Producătorul de energie Nuclearelectrica a realizat în primele nouă luni ale acestui un profit net de 225,28 milioane lei, în creștere cu 120% față de perioada similară a anului trecut, când a raportat un rezultat net de 102,39 milioane lei.
Veniturile din exploatare s-au ridicat în perioada menționată la 1,4 miliarde lei, fiind cu 17% în creștere față de primele nouă luni ale anului trecut (1,19 miliarde lei).
Producția de energie a crescut cu 2%, la 7.760 GWh, față de 7.589 GWh, la sfârșitul lui septembrie 2016.
Energia electrică produsă în perioada ianuarie-septembrie a crescut ”pe fondul perioadei mai scurte a opririi planificate a Unității 2 CNE Cernavodă din trimestrul II 2017 (26,5 zile) comparativ cu durata opririi planificate a Unității 1 din perioada similară a anului trecut (51 de zile)”.
Valoarea totală a programului de investiții al SNN pentru anul 2017 este de 231,59 milioane lei. La sfârșitul lunii septembrie, compania realizase aproape 27% din suma propusă, respectiv 61,8 milioane lei.
Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.
Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%.


