Compania energetică norvegiană Equinor a anunţat luni că împreună cu partenerii săi a decis să investească aproximativ nouă miliarde de dolari pentru a dezvolta zăcământul de gaze şi petrol BM-C-33 din largul Braziliei, transmite Reuters.
Se estimează că zăcământul ar avea mai mult de un miliard barili de petrol recuperabil, producţia urmând să înceapă în 2028.
„În faza de pornire, gazele exportate din acest zăcământ ar putea reprezenta 15% din totalul cererii de gaze din Brazilia. Dezvoltarea sa va contribui şi la securitatea energetică şi dezvoltarea economică, majorând numărul de locuri disponibile pe plan local”, se arată într-un comunicat al Equinor.
Gazul din zăcământul offshore va fi direct injectat în sistemul naţional de transport al gazelor, printr-o conductă de 200 kilometri, care va ajunge în oraşul Macae din statul Rio de Janeiro. Petrolul va fi transportat prin intermediul navelor-cisternă.
Equinor deţine o participaţie de 35% în proiect, în timp ce Repsol Sinopec deţine 35% iar Petrobras restul de 30%.


