Electrocentrale Bucureşti (Elcen), Enel Energie şi Telekom România au conduceri noi. Astfel, Marcel-Octavian Nicolaescu a fost numit director general al producătorului de energie electrică şi termică Elcen Bucureşti, iar Michele Grassi a fost numit director general al Enel Energie şi Enel Energie Muntenia, cele două companii de furnizare de energie ale grupului Enel. De asemenea, Andrei Popovici s-a alăturat grupului de companii Telekom România în calitate de director executiv Procese Clienţi.
Conform unui comunicat de presă, Michele Grassi va coordona toate activităţile de furnizare şi vânzare ale Enel în România, dar şi cele de customer care şi departamentul care gestionează serviciile cu valoare adăugată. Cele două companii au o bază de 2,7 milioane de clienţi şi furnizează electricitate în 10 judeţe din România (Timiş, Arad, Hunedoara, Caraş-Severin, Călăraşi, Ialomiţa, Tulcea, Constanţa, Ilfov, Giurgiu şi Bucureşti).
Cu o experienţă de peste 17 ani în sectorul energiei electrice, Michele Grassi a fost responsabil de proiecte variate în cadrul grupului Enel, în special în zonele de customer care şi furnizare. Şi-a început cariera în funcţia de Key Account manager pentru piaţa liberă, devenind apoi Customer Service manager pentru zona Italia de Sud, gestionând activitatea de furnizare pentru nouă milioane de clienţi. Înainte de a se alătura Enel România, a condus echipa Enel.Si – companie a grupului Enel specializată în francize în Italia. Ulterior, aceasta a fost încorporată în divizia Enel de Piaţă. Michele Grassi deţine o diplomă de licenţă în inginerie electro-tehnică.
Pe de altă parte, Consiliul de Administraţie (CA) al Electrocentrale Bucureşti l-a numit pe Marcel-Octavian Nicolaescu, fost vice-primar al Capitalei, în funcţia de director general al companiei. Acesta îl înlocuieşte în funcţie pe Gabriel Ignat, care şi-a dat demisia la aproape un an de la preluarea managementului Elcen.
”Am fost desemnat să conduc Elcen, o companie de importanţă naţională în sistemul energetic. Este o mare provocare şi vreau ca, în scurt timp, alături de membrii Consiliului de Administraţie, să scoatem societatea din impasul în care se află. Aş dori ca în perioada următoare CET-urile să devină adevărate centre de profit şi voi face toate diligenţele necesare în acest sens”, a declarat Marcel Nicolaescu, într-un comunicat de presă.
Marcel-Octavian Nicolaescu a absolvit Facultatea Economia Industriei, Construcţiilor şi Transporturilor, din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, cu specializarea management. Are peste 20 de ani de experienţă în management. De-a lungul timpului, şi-a desfăşurat activitatea în Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor, Romtelecom, Poşta Română, Compania Naţională a Sării (Salrom). În ultimii doi ani, a ocupat funcţia de viceprimar al Capitalei.
Elcen este cel mai mare producător de energie termică din Capitală (90%) şi din ţară (40%). Societatea asigură şi 4,8% din energia electrică produsă la nivel naţional. Pentru 2014, ELCEN estimează o cifră de afaceri de aproximativ 1,6 miliarde de lei şi un profit brut de 31 milioane de lei. Din anul 2013, s-a semnat un Memorandum între Guvernul României şi Primăria Capitalei prin care Radet Bucureşti preia Elcen. Cu câteva zile înainte ca Gabriela Ignat să-şi dea demisia, primarul Sorin Oprescu a acuzat conducerea Elcen că nu doreşte fuziunea cu Radet.
Conform unui comunicat de presă, totalul datoriilor Elcen către furnizorii de gaze naturale și servicii conexe se ridică la 315 milioane de lei (125 milioane de lei către Romgaz, 88 milioane de lei către Distrigaz Sud Rețele, 71 milioane de lei către OMV Petrom Gas şi 31 milioane de lei către Transgaz). Pe de altă parte, la 31 ianuarie 2015, Radet datora Elcen 3,58 miliarde lei, din care 2,5 miliarde lei energie termică, 431 milioane de lei dobânzi de întârziere şi 646 milioane de lei penalități în diferite stadii de judecată. Conform unui comunicat al Elcen din luna februarie 2014, ”în prezent, conform evidenței contabile, se încasează de la Radet factura din decembrie 2012”.
Telekom România se înnoieşte cu directori
Andrei Popovici s-a alăturat grupului de companii Telekom România, începând cu 2 martie, în calitate de Director Executiv Procese Clienţi (Chief Customer Process Officer), au anunţat reprezentanţii operatorului de telefonie. Postul nou creat reflectă angajamentul Telekom de a oferi o experienţă superioară clienţilor şi va asigura coordonarea la nivel regional a activităţilor operaţionale de tip end-to-end care îi vizează pe consumatori, precizează managementul Telekom România.
Popovici va fi responsabil cu monitorizarea şi optimizarea utilizării reţelei şi cu creşterea veniturilor. De asemenea, va asigura coordonarea vânzărilor pentru segmentul rezidenţial, a operaţiunilor şi a capabilităţilor infrastructurii, pentru a susţine dezvoltarea organizaţiei şi a rezultatelor acesteia.
Noul director are experienţă în zona operaţională, în cea a proceselor de vânzare, obţinută ca partener asociat al McKinsey & Company, în sectorul bancar, şi a dezvoltat proiecte în cadrul Telekom Romania Communications (fost Romtelecom), care au vizat transformarea operaţiunilor de reţea, procesele de afaceri operaţionale şi comerciale ale companiei.
Popovici este de formaţie tehnică, deţine un doctorat de la ETH Zurich şi o diplomă de informatician de la T.U. Darmstadt, Germania.


