Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședință ordinară „Programul pentru sprijinirea autorităților locale în scopul finalizării unor lucrări de alimentare cu apă și/sau de canalizare în județul Bihor”. Prin acest program vor fi cofinanțate proiectele începute cu fonduri guvernamentale.
„.Aceste lucrări sunt blocate fie din cauza incapacității constructorilor, a soluțiilor date prin proiectele tehnice sau din cauza slabei capacități administrative a primăriilor. Am avut o primă întâlnire cu toți reprezentanții primăriilor care au astfel de proiecte de foarte mulți ani nefinalizate. Avem 17 unități administrativ-teritoriale care au solicitat sprijin din partea Consiliului Județean pentru finalizarea acestor lucrări”, a explicat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Evaluarea cererilor de finanțare se va realiza pe baza următoarelor criterii: contribuția financiară a solicitantului, adoptarea unor măsuri locale pentru stimularea branșării beneficiarilor la rețelele de apă și canalizare, implementarea unor politici fiscale pentru creșterea veniturilor locale, termenul asumat pentru finalizarea proiectului și dificultatea lucrărilor de finalizat.
Valoarea maximă a cofinanțării de care poate beneficia o autoritate publică locală este de 300.000 euro.
Conform datelor publicate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în județul Bihor sunt peste 30 de primării cu proiecte nefinalizate prin programele guvernamentale PNDL 1 și 2. Dintre acestra, 29 mai au de decontat cel puțin 10%: Aleșd, Aușeu, Avram Iancu, Biharia, Buduslău, Buntești, Câmpani, Cociuba Mare, Derna, Dobrești, Finiș, Lazuri de Beiuș, Lugașu de Jos, Pocola, Popești, Roșiori, Sâmbăta, Suplacu de Barcău, Șuncuiuș, Tileagd, Tulca, Brusturi, Curățele, Lunca, Sârbi, Uileacu de Beiuș, Budureasa, Cărpinet, Sânnicolau Român.