Acasă MediuDezvoltare Durabila Ministrul Mediului, scandalizat de gunoaiele lăsate de turiști

Ministrul Mediului, scandalizat de gunoaiele lăsate de turiști

de L M

Gunoaiele lăsate de turiști după ultimele sărbători l-au scandalizat pe ministrul Mediului, care, cu greu, s-a limitat la a-i caracteriza pe acești cetățeni. Problema deșeurilor, în special a colectării lor selective, este una ce trenează de foarte multă vreme, responsabilitatea principală revenind autorităților locale. Numai că acestea se feresc să fie mai ferme în aplicarea unor măsuri care să ducă la respectarea legii. De câțiva ani, ministrul Mediului, oricare a fost el, a anunțat inițierea și susținerea proiectelor ce vizează educarea și conștientizarea tuturor participanților la circuitul deșeurilor. Campania naţională de informare şi educare „Un’ Doi Trei” privind colectarea separată a deşeurilor de ambalaje, pentru populaţie, a fost lansată marţi, în cadrul unei conferinţe de presă organizată de Asociaţia OIREP Ambalaje şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

„Lansăm astăzi încă o campanie prin care ne propunem să transformăm România într-o ţara curată, o campanie care vine în sprijinul Ministerului Mediului, o campanie care este o iniţiativă venită de jos, de la nivelul acelor entităţi care sunt responsabile de implementarea obligaţiilor producătorilor care pun pe piaţă ambalaje. Am văzut zilele trecute ce înseamnă România turistică, ce dezastru poate să rămână după turiştii iresponsabili, după o singură zi de activitate turistică, după ziua de 1 Mai. Am văzut câte tone de deşeuri au fost lăsate în urmă, abandonate, de oameni iresponsabili, exact în locaţiile unde de peste o lună de zile colegii noştri de la RNP, de la Apele Române, de la autorităţile publice locale, implicate în Curăţăm România fac eforturi deosebite să schimbe faţa acestei ţări şi să arate că se poate şi altfel”, a declarat ministrul Mediului, Barna Tanczos, la evenimentul de lansare a Campaniei naţionale de informare şi educare privind colectarea separată a deşeurilor de ambalaje, derulată de Asociaţia OIREP Ambalaje, cu sprijinul Ministerului Mediului.

Ministrul Mediului a subliniat că „din păcate avem în continuare foarte mulţi cetăţeni turişti sau neturişti, iresponsabili care nu ţin cont nici de regulile bunului simţ, nu ţin cont nici de lege, nu ţin cont nici de lucrurile învăţate acasă în cei 7 ani şi abandonează deşeuri peste tot: în cursurile de apă, pe malul mării, în zonele de plajă, în zonele unde nu are ce căuta niciun deşeu”.

Cât privește campania „Un’ Doi Trei”, în centrul atenției este cetățeanul, care trebuie obișnuit să colecteze selectiv deșeurile de ambalaje. Promotorii campaniei susțin că „ritualul” colectării selective se bazează pe trei pași simpli: „Desfaci. Savurezi. Arunci unde trebuie”. Campania beneficiază de un buget de 500.000 de euro, fonduri private, și se adresează unui număr remarcabil de persoane – 3 milioane. Această campanie va fi una online, dar se preconizează și activități fizice.

 

din aceeasi categorie