Acasă Economie Mesajul investitorilor către autorități, la Ziua Energiei Brașov 2021: A sosit momentul următorului val de de investiții în regenerabile. Avem nevoie de un restart

Mesajul investitorilor către autorități, la Ziua Energiei Brașov 2021: A sosit momentul următorului val de de investiții în regenerabile. Avem nevoie de un restart

de A

Peste 150 de participanți și lideri ai comunității energetice din România și Europa au fost prezenți la cea de-a 12-a ediție a conferinței Ziua Energiei Brașov, pentru a discuta despre investiții în sectorul regenerabilelor și măsuri pe care le consideră necesare pentru atingerea obiectivelor de neutralitate climatică ale Pactului verde European. Un eveniment de referință pentru sectorul regenerabilelor, organizat de Repom, care a avut loc în data de 10 septembrie 2021, la Hotel Belvedere Brașov. Pactul Verde European, Pachetul Fit for 55, prosumatorii în România, cum se adoptă și se finanțează aceste obiective în UE și România, care sunt planurile în afara granițelor, ce tehnologii există și sunt fezabile și ce este în curs de dezvoltare au fost principalele teme de dezbatere în cadrul conferinței.

Dan Drăgan, Secretar de Stat în Ministerul Energiei, a deschis conferința din acest an, anunțând că România va crește ținta pentru regenerabile aferentă anului 2030, după o reevaluare a PNIESC anul viitor. De asemenea, Drăgan a comunicat că Fondul de modernizare va disponibiliza 10 miliarde de euro pentru investiții în  capacități noi de producție în regenerabile, coroborat cu întărirea rețelelor de distribuție, investiții în unități de producție în cogenerare și unități de stocare, precum și în producția de hydrogen etc. Hotărârea de Guvern, prin care se implementează Fondul de Modernizare, va fi aprobată în luna octombrie, oficialul Ministerului Energiei avansând ca termen sfârșitul acestui an sau începutul anului viitor pentru lansarea primelor proiecte.

Zoltan Nagy-Bege, Vicepreședinte ANRE, și-a exprimat speranța că “peste 10  ani și România va fi la fel de verde cum își propune Brașovul să fie”. Viceprimarul Flavia Boghiu a anunțat, la Ziua Energiei, că Brașovul va fi capitala verde a României, adică un oraș cu aer mai curat, mai liber de mașini, mai mult spațiu verde și clădiri eficientizate energetic.

Referindu-se la situația actuală din sectorul energetic, reprezentantul ANRE a admis că “investitorii străini sunt în continuare descurajați să facă afaceri în România. De 9 ani ne-am împotmolit în reglarea unor aspecte ce țin de legislația primară în ce privește situația contractelor bilaterale. Este haos. Alungăm orice om de afaceri sănătos la cap”, a  declarat Zoltan Nagy-Bege. O altă confuzie se face la autorizarea înființării unei centrale mai mare de 1 MW. Un investitor care vrea să facă o astfel de centrală trebuie, în prezent, să obțină autorizație și de la ANRE, și de la Ministerul Energiei. Prin lege, Ministerul Energiei trebuie să emită aceste autorizații, însă ne-a notificat că nu are personal specilaizat și să ne ocupăm noi. Asta facem, a prezentat vicepreședintele ANRE. În finalul discursului său, Nagy-Bege a transmis un mesaj clar investitorilor: “Dacă noi – ANRE – vă dăm în scris că aveți dreptul să faceți contracte bilaterale fără a încălca legea primară, aveți acest drept”. Cu privire la liberalizarea pieței de energie electrică, oficialul ANRE a afirmat: „Din păcate, sunt șanse ca această liberalizare să nu treacă de faza de copilărire. Sper ca politicienii să reziste tentației de a plafona prețurile la energie. Altfel, există riscul să aruncăm România înapoi”.

„Despre Pactul Verde european. Practic, Europa și-a propus niște ținte extrem de ambițioase în zona de energie și mediu, respectiv, avem o țintă de a reduce emisiile de dioxid de carbon cu 55% până în anul 2030 și, mai departe, să atingem, în calitate de continent, neutralitatea climatică până în 2050”, a precizat Martin Moise, Director General Repom, organizatorul conferinței. În sesiunea de deschidere a Zilei energiei Brașov, Jürgen Ludwig, consultant REPOM, a prezentat obiectivele pe termen lung – 2030/ 2050. La rândul său, Iulian Iancu, președinte CNR-CME, a invitat la dezbateri în termenii realiști de aplicare a Pactului Verde European, o abordare realistă a unei mega teme pentru care Europa și-a asumat rol de lider: “Noi suntem obligați cu toții să vedem în ce măsură suntem capabili, în timpul dat, cu resursele date și, când mă refer la resurse, nu mă refer la bani, mă refer la materiile prime, la echipamente și la resursa umană”, a spus Iancu.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie Brașov, Silviu Costea, a transmis un mesaj realist din punctul de vedere al oamenilor de afaceri, la Ziua Energiei Brașov: “În ce privește companiile, să nu uităm că în România în premisa ultimelor evenimente neplăcute: criza sanitară, scumpirea materiilor prime, întârzieri în aprovizionare, creșterea cursului valutar, scumpirea utilităților, și toate acestea pe fondul unei crize a forței de muncă,  se simt nevoite să-și schimbe strategiile de investiții. Cu toții începem să ne gândim mai mult la un termen foarte scurt decât la un termen foarte lung, iar pentru mulți dintre investitori anul 2015 este prea departe pentru a se gândi astăzi la a trece pe energie regenerabilă și a investi în acest domeniu, chiar și prin tehnologii superioare…Întreprinderile mari vor avea costuri foarte mari în următoarea perioadă. Semnalul pe care sau pot să îl transmit este mai mult o cerere a investitorilor îndreptată către autoritățile implicate în alocarea de fonduri nerambursabile, care să direcționeze mai mulți bani către această zonă și să ajute astfel mai mult întreprinderile pentru a trece peste această perioadă dificilă. Mesajul meu nu a vrut să fie unul pesimist, însă a vrut să fie realist din punctul de vedere al oamenilor de afaceri”.

La rândul său, Martin Moise a venit cu un mesaj optimist: “Într-adevăr ne preocupă foarte tare prețul energiei atât în zona de energie electrică, cât și în zona gazelor naturale și este o provocare pentru societăți și pentru populație. Există însă și o parte plină a paharului: întotdeauna, atunci când acest preț la utilități crește, crește și apetitul pentru noi investiții, ele devin mai ușor fezabile și știm bine că astăzi în zona energiei electrice, cel puțin, cele mai ieftine surse sunt cele regenerabile. Noi vedem o efervescență foarte mare în sectorul industrial și sunt convins că și firmele din Brașov, și nu numai, vor începe în număr din ce în ce mai mare să pună panouri pe acoperișuri și să investească foarte mult în eficiența energetică pentru că, în final, cel mai ieftin megawatt este cel pe care nu îl consumăm”.

Viorel Lefter, președinte PATRES, a subliniat:  “România a fost înzestrată de Dumnezeu cu un potențial deosebit din punct de vedere al surselor de energie regenerabilă. Deși potențialul uman este uriaș cu privire la dezvoltarea de noi capacități energetice din surse regenerabile și politicile energetice susțin o creștere accentuată a ponderii energiei regenerabile, România și- a propus o creștere de doar 4 la sută în perioada 2021- 2030. În aceste condiții, cu această țintă de regenerabile, nu că suntem pesimiști, încercâm să fim realiști: România va continua să importe energie cu consecințe negative asupra prețului energiei”. În completare, Martin Moise, PrimVicepreședinte PATRES, a afirmat: “Credem că a sosit momentul următorului val de de investiții în regenerabile. Avem nevoie de un restart. Așadar, îndemnul este să punem mâna pe planșă, pe mape, pe proiecte, pe sapă, pe mersul în teren și să instalăm noi capacități pentru că sunt absolut necesare și fără acestea nu se mai poate merge mai departe”.

“Cum punem în aplicare Pactul Verde European? Transpunere concretă” a fost tema celui de-al doilea panel. Invitații – Adrian Tănase, Director executiv Bursa de Valori București; Amalia Stamate, Economist Senior BNR; Romulus Mircea, Director Managementul Bilanțului și Portofoliului Raiffeisen; Viorel Beltechi, Director executiv Therme Group; Jürgen Ludwig, Consultant REPOM și Claudiu Butacu, Co-Fondator, EFdeN

– au  vorbit despre finanțarea verde prin piața de capital, prezentând modalități de sprijinire a finanțării verzi, obligațiuni verzi pentru finanțarea tranziției către o economie sustenabilă, proiecte de contorizare inteligentă, costurile de inovare pentru energia verde. Comunitatea de investitori cere din ce în ce mai mult să se finanțeze  proiecte dedicate investițiilor verzi și să se creeze oportunități, a spus reprezentantul Bursei de Valori București. Conferința s-a bucurat de opiniile exprimate de persoane de specialitate din mediul internațional. Doamna Barbara Saerbeck, membră a AGORA Energiewende, un grup de experți independenți dedicați obiectivelor climatice și energetice stabilite de mediul politic european și german, a prezentat o parte din cele 50 de măsuri propuse Germaniei pentru atingerea obiectivelor 2030/2045. Iar domnul Julian Popov, membru al Consiliului consultativ Climate-KIC, a vorbit despre tranziția către hidrogenul verde și perspectivele europene de atingere a obiectivelor impuse de Pactul verde european.

Panelul al treilea, cu tema “Tehnologii deja disponibile sau în curs de dezvoltare pentru a ajuta procesul de tranziție” a fost susținut de următorii invitați, în calitate de Speakeri: Alina Ardelean, Director General Entera;

Zsuzsa Bereschi, Manager Senior, Horváth & Partners Management Consultants; Radu Mustață, Director vânzări, Marsh România; Mihai Mihu, Președinte, Creștem România Împreună; Emanuel Andreana, Director de vânzări la CryptoDATA Tech;  Macedon Moldovan, Coordonator Program de Studii Ingineria Sistemelor de Energii Regenerabile, Facultatea de Design de Produs și Mediu, Universitatea Transilvania Brașov și Adrian Tanțău, Profesor Universitar FABIZ, Academia de Studii Economice.

Euro Motor a venit cu mașini electrice la conferință, care au fost puse la dispoziție participanților pentru Test Drive.

REPOM, companie ce activează în domeniul operării şi gestionării instalaţiilor de energie regenerabilă, a continuat tradiția și a organizat Ziua Energiei Brașov, aflată la a 13-a ediție, unul dintre cele mai importante evenimente de specialitate din România. Conferința a beneficiat de sprijinul ENTERA, primul producător și furnizor de energie 100% verde agregată, eoliană și solară din România.

Partenerii media ai Conferinței au fost: E-nergia, Energynomics, Financial Intelligence, Focus Energetic, InvesTenergy, NewsEnergy, Energy Center.

 

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.