Acasă Economie Ministrul Energiei a trimis Corpul de Control la Hidroelectrica

Ministrul Energiei a trimis Corpul de Control la Hidroelectrica

de A

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunță că a trimis Corpul de Control  al ministerului la Hidroelectrica.  Asta după ce, potrivit unei investigații Recorder, Hidroelectrica a furnizat timp de mai mulți ani energie electrică unor societăți comerciale și instituții religioase fără să încaseze niciun leu. Totul a ieșit la iveală în urma unui control de rutină realizat de inspectorii Curții de Conturi la compania cu capital majoritar de stat. 

”Astăzi am trimis Corpul de Control al Ministerului Energiei la Hidroelectrica. În urma informațiilor apărute în spațiul public, m-am sesizat din oficiu și am dispus declanșarea verificărilor prin Corpul de Control al Ministerului Energiei. Am ZERO TOLERANȚĂ pentru privilegii pe banii românilor”, scrie ministrul pe Facebook.

El precizează că Hidroelectrica nu e pușculița nimănui și nicio firmă, instituție, fundație sau „recomandare” politică nu este mai presus de lege.

”Vreau să fie foarte clar:

  1. Toate contractele preferențiale intră în verificare.
  2. Cei care au beneficiat abuziv vor plăti INTEGRAL.
  3. Cei care au semnat vor răspunde: administrativ, civil și penal.

Regulile sunt simple. Consumi? Plătești. Nu plătești? Pierzi contractul și răspunzi legal”, mai scri ministrul.

Ministrul Energiei dă totodată asigurări că, pe durata mandatului său, astfel de situații nu vor fi tolerate.

”Energia este o resursă strategică a statului român, nu bonus pentru pile și relații. Voi reveni cu actualizări imediat ce vom dispune de informațiile oficiale și de raportul Corpului de Control. Vă țin la curent!”, adaugă acesta.

La rândul său, compania vine cu precizări și spune că afirmațiile vehiculate în spațiul public privind presupusa furnizare gratuită către anumite entități religioase sau imixtiunea politică în sensul nefacturării intenționate către firme apropiate partidelor politice sunt scoase din context și formulate în mod tendențios.

”Prezentarea în mod distorsionat a unor situații din perioada 2018-2022, în legătură cu care Hidroelectrica a luat măsuri legale, riscă să afecteze nejustificat imaginea unei companii care a demonstrat în mod constant integritate, profesionalism și eficiență operațională. Reamintim că Hidroelectrica este o companie listată care respectă standardele de guvernanță corporativă, asigurând transparență, responsabilitate și procese decizionale conforme celor mai bune practici din industrie. În plus, structurile de conducere sunt independente și funcționează pe baza unor criterii clare de performanță, garantând protejarea intereselor acționarilor și administrarea eficientă a resurselor”, arată compania într-un comunicat.

În Hidroelectrica, activitatea de furnizare – adiacentă core-business-ului reprezentat de producția de energie, este gestionată de departamente specializate, care reunesc aproximativ 150 de angajați.

”Ca în orice companie mare din domeniul energetic, procesele sunt organizate pe niveluri decizionale clar delimitate, astfel încât responsabilitățile operaționale nu intră în atribuțiile directe ale CEO-ului, oricare ar fi acesta. Sugestia contrară este eronată și tendențioasă, întrucât furnizarea reprezintă o zonă tehnică de mare complexitate și volum, administrată exclusiv de structurile de specialitate desemnate prin intermediul unor sisteme informatice complexe, corelate cu cele ale operatorilor de distribuție”, se precizează în comunicat.

Reprezentanții companiei subliniază că întârzierile punctuale în facturare din perioadă la care se face referire nu au reprezentat ‘furnizare gratuită’, ci au avut la bază cauze obiective, cum ar fi pandemia sau, ulterior, multiplele modificări legislative care au afectat procesul de facturare nu doar pentru Hidroelectrica, ci pentru toți furnizorii de energie. Mai mult, în perioada pandemiei Covid, au fost emise multiple ordonanțe militare prin care se interzicea efectuarea de deconectări.

”De asemenea, acolo unde au existat orice fel de suspiciuni de fraudă, s-a acționat cu celeritate. Așa a fost și cazul clientului Aurora Trading, menționat în materialele de presă, contractul cu acesta fiind încheiat în anul 2018 și derulat în cadrul Departamentului Trading – Furnizare, devenit ulterior Departamentul Furnizare. Înainte ca aceste situații să fie subiect de dezbatere publică sau să apară în concluziile raportului Curții de Conturi a României, Hidroelectrica identificase deja nereguli în activitatea de furnizare în urma acțiunilor de control/ verificare dispuse la acea vreme de către CEO-ul companiei, domnul Bogdan Badea”, se mai arată în comunicat.

din aceeasi categorie