Acasă MediuDezvoltare Durabila Lemn cu căutare la Romsilva

Lemn cu căutare la Romsilva

de L M

exploatare-forestieraLemnul de la Romsilva a avut succes, pentru că prețul de vânzare a crescut, în medie, cu aproape 25% față de prețul de pornire de la licitații. Pentru acest an, licitațiile nu au mai cunoscut convulsii așa cum s-a întâmplat anul trecut, iar industria mobilei nu și-a mai arătat nemulțumirea față de prețurile mari la care are acces la resursa de lemn.

Lemnul din pădure pentru recoltarea în 2017 a fost licitat la sfârșitul anului trecut. Regia Națională a Pădurilor (RNP) Romsilva, care administrează aproximativ jumătate din fondul forestier național, a scos la licitație 4,293 milioane mc de lemn pe picior, la un preț mediu de 141,92 lei/mc. Peste 70% din lemnul scos la vânzare este reprezentat de produse principale, prețul mediu fiind calculat la 164,79 lei/mc.

Din masa lemnoasă scoasă la licitație, s-au adjudecat 3,336 milioane mc, la un preț mediu de 185,64 lei/mc, mai mare cu 30% mai mare decât cel calculat inițial. Cea mai mare creștere a prețului de adjudecare s-a înregistrat în cazul produselor secundare. Beneficiarii au licitat pentru aproape 65% din cantitatea de lemn pusă la dispoziție de Romsilva, aproximativ 1,2 milioane mc, dar prețul a crescut de la 83,84 lei/mc la 113,24 lei/mc, o majorare cu 35% a prețului inițial. Prețul lemnului de calitate superioară a cunoscut și el o majorare semnificativă în urma licitațiilor, de la 164,79 lei/mc la 209,86 lei/mc, în urma licitațiilor organizate.

din aceeasi categorie