Interviurile video ale publicației FOCUS ENERGETIC continuă, invitat la “O cafea cu Gabi Moroianu“ fiind domnul Laurențiu Urluescu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER).
Absolvent al Facultății de Energetică din cadrul Politehnicii bucureștene, domnul Laurențiu Urluescu și-a început activitatea la fosta IDEB (Întreprinderea de Distribuție a Energiei București), a trecut la Transelectrica, unde a fost dispecer național în cadrul DEN, iar apoi a fost primul șef al Pieței de Echilibrare, pentru ca următorul pas să fie în mediul privat, la EGL (devenit AXPO). Din anul 2009 conduce activitățile grupului GEN-I în România. În anul 2021 a fost ales Președinte al Asociației Furnizorilor de Energie din România – AFEER, fiind reales în anul 2023 pentru un mandat de patru ani.
Înfiinţată în anul 2006, AFEER cuprinde, în prezent, un număr de 48 de membri, furnizori şi traderi licenţiaţi şi activi pe piaţa de energie electrică și/sau de gaze naturale, care asigură furnizarea energiei atât către consumatori casnici, cât şi către cei non-casnici care activează în România, cu o cotă de piaţă de circa 85% din consumul final de electricitate și 85% din consumul final de gaze naturale.
GM: Bună ziua. Bine ne revedem la o nouă „cafea cu Gabi Moroianu”. De data aceasta ne bem cafeaua împreună cu domnul Laurențiu Urluescu, președintele Asociației Furnizorilor și Traderilor de Energie, AFEER cum vă știe toată lumea.
LU: Bună ziua. Mulțumesc mult de invitație.
GM: Lumea și, în special, oamenii politici vă tot acuză de tot soiul de năzbâtii. Trebuie să recunosc și că oamenii nu prea înțeleg rolul furnizorului sau al traderului. Vă privesc de parcă ați fi samsarii din piață. Și eu chiar aș vrea să spuneți de ce este importantă activitatea, că eu zic că e importantă, și chiar aș vrea să-mi povestiți un pic ce înseamnă activitatea de furnizare, dar și de trading.
LU: Hai să începem cu partea de furnizare. Noi facem legătura între consumator și piața de energie electrică. E piața de energie unde se vânde, se cumpără energie de către producători, de către furnizori și traderi și noi cumpărăm din această piață angro. Facem un mix în așa fel încât să venim pe profilul de consum al fiecărui consumator al nostru și furnizăm către consumatori. Noi preluăm atât riscurile de variație a consumului, cât și riscurile financiare, să zic, și, automat, și toate costurile financiare. Cam asta este, simplu.
GM: Asta este părere dumneavoastră că e simplu! Pentru că exact voiam să spun: se vede că dumneavoastră sunteți un specialist și folosiți exact limbajul tehnic al specialistului.
LU: Încerc să comprim lucrurile. Ideea este că dumneavoastră, de câte ori acasă aprindeți lumina, stingeți lumina sau puneți mașina de spălat și-i dați drumul, undeva, în altă parte a țării, cineva trebuie să producă mai multă energie, în așa fel încât să acopere consumul mașinii dumneavoastră de spălat.
GM: Asta pentru că energia cât se produce, atât trebuie să se consume. Altminteri, și dacă se produce prea mult, și dacă se produce prea puțin față decât se consumă, creează probleme.
LU: Energia, față de alte mărfuri, o marfă nefungibilă, nu se stochează. O să ziceți că sunt baterii, dar, mă rog, bateriile sunt altceva. Și această energie, din cauză că nu se stochează, orice creștere de consum trebuie să fie imediat acoperită de o creștere de producție. Deci, repet, când dumneavoastră dați drumul la mașina de spălat, undeva, cineva trebuie să producă mai multă energie. Și invers. Când la dumneavoastră se închide ciclul de spălare, se termină ciclul de spălare, cineva trebuie să scadă producția.
Desigur, pare simplu, dar nu e chiar așa, pentru că totul se face cu multe automatizări, cu multe părți contractuale. Dar, din punctul dumneavoastră de vedere, ca un consumator, este foarte greu să aveți contracte cu toți producătorii, să căutați în orice moment cine poate să încarce un grup ca să producă mai multă energie.
GM: Ar trebui să fim cu telefonul la ureche cu cineva, să ceri cuiva să dea drumul la curent.
LU: Cam asta ar fi. Trebuie sunat vecinul: „în momentul ăsta aprind; te rog să produci mai mult”. Este imposibil ca fiecare consumator să facă așa ceva.
Atunci există acest furnizor, care preia toate acestea, respectiv cumpără, din timp, contractează din timp cu mai mulți producători, cu mai multe surse de de energie electrică, atât din țară, cât și din străinătate, atât energia care e nevoie pentru consumul estimat al dumneavoastră, cât și energia de rezervă. Noi ne facem o prognoză, pentru care sunt multe modele matematice (de prognoză), că nu stă nimeni să vă întrebe mâine la ce oră o să o să porniți mașina de spălat, dar, din multe strategii de prognoză, se face o prognoză la nivel de portofoliu de consum, la nivel de București, de exemplu.
Și, în urma acestei prognoze de consum, noi ne facem un coș de cumpărare. De ce trebuie făcut un coș de cumpărare? Acum, o paranteză. Nu toți producătorii au același mod de livrare. De exemplu, producătorii de energie electrică pe bază de cărbune și gaz, în general, produc în mod continuu; la noi se numește bandă. Producerea aceasta în mod continuu este destul de greu de livrat la consumator. Consumatorul, mai ales cel casnic, consumă în mod discontinuu, consumă mai mult dimineața, mă rog, înainte să plece la serviciu, și seara, când se întoarce acasă – se face întuneric afară, aprinde lumina, cine știe, vrea să vadă un jurnal sau un meci sau ceva în genul ăsta. Și, atunci, noi trebuie să luăm mai multe surse, să le punem în acest coș.
Deci, am zis de producătorul pe cărbune. Există un producător, de exemplu pe regenerabil, solar, care nu produce decât în anumite condiții. Produce, într-adevăr, cu un preț mai bun, dar doar pe o anumită perioadă a zilei. Și ăsta intră în coș. La fel eolianul, la fel cel hidro.
Pe lângă asta, contractăm și produse flexibile, cu diverși furnizori de produse flexibile, în așa fel încât să putem să acoperim și acel vârf de seară (n.r. – vârf de consum), când dumneavoastră mai aveți nevoie de un consum suplimentar. Și asta tot îl facem noi.
GM: Cumva, ne scutiți de o mulțime de belele.
LU: Pe lângă asta, avem contracte și cu operatorii de transport și distribuție, prin care aducem energia de la, hai să zicem, Porțile de Fier, până la dumneavoastră acasă, în București. Pentru asta, trebuie să treacă prin operatorul de transport, care aduce (n.r. – energia electrică) pe liniile de înaltă tensiune, pe 400 kV, se aduce la 220 kV, 110 kV, medie tensiune, joasă tensiune și așa ajunge la dumneavoastră.
GM: Dacă nu ați fi dumneavoastră, eu ar trebui să închei contracte cu toții ăștia?
LU: Nu numai să încheați contracte, dar trebuie să aveți un cablu tras până la ei. Și să încheiați contracte cu diverși.
GM: Rolul este extrem de important, dar lumea nu-l percepe și pentru că e obișnuită să aibă curent la priză și la întrerupător. Nu-l prea interesează pe om cum ajunge energia la el.
LU: Mi-aduceți aminte de un banc. Un cuplu în vârstă stătea și se uita la televizor. Asta, apropo de cât suntem noi de obișnuiți cu energia electrică. Deci, cei doi stăteau, se uitau la televizor și, la un moment dat, el spune: „îți dai seama, dragă, ce invenție energia asta electrică. Dacă n-ar fi fost ea, ne uitam cu lumânarea la televizor!”. A intrat în obiceiul nostru energia electrică, că nici nu ne dăm seama cât suntem de dependenți de ea. Vă dați seama de ea doar dacă se declanșează siguranța.
GM: „Pe românește”, adică dacă intervine o pană de curent, sare siguranța. Pentru că vorbeam de rolul important al furnizorului față de consumator: acum aș vrea, totuși, să-mi povestiți un pic și despre rolul furnizorului. Vorbesc în primul rând de furnizor, că până acuma mai mult despre furnizor am vorbit. Rolul furnizorului în relația nu numai cu piața de energie și cu celelalte companii din sector, cât în relația cu statul român. Și aici aș vrea să îmi spuneți cam cum a stat furnizorul în toată perioada aceasta, de subvenționare, de schema aceasta de ajutor – plafonare/ compensare a facturilor -, care se va încheia peste câteva săptămâni, câteva zile. Cel puțin așa se anunță, că trecem de la plafonare la prețuri administrate la gaze,
LU: Teoretic, într-o lume perfectă, furnizorul n-ar trebui să aibă nicio relație cu statul român. Mă rog, ca orice companie, doar că din punct de vedere fiscal. Dar, din punct de vedere al furnizorii de energie nu ar trebui.
La noi, din cauza legislației de plafonare și compensare care, în timpul OUG nr.118/2021, apoi cele care au mai fost, statul, pentru a limita expunerea consumatorilor, mai ales a celor casnici, la prețurile mari din perioada de criză energetică, a introdus aceste plafoane de preț. Respectiv, din bugetul statului s-au dat niște bani, pentru a acoperi diferența între prețul pieței și prețul care să permită o energie la un anumit plafon pentru consumatorii finali. Cred că a fost o măsură necesară la momentul acela, vorbim de anul 2022. După aceea, a fost artificial prelungită. Astfel, statul a subvenționat o parte din energia consumatorilor. Din păcate, a uitat să plătească subvenția către furnizori.
GM: Cum?
LU: Să dăm niște cifre. Dacă, pentru un plafon de 1,3 lei/kwh, trebuia să ai o energie – acuma dau un preț, așa, „grosso modo” – de achiziție la 500 lei/MWh și piața era la 600 lei/MWh, statul subvenționa, către furnizor, diferența de preț, adică subveționa acea (n.r. – diferență de) 100 lei/MWh. Subvenție pe care consumatorul nu o simțea, fiindcă pur și simplu era dată către furnizor și cu documente justificative, că furnizorul nu putea să ceară oricum. Pe baza documentelor justificative, Autoritatea de Reglementare confirma documentele și cererile transmise de către furnizori, urmând ca Ministerul Energie și Ministerul Muncii să plătească acea subvenție. Din păcate, asta a mers greu, n-a mers, ba s-a uitat …
În momentul de față, sunt, undeva, peste 9 miliarde de lei, sume cerute de către furnizori și neconfirmate încă de Autoritatea de Reglementare. După confirmare, urmează a fi plătite.
GM: Practic, subvenționarea consumatorilor casnici și industriali, când vorbim noi, astăzi, a fost făcută de către furnizori?
LU: Da. Practic, așa se poate spune pe scurt: furnizorii au susținut toată schema de ajutor, cu speranța că, la un moment dat, să primească această subvenție înapoi de la stat.
GM: Care este ultima lună pentru care s-au făcut decontări?
LU: Nu pot să vă zic” decontări”. Dar pot să vă zic ultima lună confirmată aproape total (n.r. – de către ANRE), în care au fost confirmate sumele cerute de furnizări, a fost ianuarie 2024.
GM: Deci, de 2 ani, și o lună, furnizorii tot sponsorizează statul român.
LU: Da. Trebuie să recunosc că nu cu toată suma. Dar vreau să zic că, totalmente confirmat, este ianuarie 2024. Acum, în confirmare, mai sunt cam 9 miliarde (n.r. – de lei), care așteptăm să fie confirmate și, după confirmare, vor fi plătite. E o situație destul de delicată, vă dați seama. Sunt niște costuri financiare, fiindcă noi, furnizorii, nu avem acești bani. Ar trebui să-i ia din credite bancare, care au costuri financiare, dobânzi…
GM: Și dobânda nu se recunoaște.
LU: Nu se recunoaște.
GM: Deci, până la urmă, dumneavoastră sunteți cu banii luați, adică furnizorii. Acum, spuneți-mi și mie. Până la urmă, știți că a apărut proiectul acela de Ordonanță de Urgență cu plafonarea adaosului comercial pentru furnizori. Dvs ce ați înțeles din acest proiect?
LU: A apărut și a dispărut. Aș spune ca un duș rece. Eu sunt sigur că a fost o greșeală a ministerului (n.r. – Ministerul Energiei), fiindcă un asemenea proiect, o asemenea gândire ar însemna revenirea la schema din 2022, care a fost distrugătoare pentru piața de energie. A fost unul dintre cele mai rușinoase momente din cariera mea, în activitatea de furnizare, când consumatorii nu găseau furnizori.
De când știu eu, piața de furnizare a fost o piață competitivă, respectiv pe un consumator erau mai mulți furnizori care îi ofereau. În momentul respectiv știu că mă sunau consumatorii – și nu numai pe mine, ci pe toți furnizorii sunau! -, să-i roage să le fie furnizor la orice preț. Furnizorii pur și simplu nu aveau oferte, fiindcă orice ofertă, orice consumator însemnau niște pierderi uriașe pentru furnizor. Atunci a fost o perioadă tristă, care, sper, să nu revină niciodată.
Acel draft, acel document de discuție care, după aia s-a retras, a fost ca un duș rece pentru noi, ca și cum ne-a adus aminte de vremurile cele mai urâte din punct de vedere al furnizării.
La fel a fost impactul în piața angro, care, de la o lichiditate destul de bună – pot să vă zic că, în regiune, era cea mai lichidă piață -, România ajunsese la zero, adică nicio tranzacție pe piața angro. Ceea ce, iarăși, este groaznic, atât pentru furnizori, cât și pentru producători și, respectiv, consumatorul final, fiindcă, neavând o piață în care să facă tranzacții, nu se poate face un buget pe termen lung, producătorii nu pot să aibă acces la finanțare. Ca să ai acces la finanțare, trebuie să ai niște contracte de vânzare. Deci, a fost o perioadă foarte urâtă și de asta cred că a fost o eroare a ministerului.
GM: Ministrul (n.r. – ministrul Energiei, Bogdan Ivan) ne-a spus să ignorăm acel document.
LU: Înțeleg că lumea mai greșește, dar când ai un exemplu istoria recentă și știi ce s-a întâmplat, e chiar imposibil să crezi că cineva și-ar dori să facă ceva, când știe rezultatul dinainte, ce se va întâmpla.
GM: E clar că cineva s-a gândit la treaba asta, din moment ce a pus-o pe hârtie. Vorbeam și despre rolul traderiilor.
LU: Am rămas dator. Exact. Ce face un trader? Un trader, simplist, vinde – cumpără energie pe piața angro. Vinde și cumpără oricând. Avantajul traderului este că el, prin această activitate de vânzare-cumpărare pe piața angro, devine un competitor al celor care cumpără și un competitor al celor care vând.
Gândiți-vă că vreți să faceți, nu știu, să puneți murături și mergeți într-o piață unde este un singur vânzător, cel care produce castraveți. Aveți un anumit preț. Gândiți-vă că vă duceți în altă piață, unde, pe lângă cel care vinde castraveți, mai sunt și alți cinci ”samsari”, cum ziceți dumneavoastră, care cumpără angro, după care vinde castraveți. Unde credeți că prețul ar fi mai corect? Unde este un singur producător sau unde sunt șase vânzători? Deci, traderii aduc lichiditate. Adică, există castraveți în piață, există energie în piață. Pe lângă lichiditate, mai aduc și alte avantaje, respectiv finanțare și alte lucruri. Dar asta e cel mai important, lichiditatea în piață.
GM: Da. Așa putem să avem de unde alege.
În perioada aceasta, furnizorii, practic AFEER, au lansat acel studiu pentru prosumatori sau, mă rog, privind activitatea prosumatorilor și cum influențează sectorul energetic și, în primul rând, cum vă influențează pe dumneavoastră, furnizorii. Influențează pe toată lumea, dar mă interesa, în primul rând, ce influență au prosumatorii asupra furnizorilor. Vă mărturisesc că și pronsumatorii s-au plâns la rândul lor de activitatea furnizorilor, așa cum, altminteri, am și discutat când ați lansat studiul.
LU: Da, asta, cu plânsul de activitatea furnizorilor, din păcate, toată lumea se plânge de asta. Este foarte simplu: atât consumatorii, cât și pronsumatorii, din toți actorii din piață, ei nu văd decât furnizorul, că de la furnizori vine factura de energie electrică. Nu se cunosc ceilalți actori. Și, astfel, când ești nemulțumit de factura de energie – că toată lumea își dorește să fie factura mai mică sau să fie, nu știu, unii își doresc să fie triunghiulară sau rotundă sau altceva -, înjuri pe cine cunoști. Și cum furnizorii sunt cunoscuți… Asta este soarta furnizorului.
Studiul, pe care l-au făcut colegii de la XLAED, a fost cerut de noi, pentru că am observat o chestie, să zic, deranjantă. Am observat că foarte mulți prosumatori au instalat puteri foarte mari, mult mai mari decât pentru a-și acoperi necesarul de consum. Conceptul acesta de prosumator a fost gândit, atât în România, cât și la nivelul Uniunii Europene, ca niște consumatori care își montează niște panouri pentru a-și reduce consumul, pentru a-și acoperi consumul propriu din aceste panouri.
GM: Ca și cum omul își pune niște roșii în grădină să le mănânce el, nu să se ducă cu ele la piață.
LU: Din păcate, această activitate a avut foarte mult suport din partea autorităților și mulți au găsit aici o oportunitate de business. Noi am observat. Până la urmă, cine a făcut investiția și a văzut oportunitatea de business, n-are nicio vină,. Dar noi am observat că din ce în ce mai mulți prosumatori vin cu puteri foarte mari, mult mai mari decât consumul lor istoric.
Acum, întrebarea pe care v-ați pune-o este ”de ce vă deranjează asta?” Păi, pe noi ne deranjează și cred că nu este corect din punct de vedere etic. Vedeți dumneavoastră, acești prosumatori induc niște costuri suplimentare prin producția lor. Costurile sunt induse direct către furnizor și, prin legislație, furnizorul nu poate să-și recupereze aceste costuri de la prosumatori, respectiv aceste costuri vor fi socializate. Ce înseamnă socializate? Adică vor fi băgate în coșul comun și, până la urmă, toți cei care consumă vor plăti o parte din aceste costuri.
GM: Adică prosumatorii sunt plătiți, în final, de către ceilalți consumatori. Deci eu îl plătesc pe vecin.
LU: Pe șleau fiind spus, așa este. Este o problemă mare de etică. De aceea am cerut acest studiu, ca să vedem care este impactul și a fi siguri că ce am observat noi este, într-adevăr, așa.
Bine, nu toți consumatorii sunt așa. Gândiți-vă că cei care își acoperă consumul nu ajung să inducă costuri imense în portofoliu, în așa fel încât să fie socializate. Noi vorbim de prosumatorii mari, care, într-adevăr, aduc costuri tuturor.
GM: Am înțeles. Cineva consumă în mod normal la el acasă, nu știu, trei kilowați și și-a pus panouri de 300 de kilowați.
LU: Și sunt multe exemple așa.
GM: Dacă vorbim despre un mall care consumă 1 MWh, adică 1000 de kilowați, panouri de 300 kW nu sunt o problemă.
LU: Comparăm consumul istoric pe acel punct de măsură, cu puterea instalată în panouri. Sigur că da, pentru mall, de cele mai multe ori își pune panouri și nici nu acoperă consumul.
Dar, cel care a avut consum de 2 kW și acum și-a pus câteva sute de kilowați în panouri, deja, acolo, este un fel de producător ”sub acoperire”. Și n-ar fi o problemă asta, dacă nu ar crea niște costuri care, până la urmă, se duc la ceilalți consumatori, care consumatori nu și-au pus panouri. Poate că n-au avut finanțe pentru așa ceva.
GM: Am văzut o propunere apărută în studiu. Era de a se elabora o lege specială pentru prosumatori. Am uitat să vă întreb atunci când ați lansat studiul. Credeți că o lege specială pentru prosumatori ar putea, cumva, să limpezească apele?
LU: Sigur. Aceste avantaje date prosumatorilor ar trebui, cumva, să nu fie duse la infinit, fiindcă efectul și, să zic, apăsarea pe umerii consumatorilor devine din ce în ce mai mare.
Pe de altă parte, mi se pare corect ca pentru cei care deja și-au instalat aceste panouri și, în momentul în care au instalat, au avut anumite promisiuni din partea autorităților, nu poți să schimbi regulile în timpul jocului. Adică, pentru cei care au avut, asta este, trebuie să ne asumăm. Dar, ca orice este bun, trebuie să fie cu măsură.
GM: Plus că prosumatorii au și ei rolul lor benefic.
LU: Orice este cu măsură e bun. Și o prăjitură e bună.
GM: Asta voiam să vă întreb. Înțeleg că prosumatorii au o influență, pe de o parte fericită, pe de altă parte – nefericită. Dumneavoastră cum ați vedea să arate „o viitoare lege pentru prosumatori”? Adică, ce ar putea să facă, ce n-ar fi bine să facă din ceea ce se întâmplă astăzi?
LU: Pot să mă exprim cum să iasă legea. Și reglementările europene spun că un prosumator e acela care face investiție în producția de energie pentru a-și acoperi consumul propriu. Dacă avem în minte acest concept și s-ar evita, să zic, oportunitățile de investiții în energie pentru mai mult decât necesar (n.r. – necesarul de consum propriu), cred că ar fi chiar benefic pentru toată lumea. Eu tot timpul am susținut prosumatorii și chiar și acum sfătuiesc consumatorii care au posibilitatea să-și monteze panouri și baterii. Fiindcă și bateriile sunt foarte importante și au o mare valoare adăugată pentru consumator.
GM: Poate este ceva ce nu v-am întrebat astăzi, legat de activitatea dumneavoastră, de ceea ce ați vrea dumneavoastră. Dacă aveți ceva de transmis în plus celor care ne le privesc.
LU: Ce să vă zic? Despre activitatea noastră ca Asociație? Noi reprezentăm furnizorii și încercăm să milităm pentru o piață cât mai corectă pentru toți jucătorii din piață. Pentru asta intrăm în dezbateri și avem poziții vizavi de propunerile de reglementări, care afectează piața de energie sau pot să afecteze piața de energie.
În plus, pe lângă activitatea de reglementare, am mai dezvoltat o activitate care, să zic așa, e paralelă în AFEER. Este vorba de AFEER Academy. A plecat de la nevoia membrilor noștri de a avea niște cursuri dedicate activității de trading și furnizare, pe topicuri, pe spețe.
GM: Chiar și cu noi, ziariștii, ați făcut la un moment dat un curs, vorbesc de AFEER.
LU: Am plecat de la nevoia membrilor și, până la urmă, am luat decizia să facem cursuri deschise, în așa fel încât să poată să participe la aceste cursuri nu doar membrii noștri, ci oricine din piață. Desigur, pentru membri avem un tarif preferențial, dar ideea e că poate să participe toată lumea. Mi se pare o chestie corectă. Pot să vă zic că până acum am avut peste 2.400 de participanți la cursurile astea.
GM: Adică, au fost, de exemplu, și consumatori casnici sau numai mari consumatori?
LU: Au fost și persoane fizice
GM: Deci, oamenii sunt interesați de domeniu.
LU: Da, oamenii sunt interesați de domeniu. Printre cursurile care ar putea fi interesante pentru mulți este cursul de Bazele pieței de energie, unde încercăm să înțeleagă ce e aceea piață și cum funcționează această piață. Și, plecând de la asta, avem cel mai avansat curs – cursul de trading -, care, mă rog, are și un tarif pe măsură. Dar vorbim de 3 săptămâni de cursuri, de acces la o platformă de trading și încheiate cu o recapitulare făcută de un provider din afară (n.r. – din străinătate). Cursul ăsta de trading se face în limba engleză.
GM: Domnule Urluescu, vă mulțumesc frumos că ați acceptat să ne bem cafeaua, ceaiul împreună.
LU: Eu mulțumesc de invitație și oricând puteți conta pe mine.
