Acasă Economie Nu sunt ieftine împrumuturile pe bursă

Nu sunt ieftine împrumuturile pe bursă

de GM

„Până acum, toată lumea a vorbit despre avantajele împrumuturilor pe piaţa de capital”, a declarat Aurelian Dochia, vicepreşedintele Institutului de Guvernanţă Corporativă (IGC) al Bursei de Valori Bucureşi (BVB). De exemplu, nu se plătesc comisioane, dobânzi, nu se cer ipoteci, garanţii, ca la bănci. „Sunt, însă, şi dezavantaje, constrângeri ale finanţărilor prin bursă”, amai spus Aurelian Dochia. El a arătat că, de exemplu, un împrumut la bancă se obţine, în principiu, în câteva săptămâni. În schimb, o ofertă publică iniţială (adică o majorare de capital prin atragerea unor investitori privaţi prin vânzare de acţiuni ale unei companii) presupune întocmirea unei documentaţii suficient de laborioase, obţinerea unor aprobări etc, ceea ce face ca listarea unei societăţi să dureze câteva luni. „Listarea nu este o procedură simplă, uşoară şi rapidă”, a spus Aurelian Dochia. El a menţionat şi faptul că nu este deloc ieftină. Costurile iniţiale cu pregătirea documentaţiei, angajarea unor avocaţi, evaluatori, brokeri, plata unor comisioane, a publicităţii etc sunt suficient de mari. De altfel, reprezentanţii companiilor Transgaz şi Transelectrica (practic, cele mai de succes exemple de împrumut pe piaţa de capital ale unor companii) au declara că aceste costuri iniţiale s-au ridicat la 1,5 milioane de euro (Transelectrica), respectiv 2 miliarde de lei vechi (Transgaz). După listare intervin alte costuri, legate de conformare (aplicarea anumitor standarde şi norme ale BVB, certificări etc). „Un împrumut pe bursă, de exemplu lansarea unor obligaţiuni, este preferabil atunci când este vorba de sume mari, iar rambursarea se va face după o perioadă mai mulgă de timp, de exemplu peste trei ani”, a mai spus vicepreşedintele IGC. În opinia acestuia, marele avantaj al listării acţiunilor unei companii îl reprezintă creşterea competitivităţii acelei companii. „ Conformările la anumite standarde, certificările, aplicarea anumitor norme nu fac decât să îmbunătăţească activitatea într-o companie şi, în consecinţă, să-i crească competitivitatea, cu toate beneficiile pe care le presupune aceasta”, a mai spus Aurelian Dochia.

din aceeasi categorie