Acasă Economie Menţinere la BNR

Menţinere la BNR

de GM

În ultima şedinţă, Consiliul de Administraţie (CA) al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25% pe an, precum şi nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei (15%) şi în valută (25%) ale instituţiilor de credit.

Deşi rata anuală a inflaţiei a scăzut la nivelul de 4,38% în luna iunie 2010, comparativ cu 4,42% în luna mai şi 5,2% în ianuarie, iar rata anuală a inflaţiei de bază CORE2 ajustată s-a menţinut în jurul nivelului de 2% în prima jumătate a acestui an, majorarea TVA începând cu 1 iulie 2010 va provoca o creştere semnificativă, dar temporară, a indicelui agregat al preţurilor de consum, se arată într-un comunicat al CA al BNR. “Astfel, proiecţiile indică pentru sfârşitul acestui an o rată anuală a inflaţiei de circa 7,8%”, se arată în comunicat.

Pe fondul persistenţei deficitului de cerere agregată este de aşteptat ca, pe măsura disipării efectului de runda întâi al creşterii TVA, traiectoria inflaţiei preţurilor de consum să se înscrie pe o curbă descendentă, ajungând în apropierea ţintei de 3% la sfârşitul anului 2011. Revenirea inflaţiei pe această traiectorie descendentă depinde, însă, hotărâtor de contracararea eventualelor efecte de runda a doua ale majorării TVA, alături de diminuarea incertitudinilor privind implementarea reformelor structurale şi a măsurilor de consolidare fiscală.

Prin deciziile adoptate se urmăreşte asigurarea unor condiţii monetare reale în sens larg corespunzătoare ancorării ferme a anticipaţiilor inflaţioniste şi menţinerii ratei anuale a inflaţiei, recalculate prin eliminarea efectului de runda întâi al majorării TVA, pe o traiectorie compatibilă cu atingerea ţintelor de inflaţie pe termen mediu.

Rezervele naţionale

Pe de altă parte, BNR a anunţat că rezervele valutare au scăzut uşor în luna iulie, de la 31,63 miliarde de euro la 31,58 miliarde de euro, în condiţiile unor intrări de 3,05 miliarde de euro şi a unor ieşiri de 3,1 miliarde de euro, potrivit datelor băncii centrale. Astfel, rezervele valutare ale BNR au scăzut pentru a treia lună consecutiv, după declinul cu 397 milioane de euro înregistrat în mai şi reducerea de 362 milioane de euro din luna iunie.

În cursul lunii iulie, au fost înregistrate intrări de 3,054 miliarde de euro, reprezentând tranşa a cincea aferentă acordului stand-by, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, venituri din administrarea rezervelor internaţionale şi altele. Totodată, ieşirile au reprezentat modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi aferente datoriei publice externe directe şi garantate de stat şi altele.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone, iar valoarea valoarea acesteia s-a situat la 2,991 miliarde euro, în scădere de la 3,372 miliarde de euro la finele lunii anteriorare, ca urmare a modificării preţurilor internaţionale.

Plăţile scadente în luna august în contul datoriei publice externe, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează 177 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la finele lunii iulie au fost 34,571 miliarde de euro, faţă de 34,999 miliarde de euro în luna precedentă.

din aceeasi categorie