Un raport independent comandat de guvernul Marii Britanii şi citat de The Guardian şi The Telegraph recomandă utilizarea fracturării hidraulice (cunoscută în industria extractivă drept “fracking”) pentru extragerea gazelor de şist, deşi aceasta a cauzat anul trecut două cutremure de mică intensitate.
Expertii care au realizat studiul recomandă miniştrilor de resort să permită practicare metodei de fracturare hidraulică pentru gazele de şist în Marea Britanie, în ciuda a două cutremure petrecute anul trecut şi dubiilor privind siguranţa celor două puţuri care au fost deja forate, relatează The Guardian, preluat de Mediafax.
Dacă guvernul condus de conservatorul David Cameron va adopta concluziile studiului, mii de noi puţuri vor fi forate, scrie The Guardian, care aminteşte de estimările optimiste privind zăcămintele de gaze de şist în Marea Britanie.
Experţii au spus că fracturarea hidraulică, metoda prin care solul este forat la sute de metri adâncime şi în acesta se pompează apă, nisip şi produse chimice pentru a elibera gazul metan, trebuie să fie practicată la scară largă, deşi aceştia acceptă faptul că cele două cutremure mici resimţite primăvara trecută în Blackpool au fost cauzate de primele etape ale activităţilor de fracturare din singura centrală operaţională din Regatul Unit.
Cutremure aşteptate
Raportul, elaborat de Peter Styles – profesor la Keele University, Brian Baptie de la British Geological Survey şi Cristopher Green, un expert în fracturare hidraulică, arată că în cadrul proiectelor “ar trebui inclusă o etapă de monitorizare” şi solicită ca orice operaţiune de fracturare viitoare să aibă “un sistem efectiv de monitorizare care să furnizeze locaţiile în timp real şi magnitudinile oricărui eveniment seismic”.
Styles a avertizat că fracturarea în continuare în zona Blackpool era de aşteptat să ducă la mai multe cutremure. “Similaritatea evenimentelor seismice sugerează că aceasta este o sursă repetabilă”, a adauga expertul.
Andy Atkins, director executiv al ONG-ului Friends of the Earth, a declarat pentru Guardian că “nu avem nevoie de cutremure de pământ cauzate de facturare pentru a satisface necesităţile noastre de energie – avem nevoie de o schimbare seismică în politica energetică. Trebuie să existe o evaluare ştiinţifică a impactului fracturării, iar (doar) o scurtă consultare asupra uneia dintre probleme este complet inadecvată”.
Exploatare cu poluare
În SUA, fracturarea a fost asociată cu contaminarea apei şi solului şi pericolul de explozii.
Însă Mark Miller, director executiv al Cuardrilla Resources, compania care a forat în zonele unde s-au produs cutremurele, a declarat că “suntem multumiţi că experţii au venit cu o concluzie clară şi că este sigur să ni se permită continuarea fracturării hidraulice, urmând procedurile subliniate în evaluare”.
În luna aprilie a anului trecut, în jurul principalului sit din Blackpool, a existat un cutremur de 2,3 grade pe scara Richter şi în mai unul de 1,5 grade. Aceste două cutremure au fost suficient de mari pentru a fi simţite, însă nu au cauzat daune semnificative. Raportul, cu titlul Preese Hall Shale Gas Fracturing: Reviews and Recommendations for Induced Seismic Mitigation, a concluzionat că ambele cutremure au avut legătură cu activitatea de forare. În plus, acesta a dezvăluit o altă îngrijorare, arătând că al doilea cutremur, cel din luna mai, a cauzat şi “deformarea” structurii puţului.
Reamintim că exploatarea gazelor de şist este una dintre cele mai fierbinţi teme de discuţie în UE. Două ţări au introdus deja moratorii privind fracturarea hidraulică – Franţa şi Bulgaria. Alte state, precum Polonia, susţin puternic exploatarea gazelor de şist, văzute ca singura posibilitate de a scăpa de dependenţa energetică faţă de Rusia.


