Acasă Economie MOL intră pe piața din Polonia, unde cumpără 417 benzinării Lotos

MOL intră pe piața din Polonia, unde cumpără 417 benzinării Lotos

de A

MOL intră pe piața din Polonia prin achiziția a 417 stații de servicii Lotos, la nivel național, pentru suma de 610 milioane dolari. Astfel, MOL are potențialul de a deveni al treilea jucător pe piața locală de retail de combustibili. Ca parte a tranzacției, PKN Orlen cumpără 185 de stații de servicii din portofoliul Grupului MOL din Ungaria și Slovacia pentru suma de 259 milioane dolari.

Prin această achiziție, MOL își depășește deja obiectivul strategic setat pentru 2025 și ajunge să dețină aproape 2.400 de stații de servici.

Tranzacția este supusă deciziei Comisiei Europene prin care PKN Orlen urmează să primească undă verde pentru a încheia fuziunea cu Lotos.

Acordurile sunt în conformitate cu strategia actualizată pe termen lung a Grupului MOL „Shape Tomorrow” 2030+.

Prin această achiziție, Grupul MOL își continuă expansiunea și are reprezentare în cea de-a zecea țară prin segmentul Consumer Services. Numărul de stații de servicii din portofoliul MOL ajunge la 2.390, de la 1.943, și sunt operate sub cinci mărci diferite. Sunt incluse și cele 120 de stații de servicii OMV din Slovenia, recent achiziționate, cât și cele 95 de noi stații din Slovacia și Ungaria. Aceste achiziții sunt condiționate de aprobarea fuziunii.

În urma finalizării tranzacției, MOL se evidențiază ca un jucător important pe piața poloneză de retail de combustibili, mai arată grupul.

“Pentru MOL, această tranzacție reprezintă un pas major în călătoria strategică de transformare pe care a început-o în 2016 și care a fost accelerată anul trecut prin strategia noastră actualizată. Achiziționarea activului ACG din Azerbaidjan, construcția noii fabrici de polioli în Ungaria și intrarea pe piața din Polonia sunt repere importante în îndeplinirea obiectivelor noastre. Prin această achiziție vom avea acces la cea mai mare economie din Europa Centrală și de Est, iar produsele și serviciile noastre vor ajunge la aproape 40 de milioane de potențiali clienți. Maghiarii și polonezii împărtășesc aceleași experiențe istorice, iar obiectivul nostru comun este să asigurăm eficient aprovizionarea cu energie în regiunea Centrală şi de Est a Europei. Am convingerea că prin acest acord, coridorul energetic Nord-Sud se va consolida și mai mult,” a declarat Zsolt Hernádi, președinte și CEO al Grupului MOL.

Activele achiziționate vor oferi o bază solidă de creștere la nivel local, unde MOL a avut o prezență limitată până acum, arată MOL.

“Acesta este un moment decisiv pentru industria poloneză de combustibili. Suntem pe cale să finalizăm achiziția Grupului Lotos, o tranzacție în beneficiul întregii economii poloneze, din perspectiva ambelor companii implicate, respectiv clienți, angajați și acționari. Încă de la demararea procesului de fuziune, am subliniat că prioritatea o reprezintă obținerea de beneficii suplimentare și tocmai asta am reușit. În zona de retail, am negociat cu partenerul nostru maghiar un acord de schimb de proprietăți, care ne va permite să progresăm din perspectiva planurilor de extindere geografică prin consolidarea lanțului de retail în Slovacia, dar și prin intrarea pe o piață complet nouă, cea a Ungariei”, a spus Daniel Obajtek, președintele Consiliului de Administrație al PKN Orlen.

Polonia are perspective economice puternice și o rată ridicată de motorizare, cu un important potențial de piață din regiune, cu un consum anual de combustibili de 23 de milioane de tone și perspective de creștere de 1-2% pe termen mediu. Această achiziție oferă o poziționare bună prin localizarea pe autostrăzi, cu oportunități suplimentare de creștere organică și avantaje semnificative pentru extinderea vânzărilor de non-fuel.

„În urmă cu mai puțin de un an am lansat strategia actualizată MOL 2030+, iar unul dintre obiectivele noastre a fost să creștem prezența noastră în Europa Centrală și de Est și să ajungem la un număr de 2.200 de stații de servicii până în 2025. Prin finalizarea acestei tranzacții vom depăși acest obiectiv și salutăm intrarea Poloniei în portofoliul nostru de Consumer Services. Nu ne vom opri aici, deoarece credem că segmentul Consumer Services are un potențial semnificativ în procesul tranziției energetice. Scopul nostru este să ajungem la un număr cât mai mare de clienți și să oferim soluții de mobilitate aliniate obiceiurilor de consum aflate mereu în schimbare, împreună cu servicii și produse de cea mai bună calitate. Rețeaua de stații de servicii Lotos va oferi premise extraordinare pentru toate acestea”, a declarat Péter Ratatics, vicepreședinte executiv, Consumer Services, MOL Group.

Sub rezerva aprobării finale a achiziției activelor din Polonia, MOL va ceda 185 de stații de servicii din portofoliul său – 144 situate în Ungaria și 41 în Slovacia – către PKN Orlen, pentru suma de 259 milioane dolari. Acordul se supune deciziei Comisiei Europene prin care PKN Orlen va obține undă verde pentru a încheia fuziunea cu Lotos.

Grupul MOL este o companie de petrol și gaze internațională integrată și independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria.

Are operațiuni în peste 30 de țări, o forță de lucru dinamică formată din 25.000 de angajați în întreaga lume şi peste 100 de ani de experiență în industrie. Activitățile de explorare şi producție ale Grupului MOL sunt susținute de o experiență de peste 85 de ani în domeniul hidrocarburilor. În prezent, activitățile de producție se desfășoară în 9 țări, iar cele de explorare în 14 țări.

Grupul MOL controlează trei rafinării şi două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de aproape 2.000 de stații de servicii în 9 țări din Europa Centrală şi de Sud-Est. MOL se angajează să îşi transforme operațiunile tradiționale bazate pe combustibili fosili într-un model de afaceri sustenabil, cu emisii scăzute de carbon şi aspiră să devină neutru din punct de vedere la emisiilor de carbon nete până în 2050, contribuind totodată la formarea economiei circulare cu emisii scăzute de carbon în Europa Centrală şi de Est.

În prezent și fără noi achiziții, MOL Group are 1.943 de benzinării în 9 țări sub 5 mărci diferite. 468 în Ungaria, 435 în Croația, 303 în Cehia, 254 în Slovacia, 243 în România, 105 în Bosnia și Herțegovina, 71 în Serbia, 53 în Slovenia și 11 în Muntenegru.

MOL Group este lider pe piață în Ungaria, Croația, Slovacia și în Bosnia și Herțegovina, al doilea cel mai mare jucător de pe piața cehă și al treilea ca mărime în Slovenia, România și Muntenegru.

 

 

din aceeasi categorie