Acasă Economie MOL România a deschis trei benzinării în Brăila, Oradea și Călărași

MOL România a deschis trei benzinării în Brăila, Oradea și Călărași

de A

MOL România își extinde rețeaua națională cu trei noi stații de servicii în Brăila, Oradea și Călărași. Odată cu deschiderea noilor stații de servicii, MOL România își consolidează prezența locală în parteneriat cu comunitățile locale. Investițiile dedicate deschiderii acestor stații fac parte din angajamentul continuu al MOL România în economia locală – compania a investit în infrastructură 300 milioane lei (peste 60 de milioane de euro) în ultimii trei ani.

”Noile deschideri subliniază angajamentul companiei de a crește în regiuni cheie, de a servi comunitățile locale și de a extinde prezența MOL în regiunea de sud a României. În plus, acestea reprezintă un pas important în dezvoltarea continuă a companiei și în consolidarea statutului său ca partener regional de încredere”, anunță compania.

Având o identitate vizuală nouă, care se observă imediat prin gama largă de servicii și designul modern al pompelor, noile stații reflectă angajamentul MOL de a folosi cunoștințele și tehnologia pe care le are la dispoziție pentru a oferi o experiență îmbunătățită clienților.

„MOL România are o strategie de creștere organică, iar stațiile nou deschise joacă un rol important în consolidarea prezenței noastre pe piața locală. Cu un design modern și servicii variate în fiecare locație, aceste stații reflectă angajamentul nostru de a deveni prima alegere pentru clienți, ca retailer de bunuri de consum cu soluții digitalizate și ca furnizor integrat de servicii de mobilitate. Stațiile noastre de servicii sunt mai mult decât simple puncte de realimentare. Acestea sunt destinații practice unde clienții pot găsi o gamă diversificată de servicii, se pot bucura de cafea și produse gastro, având o experiență de calitate în timpul oricărei vizite,” a declarat Gábor Mozga, CEO al MOL România.

Noua stație, situată pe str. Prelungirea Sloboziei, nr.1-1 C., include mai multe elemente noi care adresează nevoile diverse ale clienților. Pentru prima dată la nivel local, clienții pot găsi în stația de servicii MOL o spălătorie auto manuală cu mai multe compartimente, care permite spălarea simultană a mai multor vehicule, inclusiv spălarea șasiului. Aceasta reduce timpii de așteptare și oferă o soluție rapidă și eficientă pentru curățarea mașinilor. De asemenea, toate beneficiile oferite de platforma de loialitate MOL MOVE sunt disponibile și în noua stație, inclusiv reduceri pentru serviciile de spălătorie auto, oferte speciale și alte recompense.

Stația de servicii din Călărași dispune de două pompe multiprodus care integrează cele mai noi tehnologii de carburanți și GPL, oferind carburanții de înaltă calitate MOL EVO și MOL EVO Plus, certificați pentru efectul triplu complex de performanță sporită, durată de viață prelungită a motorului și emisii de carbon reduse. Pentru vehiculele de mare tonaj, stația din Călărași dispune de o pompă cu debit mare, care asigură realimentarea rapidă și reducerea timpului de așteptare. Stația include și o pompă AdBlue, iar clienții au la dispoziție o zonă dedicată cu un skid GPL, care oferă acces ușor și sigur.

În cadrul stației, clienții vor descoperi produsele Fresh Corner, precum hot dog, sandvișuri, băuturi răcoritoare și savuroasa cafea Fresh Corner, 100% arabica preparată la espresoarele barista din locație, de care se pot bucura în zona de luat masa sau pe terasă sau pur și simplu pot lua produsele la pachet. Conceptul Fresh Corner este o componentă esențială a strategiei MOL de a îmbunătăți experiența clienților, reunind în același loc opțiuni multiple de alimentare și de cumpărături. De asemenea, clienții vor găsi o gamă variată de produse alimentare, iar fiecare achiziție aduce puncte care pot debloca noi beneficii în platforma de loialitate MOL MOVE.

MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante mari petroliere din România, cu o prezență de 29 ani pe piața autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține un număr de 237 de stații de servicii la nivel național, două depozite de carburanți la Giurgiu și Tileagd și un terminal GPL la Tileagd. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la București, un sediu administrativ la Arad și un număr de 259 de angajați proprii. Compania a investit în dezvoltarea infrastructurii de încărcare pentru posesorii de vehicule electrice, instalând puncte în 41 dintre stații, care în prezent pot deservi simultan 96 de vehicule electrice.

din aceeasi categorie