Comisia de Industrii din Camera Deputaţilor a început dezbaterile la OUG 64/2016, care modifică Legea 123/2012 a energiei şi gazelor naturale. Ordonanţa are prevederi care ajută la realizarea conductei de gaze BRUA (Bulgaria – România – Ungaria – Austria), dar şi unele care conduc la liberalizarea preţului gazelor din producţia internă. Cum disensiunile între actorii din piaţă sunt foarte mari în ceea ce priveşte preţul, se pare că deputaţii vor “partaja” ordonanţa: vor aproba prevederile necesare construirii gazoductului, urmând ca, în viitor, să stabilească şi regulile privind preţul gazelor.
Reamintim, anul trecut, Guvernul a modificat legea 123/2012, practic, obligat de Bruxelles, pentru a putea accesa fondurile europene în vederea construirii conductei de gaze BRUA. De altfel, Ministerul Energiei a eliberat, acum câteva zile, autorizaţia de construire a conductei pe teritoriul României. Interconectorul este important pentru Europa pentru că va reduce dependența faţă de gazele rusești, în contextul materializării unor noi proiecte ce vizează diversificarea rutelor de transport gaze naturale din Regiunea Mării Caspice înspre Europa Centrală. De asemenea, va putea fi utilizat şi de către producătorii din perimetrele off-shore din Marea Neagră. Conducta va avea o lungime totală de aproximativ 550 km pe teritoriul României, valoarea estimată fiind de aproximativ 560 milioane euro, din care Comisia Europeană contribuie cu 179 de milioane de euro. Pentru această sumă, Bruxellesul a cerut autorităţilor de la Bucureşti să modifice Legea 123/2012, cel puţin în ceea ce priveşte prioritizarea furnizării de gaze naturale.
Astfel, legea prevedea, iniţial, că una dintre obligaţiile producătorilor interni este „să pună cu prioritate la dispoziţia furnizorilor cantităţile de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie, necesare acoperirii consumului pe piaţa reglementată, în conformitate cu reglementările ANRE privind respectarea graficului de liberalizare a preţurilor şi de asigurare a gazelor naturale pentru clienţii captivi, furnizorii având obligaţia respectării destinaţiei acestor cantităţi de gaze naturale; restul producţiei proprii, mai puţin cantitatea de gaze naturale aferentă consumului tehnologic definit la art. 100 pct. 35, va fi pus la dispoziţia pieţei concurenţiale”.
Prin modificările aduse prin OUG 64/2016, producătorii sunt obligaţi ca „până la data de 31 martie 2017, să pună cu prioritate la dispoziţia furnizorilor cantităţile de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie, necesare acoperirii consumului clienţilor casnici, inclusiv cantităţile destinate producătorilor de energie termică, numai pentru cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinate consumului populaţiei, în conformitate cu reglementările ANRE şi cu respectarea graficului de liberalizare a preţurilor şi de asigurare a gazelor naturale pentru aceştia; furnizorii şi clienţii noncasnici care beneficiază de aceste cantităţi au obligaţia respectării destinaţiei acestor cantităţi de gaze naturale; restul producţiei proprii realizate de producători, mai puţin cantitatea de gaze naturale aferentă consumului tehnologic definit la art. 100 pct. 35, va fi pus la dispoziţia pieţei concurenţiale”.
Ceea ce înseamnă că, de la 1 aprilie, dispare obligativitatea producătorilor interni de a livra gaze în primul rând populaţiei şi termocentralelor care produc apă caldă şi căldură pentru consumatorii casnici, iar gazele vor putea fi exportate, aşa cum cere Comisia Europeană. De altfel, la mijlocul anului trecut, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a transmis o scrisoare Guvernului României prin care a cerut eliminarea barierelor fizice şi comerciale în exportul gazelor naturale, în schimbul finanţării de aproape 180 de milioane de euro pentru construirea gazoductului BRUA. De altfel, România „a depăşit” procedura de infringement, cauza privind barierele în calea exporturilor aflându-se deja la Curtea Europeană de Justiţie (în prezent procesul este suspendat în aşteptarea aprobării de către Parlament a OUG 64/2016). În plus, DG Competition anchetează Transgaz, Romgaz şi OMV Petrom, pe care le bănuieşte că „au complotat” împreună pentru restricţionarea exportului de gaze naturale.
Dar, ordonanţa are prevederi legate nu numai de exportul gazelor naturale produse în România, ci şi unele referitoare la preţul pe care îl va plăti populaţia începând cu 1 aprilie.
Dispute pe preţul gazelor
Actorii din piaţă au viziuni total diferite asupra preţului pe care populaţia ar trebui să-l plătească pentru gazele naturale consumate: producătorii vor liberalizarea preţului, distribuitorii şi furnizorii doresc continuarea calendarului de liberalizare, Transgaz (compania cu cel mai mare interes în aprobarea OUG 64/2016) este neutru.
De remarcat, în România există 2 mari producători, care asigură, în proporţii aproape egale, circa 95% din consumul intern. Alte 3 procente sunt realizate de alţi producători interni, iar 2 procente provin din import. În România, gazele de import ajung prin contracte pe termen foarte lung (unele se termină în anul 2030 sau chiar 2035), preţul fiind calculat după o formulă care ţine cont de preţul petrolului, cu o amânare de 9 luni. De exemplu, în prezent, preţul gazelor de import ţine cont de cel al ţiţeiului din luna iunie 2016. Astfel, dacă la începutul anului trecut barilul de ţiţei se tranzacţiona la niveluri de 25 – 30 dolari, la sfârşitul anului a ajuns la circa 50 dolari, iar acum „se învârte” în jurul a 55 dolari. Ceea ce înseamnă că, în ultimul trimestru al acestui an, preţul gazelor ar trebui să ţină cont de preţul de 55 dolari al barilului de petrol, adică să ajungă la aproximativ 95 lei/MWh.
În prezent, populaţia plăteşte un preţ stabilit la mijlocul anului 2015: 60 lei/MWh. Totuşi, în factura finală, pe lângă gaz, se plătesc tarifele de transport, de distribuţie şi de înmagazinare ale gazelor, precum şi marja de furnizare, ceea ce dublează, practic, factura.
Tot la presiunile Bruxellesului, dar şi ale FMI şi Băncii Mondiale, autorităţile au stabilit, în anul 2015, un calendar de liberalizare a preţului gazelor de producţie internă, acesta urmând să atingă convergenţa cu cele de import, adică să atingă nivelurile Gazprom, singurul adevărat exportator în România. Conform acestui calendar iniţial, preţul se liberaliza complet în anul 2018, ultimul preţ hotărât de Guvern fiind de 119 lei/MWh (calculat la un preţ estimat al importurilor de aproximativ 360 dolari/1.000 metri cubi şi un curs de 3,33 lei/dolar).
În anul 2015, Guvernul a aprobat „un nou grafic de liberalizare pentru perioada 1 iulie 2015 – 30 iunie 2021, care să ţină cont de trendul descrescător al evoluţiei preţurilor din regiune ale hidrocarburilor, precum şi de perioada mai lungă de aliniere agreată cu instituţiile financiare internaţionale”, conform unui comunicat al Executivului de la acel moment. De altfel, la 1 iulie 2015 a fost majorat preţul gazelor din producţia internă la 60 lei/MWh. Conform noului calendar, pe 1 iulie 2016 preţul ar fi trebuit să ajungă la 66 lei/MWh, la 1 aprilie 2017 – la 72 lei/MWh, la 1 aprilie 2018 – la 78 lei/MWh, la 1 aprilie 2019 – la 84 lei/MWh, iar la 1 aprilie 2020 – la 90 lei/MWh. În anul 2018, calendarul ar fi trebuit revizuit, conform noilor realităţi din piaţă de la acel moment.
De remarcat, după ce a ajuns la 115 dolari la mijlocul anului 2014, preţul barilului de petrol a tot coborât, anul trecut ajungând şi la circa 25 dolari. Scăderea preţului petrolului este, practic, recunoscută şi de către autorităţile române. Dacă, în calendarul iniţial, convergenţa cu preţul la care Gazprom vindea în România se realiza la sfârşitul anului 2018, la preţul de 119 lei/MWh, noul calendar, din 2015, stabileşte convernţa la 1 aprilie 2020, la un preţ de numai 90 lei/MWh.
Dar, nici noul calendar nu mai avea cum să urmeze „paşii” stabiliţi în anul 2015 şi asta pentru că, la mijlocul anului trecut, la graniţele României gazele ajungeau şi la un preţ de 53 lei/MWh! Practic, se atinsese convergenţa mult clamată! Ba chiar fusese şi depăşită: preţul gazelor din producţia internă era mai mare decât cel al Gazprom! De aceea, autorităţilor „le-a fost teamă” să crească preţul gazelor pentru populaţie la 66 lei/MWh (de la 60 lei/MWh), conform calendarului. Mai mult, în luna octombrie, „profitând” de cerinţa Bruxellesului privind conducta BRUA, OUG 64/2016 are şi prevederi referitoare la preţul gazelor: art. 181, alineatul (5) arată că „până la data de 31 martie 2017, preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru clienţii casnici şi pentru producătorii de energie termică, numai pentru cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinate consumului populaţiei, se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort”. Ceea ce înseamnă că, după această dată, Guvernul nu mai stabileşte preţul gazelor din producţia internă sau, altfel spus, se liberalizează piaţa gazelor. Iar, din această cauză, începe „agitaţia” pe piaţă!
Transgaz nu-şi face treaba şi încurcă toată piaţa
Problema este că, odată liberalizat, preţul ar putea „să o ia razna”! Şi asta pentru că piaţa de gaze din România este nefuncţională! În producţia internă avem de-a face cu un oligopol (Romgaz şi OMV Petrom), iar la import este pur şi simplu monopol: concernul rus Gazprom. Astfel, pe partea de ofertă lucrurile sunt extrem de complicate, piaţa fiind, practic, dominată de aceste trei companii. Deocamdată, alte surse de gaze (din Marea Neagră sau importuri din alte surse decât ruseşti) nu există!
Pe de altă parte, nu există nici piaţă propriu zisă! Pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) se mai fac câteva tranzacţii, dar pe cealaltă bursă, Opcom, nu s-au mai făcut tranzacţii din anul 2015. Iar cele care au fost făcute s-au derulat pe platformele pentru contractele bilaterale pe termen mai lung. Piaţă spot şi piaţă de echilibrare nu există! Şi nu există în primul rând din cauza Transgaz. Deplina implementare a unui sistem de transport bazat pe punct de intrare/ieșire necesită implementarea Punctelor Virtuale de Tranzacționare cu obiectivul ca toate intrările și ieșirile să fie echilibrate într-un sigur Punct
Virtual de Tranzacționare. Iar Transgaz nu a transmis Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) acest punct virtual.
Inexistenţa acestui punct virtual împiedică apariţia pieţelor spot şi de echilibrare. Piaţa spot este extrem de importantă, pentru că aceasta dă semnalele de preţ. Fără un preţ de referinţă dat de piaţă, singura referinţă pentru preţul gazelor va fi cel de import. Iar ruşii, de-a lungul anilor, au vândut în România la preţuri mult mai mari nu numai faţă de marii cumpărători, precum Germania, Austria sau Franţa, ba chiar mai mari şi faţă de Bulgaria! Astfel, referinţa ar urma să fie preţul cu care Gazprom vinde în România, adică aproximativ 95 lei/MWh în ultimul trimestru al acestui an! Astfel, de la 60 lei/MWh, preţul plătit de consumatorii casnici ar urma să crească cu mai mult de 50%!
Probleme nu va avea numai populaţia. Frank Hajdinjak, directorul general al E.On România (companie care distribuie gazele în jumătate din ţară), prezent la discuţiile de la Comisia de Industrii din Camera Deputaţilor, a adus în atenţie faptul că liberalizarea ar urma să afecteze şi termocentralele. Legea prevede că gazele utilizate de CET-uri pentru apa caldă şi căldura furnizate populaţiei prin „radeţi” pltesc, în prezent, 60 lei/MWh. O liberalizare la preţul gazelor de import va majora, automat, şi costurile de producere a energiei termice. Cineva va trebui să suporte aceste creşteri de costuri: fie termocentralele (care, dacă nu-şi acoperă costurile, vor intra în faliment), fie autorităţile locale (care vor trebui să crească subvenţiile), fie populaţia, care va trebui să plătească mult mai mult pentru apă caldă şi căldură!
Distribuitorii de gaze cer un tarif de aproximativ 55 lei/MWh
Soluţiile avansate de către participanţii la dezbaterea din Parlament „se bat cap în cap”: producătorii vor liberalizarea preţului, dar să nu-şi vândă marfa transparent şi nediscriminatoriu pe burse, aşa cum se întâ,plă în cazul energiei electrice, ci prin contracte bilaterale directe; distribuitorii nu numai că nu vor liberalizare, ba cer şi majorarea tarifului de distribuţie. În prezent, tariful este de aproximativ 32 lei/MWh, iar unii cer creşterea acestuia la circa 55 lei/MWh (în condiţiile în care preţul gazului este de 60 lei/MWh).
De altfel, şi deputatul Remus Borza (fost administrator judiciar la Hidroelectrica) a reproşat ANRE că acceptă tarife prea mari de distribuţie (referindu-se la tariful din prezent, de 32 lei/MWh), după ce companiile din domeniu au investit „trei lulele, trei surcele”. Cum, în prezent, preţul final plătit de consumatorii casnici (fără taxe) este de circa 110 lei/MWh, o majorare a preţului gazelor la 95 lei/MWh, la care se va adăuga un tarif de distribuţie de 55 lei/MWh, ar duce preţul final la 168 lei/MWh, adică cu 52% mai mare decât în prezent!
O altă variantă avansată a fost aceea de a păstra un preţ reglementat de ANRE, dar, la fel ca la energie electrică, să apară o componentă de piaţă concurenţială, treptat, până la atingerea unui procent de 100% în anul 2021, anul final din calendarul de liberalizare al preţului gazelor.
Alte propuneri au plecat de la ideea că se liberalizează preţul gazelor din producţia internă, nu şi preţul final plătit de populaţie. În aceste condiţii, valoarea cu care va creşte preţul gazelor, va trebui scăzut din tariful de distribuţie. Altminteri spus, dacă preţul gazelor creşte de la 60 lei/MWh, la 72 lei/MWh (adică cu 12 lei/MWh), tot cu atât va trebui să scadă tariful de distribuţie (adică de la 32 lei/MWh, la 20 lei/MWh). Argumentul a fost că şi în cazul distribuţiilor de energie electrică s-au aplicat diminuări ale tarifelor.
Având în vedere toate aceste discuţii, cel mai probabil deputaţii vor separa conducta BRUA şi cerinţele Comisiei Europene de preţul gazelor. Astfel, vor aproba eliminarea obligativităţii producătorilor de a furniza cu prioritate gaze către populaţie, pentru ca Bruxellesul să poată elibera banii pentru construcţia gazoductului. În privinţa preţului gazelor, acesta mai poate aştepta, iar discuţiilor vor continua.
