Iranul a notificat duminică Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) că va aplica Protocolul adiţional la Tratatul de neproliferare nucleară, etapă în implementarea acordului istoric semnat în luna iulie la Viena, a anunţat agenţia Naţiunilor Unite, transmite AFP.
„La 18 octombrie, directorul general al AIEA a fost informat de Republica Islamică Iran că (…) Iranul va aplica cu titlu provizoriu Protocolul adiţional”, se precizează în comunicatul difuzat la Viena, citat de Agerpres.
Măsura, care va permite în special controale întărite din partea AIEA, este inclusă în acordul semnat la 14 iulie între marile puteri şi Teheran.
UE urmează să ridice formal sancţiunile duminică, dar măsura va intra efectiv în vigoare cel mai devreme la finele lunii decembrie.
Până atunci, directorul general al Agenţiei, Yukiya Amano, urmează să facă publice la 15 decembrie „concluziile finale” cu privire la respectarea de către Teheran a angajamentelor asumate, etapă ce condiţionează o viitoare ridicare a sancţiunilor aplicate Iranului.


