurile de magazine, între comercianţii de toate felurile. Vom începe cu produsele de bază. Pe baza datelor afişate de ANPC, clienţii se pot informa legat de preţurile la produse. Demersul reprezintă informarea corectă a cetăţeanului asupra preţurilor sau evoluţiei preţurilor. Vom cere lanţurilor de magazine să ne transmită listele de preţuri. De asemenea, se impune o campanie socială, adică CNA să accepte o campanie socială de corectă informare a populaţiei, iar informarea să se facă şi prin mass-media”, a mai spus Videanu. Într-o etapă viitoare, Observatorul Preţurilor se va extinde şi asupra mărfurilor nealimentare şi serviciilor. În Grecia, în urma unui demers similar, preţurile medii s-au diminuat cu circa 7%”, a mai spus ministrul Economiei.
Demers inutil, ineficient şi discriminatoriu
Demersul ministrului Economiei, Adriean Videanu, de a înfiinţa un observator al preţurilor este inutil, ineficient şi discriminatoriu, aprecia, recent, Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România. Iniţiativa ministrului Economiei este inutilă întrucât nu vizează economia subterană, ci comerţul modern, fiscalizat, ineficient pentru că Observatorul nu va putea ţine pasul cu ritmul schimbărilor de preţuri dictate de cerere şi ofertă (de campaniile promoţionale şi de varietatea produselor) şi discriminatoriu pentru că se limitează, cel puţin pentru început, la alimente, fără să vizeze utilităţile sau serviciile bancare şi de telefonie. Anunţul ministrului reprezintă „o altă încercare de deturnare a atenţiei publice de la adevăratele cauze ale scăderii puterii de cumpărare a populaţiei”, dar şi de „culpabilizare sistematică” a comerţului modern pentru scăderea nivelului de trai, se arat’ăa într-un comunicat al Asociaţiei.
Specularea crizei nu poate fi apanajul reţelelor comerciale, care chiar „au preluat de la consumatori o parte din povara acestei creşteri”, ci al „reţelelor organizate ale evazioniştilor de anvergură, care înfloresc şi mai mult în această perioadă”, arată Asociaţia. Totodată, retailerii susţin că în încercarea de a justifica monitorizarea preţurilor, ministrul sugerează că nu există concurenţă reală în acest sector, fapt contrazis de concluziile Consiliului Concurenţei, care a afirmat că există o competiţie reală în comerţ.


