Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Institutul Limbii Române, organizează o conferinţă anuală intitulată “Limba română în lume” în SUA, la Arizona State University. Evenimentul va avea loc în perioada 9-13 octombrie 2014 şi va costa 708.720 lei, adică peste 214.000 dolari, potrivit unei Hotărâri a Guvernului publicată în Monitorul Oficial de vineri, 8 august.
„Finanţarea cheltuielilor pentru organizarea acţiunii prevăzute la art. 1 se suportă din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale pe anul 2014, prin Institutul Limbii Române, de la capitolul 53.01 „Cercetare fundamentală şi cercetare dezvoltare”, titlul VI „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice”, în limita sumei de 708.720 lei, conform devizului estimativ prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre”, se arată în documentul citat.
Între participanţi vor fi: delegaţi ai Institutului Limbii Române şi ai Ministerului Educaţiei Naţionale, lectorii de limba română care predau la universităţi din străinătate şi invitaţi din străinătate.
Institutul Limbii Române este o instituţie de specialitate aflată în subordinea Ministerului Educaţiei Naționale, fiind înfiinţat în ideea promovării cunoaşterii limbii române, a sprijinirii persoanelor care învaţă această limbă şi atestării cunoştinţelor de limba română. De această instituţie aparţin centrele în care se predă limba română în străinătate, ILR susţinând logistic şi lectoratele de română din afara ţării, precum şi elaborarea de lucrări de specialitate.


