Institutul Român de Comerţ Exterior (IRCE), recent înființat în subordinea Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului, va avea competenţe în promovarea exportului de produse şi servicii româneşti.
Institutul va prelua pe bază de protocol de predare-primire un număr de 14 posturi din domeniul promovării exporturilor din cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului şi personalul aferent acestora, dar și un 11 posturi din domeniul promovării turismului de la Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) şi personalul aferent acestora.
Numărul maxim de posturi al IRCE este de 60, se arată într-un proiect de Hotărâre de Guvern privind organizarea şi funcţionarea Institutului Român de Comerţ Exterior, publicat pe site-ul Ministerului Economiei. Autorităţile doresc astfel să creeze un organ de specialitate ”responsabil pentru promovarea şi expansiunea economică a României pe plan extern, prin programe specifice şi într-un cadru instituţional adecvat”.
Finanţarea activităţilor Institutului Român de Comerţ Exterior se realizează integral de la bugetul de stat.
De asemenea, IRCE poate propune Ministerului Economiei înfiinţarea de centre, în ţară şi în străinătate.
Conducerea institutului este exercitată de un director general numit prin ordin al ministrului Economiei.
”Exportul reprezintă o componentă extrem de importantă în dezvoltarea economică a unei ţări, motiv pentru care se impune organizarea unei structuri specializate care să sprijine exportatorii români similar modelului european”, se arată în proiectul de HG.
În domeniul promovării turistice institutul va colabora cu Autoritatea Naţională pentru Turism în vederea organizării și realizării activităţii de promovare turistică pe pieţele internaţionale, prin reprezentantele de promovare turistică din străinătate.
În ceea ce privește promovarea exportului, institutul va implementa Programul de susţinere şi promovare a exporturilor cu finanţare parţială de la bugetul de stat, asigurând organizarea şi participarea la misiuni economice, târguri şi expoziţii în străinătate, realizarea de studii de piaţă, acţiuni de publicitate cu caracter general. Va contribui totodată la implementarea Strategiei Naţionale de Export în domeniul de competenţă.


