Acasă EconomieIndustrie Litoralul românesc, pe creştere; la fel şi all-inclusive-ul

Litoralul românesc, pe creştere; la fel şi all-inclusive-ul

de A

litoral turistiCererea de vacanţe pe litoralul românesc a crescut cu cel puţin 5% faţă de anul trecut, iar în acest an încă şase hoteluri au adopat sistemul all inclusive din Năvodari până în sudul litoralului, totalul fiind de 22 de hoteluri, spune Aurelian Marin, directorul general al Paradis – Vacanţe de Vis, unul din primii trei touroperatori specializaţi pe această destinaţie, care estimează că 2016 va fi cel mai bun an de după Revoluţie pentru litoralul românesc.

„Litoralul a înregistrat creşteri ale vânzărilor atât în regim early booking, cât şi acum. Estimez o creştere de minim 5% per total a cererii pentru litoral faţă de anul precedent. Şi încasările vor fi un pic mai mari, pentru că unele hoteluri au mărit tarifele datorită îmbunătăţilor (piscine, locuri de joacă, animaţie) şi avem 2.000 de camere all inclusive în plus. Cred că 2016 va fi cel mai bun an de după Revoluţie pentru litoralul românesc”, a declarat Aurelian Marin, directorul general al touroperatorului Paradis – Vacanţe de Vis şi totodată fost preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

În prezent există 5.000 de camere în sistem all inclusive. Litoralul românesc are astfel acum 22 de hoteluri all inclusive, din Năvodari până în sudul litoralului.

De altfel, cererea pentru litoralul românesc a început să crească constant, de la an la an, începând cu 2012.

Aurelian Marin ANAT„Sezonul de vară 2016 merge foarte bine pentru litoralul românesc. Este un context întreg care ne favorizează, ţinând cont şi de conjunctura turistică internaţională”, a afirmat Aurelian Marin (foto).

Acesta spune că tot mai mulţi români preferă să-şi petreacă vacanţele în România, dar, pe de altă parte, şi mai mulţi turişti de pe alte destinaţii aleg litoralul nostru.

În plus, creşte numărul turiştilor români care optează pentru servicii all inclusive, înainte alegând Bulgaria şi alte destinaţii. Această creştere se datorează preţurilor similare şi faptului că ajung mai repede la destinaţie, mai spune Aurelian Marin.

De asemenea, multe hoteluri au adus facilităţi suplimentare pentru turişti, precum piscine, locuri de joacă şi animaţie. Potrivit Paradis – Vacanţe de Vis, din acest motiv unele hoteluri au recurs la uşoare creşteri de tarife justificate iar altele au păstrat tarifele, pentru a atrage şi mai mulţi turişti.

Lărgirea plajelor încă nu a influenţat notabil sezonul, deoarece acest proiect nu au fost promovat foarte mult, spun specialiştii în turism.

„Încă nu s-a conştientizat importanţa lărgirii plajelor, atât la nivel de asociaţii, cât şi pe partea de promovare. Turiştii vor conştientiza acest aspect la faţa locului, iar de anul viitor avantajele plajelor lărgite vor fi mult mai popularizate”, spun consultanţii touroperatorului.

De altfel, proiectul lărgirii plajelor va continua în toamna acestui an, pornind de la Eforie Nord până la Vama Veche inclusiv. Finalizarea este preconizată să aibă loc în toamna sezonului 2018, deci abia în sezonul estival din 2019 vom beneficia de plaje lărgite pe tot litoralul.

Cele mai solicitate staţiuni în funcţie de numărul de turişti şi de gradul de ocupare sunt  Mamaia, Eforie Nord şi Venus. Turiştii români preferă hotelurile de 3 şi 4 stele.

Hotelurile de 2 stele sunt din ce în ce mai puţin cerute, chiar şi cele renovate dar fără facilităţi gen recepţie, mic dejun, piscină, precizează oficialii Paradis – Vacanţe de Vis.

„Acest an este mai problematic în privinţa rezervărilor pentru weekend, deoarece, în special în vârful de sezon, sunt multe rezervări pe sejururi. Pe de altă parte, turistul de weekend îl completează pe cel de sejur şi lasă mai mulţi bani”, adaugă aceştia.

Lunile iulie şi august vor fi mai aglomerate, dar hotelierii mai păstrează camere şi pentru turiştii de weekend.

În sudul Litoralului există hoteluri care au inclus în oferta lor de servicii o intrare gratuită în Parcul de Aventură Paradis Land din Neptun, o dată  pe sejur.

Numărul turiştilor străini este în creştere, iar majoritatea vin din: Israel, Germania, Italia, Marea Britanie, Polonia dar şi din Grecia, datorită conexiunilor cu aeroportul Constanţa.

„Conexiunile aeriene cu Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu din Constanţa contribuie decisiv la creşterea fluxului de turişti străini, un exemplu important fiind seria de curse charter dinspre Israel (trei pe săptămână), operate în perioada iunie-septembrie”, mai spun consultanţii touroperatorului.

Media de buget per turist străin este de 100 de euro fără transport, pe zi.

Aceştia aleg excursii opţionale de o zi de genul Delta Dunării, Bucureşti, Balcik (Bulgaria), seri tradiţionale româneşti, degustări de vinuri Murfatlar, dar şi turul oraşului Constanţa.

Touroperatorul Paradis – Vacanţe de vis este unul dintre primii trei touroperatori din România pentru litoralul românesc al Mării Negre şi unul dintre cei mai importanţi pentru Bulgaria. Este prezent în piaţă de 17 ani, iar anul acesta peste 80.000 de turişti îşi petrec vacanţa pe litoralul românesc prin touroperator.

din aceeasi categorie