“Predicția noastră este că prețul gazelor va scădea în continuare, urmând ca în octombrie să fie cel mai mic. Va ajunge, cel mai probabil, la 60 lei/MWh pentru producția curentă, față de o medie de 80 lei/MWh în prezent. De aceea, este posibil ca, de la 1 iulie, să nu mai fie acea majorare de preț la gazele pentru consumatorii casnici, dacă prețul de pe piață este sub 66 lei/MWh, cât era stabilit prețul la gaze în calendarul de liberalizare”, a declarat Niculae Havrileț, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Acesta a precizat că începând de la 1 aprilie, când se termină perioada de iarnă, ANRE va face o analiză privind piaţa gazelor naturale. “Când vom considera că prețurile din calendarul de liberalizare sunt competitive cu cele de pe piața liberă, se consideră că programul de liberalizare s-a încheiat. Totuşi, cel mai probabil vom rămâne într-o perioadă de verificare a prețurilor la consumatorii casnici, pentru a evita creșteri neanunţate de prețuri. Vom verifica și modul în care se alcătuiește coșul de consum”, a mai spus Havrileţ.
Pe de altă parte, preşedintele ANRE a anunţat că, în prezent, preţul gazelor de import este mai mic decât cel al gazelor înmagazinate pentru iarnă. “Prețul gazelor din depozitele de stocare este mai ridicat pentru că se plătește și serviciul de înmagazinarea. La ora actulă, prețul gazului de import este 89 de lei/MWh, față de prețul gazului înmagazinat, de 104 lei/MWh. Este mai mic preţul gazelor din producţia curentă”, a mai spus Niculae Havrileţ.
Cum nu a fost o iarnă extrem de grea, nu s-au consumat toate gazele înmagazinate. “Practic, depozitele sunt la jumătate, au un grad de umplere foarte ridicat. ANRE a cerut ca, pentru perioada de iarnă, să se înmagazineze 1,7 miliarde mc de gaz; peste această cifră a fost pe riscul producătorilor, care au stocat 2,4 miliarde mc. Se observă că estimarea ANRE a fost corectă. Din cele 1,7 mliarde mc, s-au consumat 1,5 miliarde și se mai consumă. Acest gaz înmagazinat are preţul de 104 lei/MWh. Surplusul trebuie să se meargă spre piața liberă. Nimeni nu poate obliga consumatorul să plătească mai mult. El va plăti prețul pieței”, a mai spus preşedintele ANRE.
La analiza importurilor de gaze din 2015, Autoritatea în Energie a stabilit că acestea au avut o cotă de 2,39% din consum. Chiar şi în ianuarie, când s-au consemnat temperaturi mai mici de – 22 grade, pe toată luna importurile nu au depăşit 3% din consum, aceasta fiind cota de import stabilită pentru întreg anul gazier 2015 – 2016. “Acum, consumul este foarte mic, ca urmare a temperaturilor ridicate. Practic, consumul se asigură din producția internă curentă. Importuri se mai fac pentru că sunt furnizori care au contacte de tipul „take or pay”, dar prețul internațional a scăzut, iar ei importă pentru piața liberă, nu pentru cea reglementată. De la 1 martie, Autoritatea nu va mai solicita niciunui furnizor obligația pentru importul de gaze. Astfel, importul va fi zero, față de alți ani, când procentele de import erau mult mai mari”, a mai spus Niculae Havrileţ.


