Acasă Stiri InterneHidro Lipsă acută de specialişti la Hidroelectrica

Lipsă acută de specialişti la Hidroelectrica

de M G

Hidroelectrica se confruntă cu o lipsă acută de specialişti în domeniu. Mai mult, doar 15 tineri au fost interesaţi de cele 50 de burse pe care ar fi dorit să le acorde compania elevilor şi studenţilor pentru formarea lor profesională, se arată într-un comunicat al celui mai mare producător intern de energie.

„Hidroelectrica dispune de oameni de excepţie, motivaţi şi implicaţi. Dorim să păstrăm experţii în cadrul companiei prin adaptarea politicii noastre de beneficii la standardele sectorului. Ne dorim, de asemenea, să întoarcem către oameni o parte din succesul de care se bucură compania. O problemă cu care ne confruntăm, însă, în ţară, este lipsa acută de specialişti în domeniu. Este o foarte mare nevoie de personal bine pregătit în sistemul energetic românesc, personal care să completeze şi să întinerească echipele de specialişti”, a declarat, în comunicat, Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica.

Potrivit acestuia, pentru cele 30 de burse oferite studenţilor Facultăţii de Hidrotehnică din cadrul Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, s-au calificat doar şase studenţi, iar, din cele 20 de burse pentru elevii de la licee cu profil energetic, au fost acordate doar nouă burse.

„Totodată, elevii şi studenţii trebuie susţinuţi şi de către autorităţi, instituţii şi companii în a se orienta către facultăţi de profil, lipsa de personal putând duce la probleme serioase pentru sectorul energetic – un sector strategic pentru ţara noastră şi regiune. Companiile energetice sunt profitabile, iar locurile de muncă din cadrul acestora oferă o baza solidă către o carieră de succes”, a adăugat Badea.

Hidroelectrica organizează, în perioada 16-19 iulie, la Râmnicu Vâlcea, concursul profesional „Trofeul Energeticianului”, ajuns la cea de-a XXIII-a ediţie.

din aceeasi categorie