Ministerul Finanţelor Publice, acţionarul majoritar al EximBank, a decis nominalizarea Crinei Cosma pentru cea de-a doua poziţie de vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie şi vicepreşedinte executiv al EximBank, nominalizare care urmează să fie transmisă Băncii Naţionale a României în vederea autorizării, se arată într-un comunicat al băncii.
Crina Cosma (63 de ani) a lucrat în cadrul Băncii Româneşti, membră a Grupului National Bank of Greece, unde, în perioada 2007 – 2013, a ocupat poziţia de director general adjunct şi apoi de consilier director general. În acest interval, între 2009 – 2010, a asigurat conducerea Băncii Româneşti ca interimar până la numirea şi autorizarea de către BNR a unui nou director general. Cariera în domeniul bancar include şi Bancpost – unde a ocupat poziţii de director general Sector Operaţiuni şi Suport şi director general adjunct (2003 – 2007), dar şi la Alpha Bank (1998 – 2003). Este absolventă a Academiei de Studii Economice – Facultatea de Finanţe şi a urmat o serie de cursuri post universitare, se precizează în comunicat.
Acţionarul majoritar al EximBank este statul român, care deţine, prin Ministerul Finanţelor Publice, 95,37% din capitalul social, restul acţiunilor fiind în posesia SIF Oltenia, SIF Banat-Crişana, SIF Moldova, SIF Transilvania şi SIF Muntenia. Din toamna anului 2012, EximBank este condusă de Traian Halalai – preşedinte şi Paul Ichim – vicepreşedinte.
Banca a încheiat anul 2013 cu un profit net de aproape 50 de milioane de lei, nivel de patru ori mai mare faţă de 2012, în condiţiile dinamizării activităţii comerciale şi gestionării eficiente a resurselor, se precizează în comunicat.
AGA la AREX
Asociaţia Română a Exportatorilor (AREX) va organiza, în cel mai scurt timp, prima sa Adunare Generală a Asociaţilor, a cărei agendă are ca punct principal alegerea conducerii executive a AREX.
“Ocup poziţia de preşedinte al AREX şi, implicit, al Consiliului Director doar cu titlu temporar. A fost o decizie luată pentru a uşura procesul de înfiinţare a Asociaţiei. Nu a fost remunerată şi nici nu am beneficiat de vreo facilitate din această poziţie – lucru valabil, de altfel, pentru toţi membrii conducerii. Odată încheiată această etapă de formalizare a înfiinţării AREX, şi pentru că EximBank şi-a dorit acest proiect pentru exportatorii români, pentru mediul de afaceri, consider firesc ca motorul acestei Asociaţii, conducerea ei, să fie formată din reprezentanţii mediului de afaceri”, a spus Traian Halalai.
Până la alegeri, asociaţii fondatori au decis ca primul Consiliu Director al AREX să aibă următoarea componenţă: preşedinte – Traian Halalai, preşedintele EximBank, vicepreşedinte – Gabriel Comănescu, președintele Grup Servicii Petroliere, vicepreşedinte – Marian Năstase, preşedintele Consiliului de Administraţie al Alro.
AREX este o organizaţie profesională, neguvernamentală, ce are ca scop susţinerea şi promovarea intereselor societăţilor româneşti care derulează tranzacţii comerciale internaţionale în vederea consolidării prezenţei româneşti pe pieţe externe.
Asociaţia, care a fost înfiinţată anul acesta şi are în prezent 73 de membri, este deschisă oricărei companii exportatoare, calitatea de membru neimplicând o contribuție financiară.
AREX va oferi companiilor membre acces la informații cu privire la oportunitățile de afaceri din afara României; facilitarea participării la evenimente de business internaționale și/sau misiuni economice oficiale; acces la materiale de informare și analiză/studii de piață; crearea unui cadru pentru dezvoltarea de rețele de afaceri (networking) și de comunicare etc.


