Producătorul de energie Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), care operează centrala nucleară din Cernavodă, a obținut un profit net de 189,99 milioane lei în primul trimestru al acestui an, în creștere cu 51,7% față de perioada similară a anului trecut, arată raportul transmis Bursei de Valori București (BVB).
”Rezultatul din exploatare (EBIT) a înregistrat o creștere de 44,4%, iar EBITDA o creștere de 25,1% față de aceeași perioadă a anului anterior, în principal ca urmare a creșterii veniturilor din exploatare cu 15%, influențate de creșterea cu 11,8% a veniturilor din vânzarea energiei electrice”, se menționează în raport.
De asemenea, veniturile din exploatare s-au majorat cu 15,4%, la 571 milioane lei, în perioada ianuarie-martie.
Producția de energie a scăzut cu aproape 2%, la 2.714 GWh, de la 2.766 GWh în primele trei luni ale anului trecut.
”Ca urmare a liberalizării complete a pieței energiei electrice începând cu 1 ianuarie 2018, strategia de vânzări a SNN a fost reconfigurată în conformitate cu noile condiții de piață, cu axare pe piața forward și contracte pe perioade lungi de timp și prețuri stabile, în scopul valorificării optime a producției”, arată raportul societății.
Valoarea totală a programului de investiții al Nuclearelectrica pentru acest an este de 244,86 milioane lei, fără componenta alocată plății serviciului datoriei aferent împrumuturilor pe termen lung.
”La 31 martie 2018, gradul de realizare valorică a programului de investiții a fost de 3,5%, la o valoare anuală a programului de investiții de 244,86 milioane lei. Nivelul țintă la finele trimestrului I pentru anul 2017, considerat și pentru trimestrul I 2018, a fost de minim 5%. Astfel, un grad de realizare de 3,5% raportat la ținta de minim 5%, reprezintă o realizare de 70% a planului de investiții de realizat în trimestrul I 2018. Nivelul țintă de 5% asociat primelor luni ale anului este justificat prin faptul că primele luni ale anului sunt dedicate planificării/contractării. Astfel, pentru proiectele de investiții în continuare – o pondere valorică mare este asociată lucrărilor urmând a fi prestate începând cu trimestrul II, de exemplu în timpul opririi planificate, iar pentru proiectele noi de investiții implementarea acestora debutează în partea a doua a anului calendaristic, ulterior semnării contractelor aferente”, spun oficialii SNN.
Nuclearelectrica a raportat pentru anul trecut un profit net de 303 milioane lei, mai mare cu 172% faţă de anul anterior.
Veniturile din exploatare au urcat cu 15% anul trecut, la 1,93 miliarde lei.
Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.
Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%.


