Compania Metrorex, operatorul metrolului din Capitală, a încheiat un contract de 60 de milioane de lei (circa 13,5 milioane euro) cu Tinmar-Ind SA, producător și trader privat de energie, pentru furnizarea energiei electrice timp de un an.
”Ca urmare a organizării unei proceduri de licitaţie deschisă cu fază finală de licitaţie electronică, a fost încheiat cu SC Tinmar-Ind SA un contract având ca obiect furnizarea de energie electrică în perioada 1 iulie 2013 – 30 iunie 2014. În acest sens a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii publice anunţul de atribuire cu nr. 137946/3 iulie 2013”, se arată în datele transmise de Metrorex, la solicitarea Focus-energetic.ro.
Conducerea companiei de stat precizează că, pentru asigurarea continuităţii alimentării cu energie electrică a metroului, Metrorex va organiza anul viitor o nouă procedură de achiziţie publică având ca obiect furnizarea de energie electrică.
Metrorex are în prezent 4.200 de angajaţi și se află în subordinea Ministerului Transporturilor. Compania transportă în medie circa 600.000 de călători /zi lucrătoare, şi aproximativ 15 milioane de călători într-o lună.
Tinmar, compania care a câștigat licitația pentru furnizarea energiei către Metrorex, a avut anul trecut afaceri de peste 311 milioane de euro şi este controlată de omul de afaceri Augustin Oancea. Tinmar a avut anul trecut o cotă de piaţă de 5,8% şi a înregistrat un profit net de peste 6,7 milioane de euro, în creştere cu 40% faţă de anul anterior.


