Acasă Stiri ExterneAmerica Jerome Powell, numit la conducerea Federal Reserve

Jerome Powell, numit la conducerea Federal Reserve

de A

Senatul american a confirmat prin vot numirea lui Jerome Powell ca preşedinte al Federal Reserve (Fed), banca centrală a Statelor Unite, informează Reuters.

Agenţia apreciază că Powell, fost bancher de investiţii şi membru al consiliului de guvernatori al Fed din 2012, va asigura continuitate în politica monetară a SUA, deoarece punctele sale de vedere au fost apropiate de ale predecesoarei sale, Janet Yellen. El a fost desemnat pentru funcţie de preşedintele Donald Trump în noiembrie anul trecut, iar alegerea nu a fost controversată.

La audierea în Senat, viitorul şef al Fed s-a pronunţat în favoarea unor reglementări mai puţin stricte în sectorul financiar şi a promis că va acţiona decisiv în cazul unei noi crize.

din aceeasi categorie