Nemţii n-au noroc în Oltenia!

Neamţul Klaus Leiders, venit în Directoratul complexului energetic pe 22 august, n-a rezistat decât 17 zile în Oltenia! La sfârşitul săptămânii şi-a înaintat demisia, dar a afirmat că doreşte să rămână aproape de CE Oltenia, însă din poziţia de consultant. Pare că nemţii nu au noroc cu oltenii! Nici Imperiul Habsburgic n-a rezistat în Oltenia decât 17 ani. Reamintim, după pacea de la Passarowitz (azi Pozarevac, în Serbia), în 1718, Imperiul Otoman a cedat Oltenia Imperiului Habsburgic, pe care aceştia o numeau „Kleine Walahei”, adică Valahia Mică. Austriecii n-au rezistat mult în faţa oltenilor şi, după 17 de ani, pur şi simplu „şi-au luat lumea-n cap” şi i-au rugat pe otomani să-şi ia Oltenia înapoi! E clar: nemţii n-au noroc în Oltenia, iar cifra 17 le este fatidică!

Directorul neamț Klaus Leiders al Complexului Energetic (CE) Oltenia (CEO) și-a înaintat demisia Consiliului de Supraveghere (CS), explicând, într-o informare de presă personală, că a ales să plece pentru a duce la îndeplinire un proiect personal. Se pare că lucrurile sunt un pic mai complicate. Managerul CE Oltenia, Ionel Ilie, spune a avut o dispută cu Leiders, care l-a înjurat. În engleză!

Ionel Ilie spune că a fost înjurat de Klaus Leiders, din cauza unor informații date de manager în presă la adresa sa. „N-am avut nicio ceartă, eu nu am scos niciun cuvânt. M-a înjurat și a plecat. Era vorba de un articol scris în nu știu ce ziar unde au preluat ce am zis eu la o emisiune de televiziune. M-a înjurat în engleză. Dacă știți ce înseamnă „Fuck you!” și „Shut up!”. Nu l-am reclamat, este sub demnitatea mea”, a declarat Ionel Ilie, managerul CE Oltenia, conform Pandurul.ro.

Klaus Leiders a explicat, într-o informare de presă, că altul a fost motivul pentru care a decis să plece din CE Oltenia.

“Informaţia potrivit căreia am înaintat demisia mea către CS este adevărată. Am venit în echipa de conducere a CE Oltenia deoarece îmi place schimbarea şi din convingerea că pot ajuta compania să revină pe linia profitabilă. În data de luni, 5 septembrie 2016, am fost oficial informat că proiectul meu privat a fost finanţat şi este necesară prezenţa mea imediată la Londra pentru semnarea contractului şi începerea proiectului. La nivelul CE Oltenia există un conflict de interese clasic şi a trebuit să iau această decizie pentru a-mi urma proiectul privat. Dar, cred cu tărie că soarta CE Oltenia poate fi schimbată în sens pozitiv, dacă toate părţile acţionează în aceeaşi direcţie. Din acest motiv am transmis către CS că doresc să rămân implicat în conducerea companiei dintr-o altă poziţie,consultant sau altă formă care se va decide. Viitorul angajaţilor CE Oltenia este foarte important şi sper ca soluţiile constructive vor fi găsite în scurt timp“, a spus Leiders în informarea de presă.

Scandalul pare că s-a aprins pentru că Ionel Ilie a declarat public că directorii din Bucureşti, Radu Pop şi Ionuţ Dragomir, vor fi disponibilizaţi. Pop şi Dragomir au fost angajaţi temporar, pentru un an, iar legea obligă la încetarea detaşărilor sau a contractelor pe perioadă determinată, în cazul unui program de concediere colectivă, aşa cum este la CEO. „Nu am niciun favorizat în companie, pentru mine toți oamenii sunt egali. Ce spune Contractul Colectiv de Muncă (CCM) va fi aplicat pentru toți salariații, indiferent de ce funcție dețin. Vom aplica CCM indiferent de consecințe. Nu accept ca vreo persoană să fie favorizată“, a declarat Ionel Ilie la TV Sud.

Klaus Leiders a avut o replică dură la această declaraţie a directorului general, chiar cu ţipete la adresa lui Ionel Ilie. Mai mult, se pare că neamţul l-ar fi ameninţat pe Ionel Ilie că l-ar putea da afară. Scena s-a petrecut în biroul lui Ilie, unde erau prezente şi alte persoane, dar neamţul nu a ţinut cont de acest lucru. „A intrat la Ionel Ilie în birou. Era nervos că acesta declarase public că cei doi directori vor fi disponibilizaţi şi i-a reproşat că nu trebuia să declare public acest lucru. A ţipat la Ionel Ilie. A vorbit mai mult în engleză şi nu prea înţelegea tot ce îi spune, dar subiectul era despre declaraţia lui la adresa celor doi directori. Mai era o persoană în biroul directorului Ilie şi o alta se afla în secretariat”, au declarat surse din interiorul CEO, potrivit Impact în Gorj. Cei doi directori, se pare că sunt susţinuţi şi de Consiliul de Supraveghere. Aceştia au venit la CEO, pe vremea când legea în companie o făcea Valeriu Ivan.

O scurtă istorie a Imperiului Habsburgic în Oltenia

Istoria austriacă a Olteniei începe pe 21 iulie 1718, când, la Passarowitz (actualul Požarevac, Serbia), se încheie un tratat între Imperiul Otoman, pe de-o parte, şi Imperiul Habsburgic şi Republica Veneţiană, pe de altă parte, prin care turcii cedau Oltenia austriecilor, fără însă ca provincia să fie sub ocupaţie otomană. Luptele dintre imperii găseau Oltenia în mijlocul unei adevărate revolte, provocate de boierii craioveni, foarte bogaţi şi puternici, care erau într-un adecărat conflict cu Nicolae Mavrocordat, primul domn fanariot din Ţara Românească, pentru că le redusese privilegiile. Nemulţumiţi de imixtiunea lui Nicolae Mavrocordat în afacerile lor, boierii craioveni şi-au folosit toate legăturile pe care le aveau la Istanbul pentru a determina alipirea Olteniei la Imperiul Habsburgic. De aceea au şi acceptat boierii trecerea sub autoritatea habsburgică, pentru că le convenea, având în vedere comerţul şi afacerile importante pe care le aveau cu austriecii. Turme mari de boi, vaci, oi, porci, cereale, sare şi tot felul de produse agricole luau drumul Transilvaniei, parte a Imperiului Habsburgic, afacerile le prosperau, pentru că austriecii şi transilvănenii plăteau mai bine decât muntenii.

Numai că venirea austriecilor n-a adus nimic bun şi a înrăutăţit considerabil situaţia poporului prin creşterea taxelor, iar Banul Craiovei şi boierii şi-au văzut ameninţate, din nou, privilegiile, de data aceasta de către austrieci. Şi populaţia era nemulţumită, din cauza caracterului militar al ocupaţiei, precum şi din cauza taxelor. Oamenii vedeau în orice uniformă militară străină un inamic şi o ţintă, iar creşterea taxelor a dus la refuzul de a achita contribuţia fiscală şi de a presta clacă.

Aşa că, tentativa habsburgilor de a instaura în Oltenia o administraţie proprie, sprijinită militar, şi transformarea acesteia într-o provincie imperială, lucru pe care nici turcii nu-l reuşiseră pe parcursul mai multor sute de ani, inclusiv trecerea populaţiei la catolicism, au condus la apariţia şi dezvoltarea unor puternice mişcări de revoltă, care au cuprins practic, întreaga populaţie, de la ţărani şi meşteşugari, până la comercianţi şi boierime.

În acest timp, s-a amplificat haiducia, devenită un fel de serviciu militar obligatoriu şi, practic, o modă! Tradiţia populară spune că tinerii olteni care nu luau calea haiduciei cu greu îşi găseau o fată, nefiind consideraţi bărbaţi dacă nu ucideau măcar un soldat imperial!

Haiducii provoacă o criză financiară la Viena

Un foarte vrednic haiduc al Olteniei din acea perioadă a fost Pavel Lotru din Bălceşti. De la el au primit austriecii cea mai grea lovitură, în toată perioada cât au stat în Oltenia. Se întâmpla în 1726. Pavel Lotru, care haiducea pe ambii versanţi ai Carpaţilor (Oltenia şi zona Sibiului), avea mai multe ibovnice nemţoaice şi unguroaice, majoritatea neveste ale bogătaşilor din Sibiu. Una dintre acestea i-a dat de veste lui Pavel că în Oltenia urma să sosească o mare caravană ce strânsese taxele din Ungaria, Croaţia şi Ardeal, urmând să facă acest lucru şi în Oltenia. Caravana era compusă din 20 de căruţe cu pereţi metalici, fiecare trasă de câte opt perechi de cai, arhipline cu pungi de galbeni. Ceata lui Pavel Lotru s-a unit cu cele ale lui Radu Ursan şi Neagu Papură şi au atacat caravana austriacă la Drăgăşani, confiscând tot aurul. Jaful a fost atât de păgubitor pentru habsburgi, încât a provocat o adevărată criză financiară în imperiu. Drept pedeapsă, administraţia austriacă l-a destituit pe Gheorghe Cantacuzino, Banul Craiovei. Destituirea Banului a fost picătura care a umplut şi paharul marii boierimi: au început şi aceştia acţiunile de împotrivire faţă de ocupaţia habsburgică, obstrucționând toate încercările austriecilor de a strânge taxe sau de a-şi impune administraţia.

Ofiţerii austrieci au trimis, de-a lungul timpului, numeroase sesizări împăratului, prin care se plângeau că sunt depăşiţi de evenimente, că populaţia atacă, fără veste, soldaţii, îi dezarmează, îi batjocoreşte şi că românii sunt foarte obraznici! Oltenii şi, mai ales haiducii, se dovedeau mai puternici decât trupele austriece. Ajunul Crăciunului lui 1733 a adus un adevărat măcel. La hanul Puţureanu, de lângă fântâna Purcarului, un oarecare Lorincz, soldat în armata imperială, ameţit de aburii alcoolului, agresează verbal mai multe femei, având ghinionul ca una dintre ele să aibă legături cu haiducii şi cu anturajul Banului. Totul a degenerat într-o bătaie între soldaţii imperiali şi românii de la mesele din jur, iar, câteva ore mai târziu, oltenii au atacat garnizoana din oraş, au incendiat-o, iar majoritatea celor 375 de oşteni imperiali au pierit.

Naşterea pandurilor

După acest grav incident, dar care făcea parte dintr-un lung şir de experienţe nefaste, austriecii au realizat că trupele lor nu reuşesc să se impună într-o regiune străină, plină de haiduci, care îi atacau când nu erau pregătiţi, la locuri de popas, hanuri, crâşme, locuri strâmte. În ianuarie 1734, austriecii au hotărât să retragă cea mai mare parte a trupelor şi să angajeze mercenari din rândul populaţiei din zonă, pentru prinderea haiducilor.

A fost actul de naştere al pandurilor olteni. Termenul de “pandur” a fost introdus de austrieci pentru a denumi aceste trupe neregulate, dar a fost folosit prima dată tot în lumea germanică, derivat din denumirea grupurilor de vikingi care făceau diversiuni în vremuri străvechi, când vikingii pustiiau sudul mării Baltice.

Numai că “nu te pui” cu oltenii! Mulţi haiduci au găsit bună ideea ca, în loc să jefuiască boierii sau imperialii, să ia banii ca simbrie, fără să facă nimic. În fruntea acestor “trupe de comando” era acel Neagu Papură, el însuşi haiduc, participant la furtul de la Drăgășani, care îi costase atât de scump pe austrieci. Timp de aproape doi ani, austriecii au plătit soldă haiducilor, ca să prindă alţi haiduci, aşa că nu e de mirare că niciunul n-a fost prins!

Nemulţumiţi de ineficienţa pandurilor, austrecii refuză, în vara lui 1735, să-i mai plătească. În luna octombrie 1735, sătui să mai aştepte simbriile care nu mai veneau, pandurii se hotărăsc să-şi facă singuri dreptate şi, împreună cu mai multe cete de haiduci, intră în Craiova, îi jefuiesc pe cei câţiva membri ai administraţiei austriece rămaşi, apoi jefuiesc şi incendiază mai multe case boiereşti. Se auzeau împuşcături în mai multe zone ale oraşului. Nimeni nu a avut curajul să preia funcţia de Ban al Craiovei, de teama haiducilor. S-a instalat haosul şi mulţi boieri au fugit din oraş.

A fost ultima picătură pentru austrieci, care au decis ”să-şi ia lumea-n cap” şi să le redea turcilor Oltenia, cu ani buni înainte ca aceasta să fie retrocedată pe baza tratatelor internaţionale. În 1739, prin tratatul de la Belgrad, Oltenia era realipită oficial Ţării Româneşti.

Ce ne-a rămas de la austrieci

În urma ocupaţiei habsburgice ne-a rămas, totuşi, şi ceva: ţara lui Papură Vodă, şmecher şi fraier!

Papură Vodă este clar haiducul Neagu Papură, care “făcea legea”, ca un domnitor, un “vodă” în Oltenia. După “retragerea habsburgică“, în Craiova şi în toată Oltenia s-a creat un vid de putere, iar violenţele, furturile, tâlhăriile au durat câteva luni. Boierii au reușit să-l convingă pe Neagu Papură să conducă o miliție a pământului, pentru a potoli atacurile haiducilor și hoților. După alte câteva luni, boierii au renunţat “la serviciile“ lui Neagu Papură, iar acesta a luat din nou drumul codrilor. De la acest Neagu Papură a rămas expresia “Țara lui Papură Vodă”, care a depășit cu mult aria Olteniei şi timpul istoric, intrând în folclor cu sensul peiorativ de “țară fără stăpân“, unde legile nu mai există.

„Şmecher” vine din cuvântul german „schmeker”, care, conform istoricului Alex Mihai Stoenescu, „desemna o persoană cu gusturi rafinate (de la verbul „schmeken” – a gusta, a savura)”. Cel mai probabil, era vorba despre bucătăria românească, apetisantă, spectaculoasă și abundentă pentru ocupantul germanic, care a cunoscut acolo şi cheful (de la turcescul keyf) de tip oriental, cu mâncare și băutură multă.

“Fraier” vine de la substantivul german „freier”, care însemna pețitor, logodnic. Cine ştie ce le-or fi făcut oltencele austriecilor, de-a ajuns “fraier” să însemne om prost, care nu știe să se descurce, să profite într-o anumită împrejurare, ba, mai mult, care este furat sau de la care se obține vreun avantaj!