Consiliul de Administraţie al producătorului de gaze naturale Romgaz, controlat de statul român prin Ministerul Energiei, întrunit în şedinţa din 12 august 2022, l-a numit pe Răzvan Popescu în funcţia de director general al companiei, pentru o perioadă de patru luni, până la data de 17 decembrie 2022, potrivit unui anunț transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Aristotel Marius Jude, fost secretar de stat, devine director adjunct al companiei. Mandatul acestuia este tot de patru luni, până la 17 decembrie 2022.
Fost arbitragist la Banca Naţională a României, Răzvan Popescu ocupa anterior funcţia de director economic, din decembrie 2020, pentru care îi fusese prelungit mandatul cu patru luni până la data de 17 august 2022.
“Consiliul de Administrație al S.N.G.N. Romgaz S.A., întrunit în ședința din data de 12 august 2022, prin Hotărârea nr. 57 /12.08.2022:
– a numit pe domnul Răzvan POPESCU în funcția de Director General al S.N.G.N. Romgaz S.A., pe o perioadă de 4 luni, începând cu 17 august 2022 până în data de 17 decembrie 2022
– a numit pe domnul Aristotel Marius JUDE în funcția de Director General Adjunct al S.N.G.N. Romgaz S.A., pe o perioadă de 4 luni, începând cu 17 august 2022 până în data de 17 decembrie 2022
– a numit pe domnul Andrei BOBAR în funcția de Director Economic al S.N.G.N. Romgaz S.A., pe o perioadă de 4 luni, începând cu 17 august 2022 până în data de 17 decembrie 2022”, arată anunțul companiei.
De asemenea, pentru funcţia de director economic a fost numit Andrei Bobar pentru patru luni, de asemenea până în data de 17 decembrie 2022. Acesta a mai fost director economic interimar al Romgaz între noiembrie 2016 şi noiembrie 2017 şi director Direcţia Financiară între iulie 2018-august 2018, de facto acţionând ca director economic. Tot la Romgaz a fost şef Serviciu Raportare Financiară şi Metodologii Contabile între aprilie şi septembrie 2014.
Bobar a mai lucrat la Deloitte, Amromco Energy, Wintech Distribution sau Raiffeisen Bank.


