Acasă Economie Inflaţie la minim

Inflaţie la minim

de GM

Rata anuală a inflaţiei a coborât în martie la 2,4%, un nou minim istoric, creşterea preţurilor de consum faţă de februarie fiind de 0,42%.

În luna martie 2012, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,6%, cele ale mărfurilor nealimentare au urcat cu 0,3%, iar tarifele serviciilor cu 0,2%, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Dintre alimente, cea mai mare creştere a fost înregistrată la ouă, de 13,56% (care au înregistrat şi cea mai spectaculoasă scumpire faţă de decembrie 2011 – 27,12%), alte majorări fiind consemnate la legume (1,79%) şi citrice (2,27%).

În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare combustibilii s-au scumpit cel mai mult, cu 1,04%.

Conform INS, creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (aprilie 2011 – martie 2012, faţă de aprilie 2010 – martie 2011), determinată pe baza IPC, este de 4,5%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 4,6%.

Reamintim, rata anuală a inflaţiei a coborât în februarie la 2,59%, un alt minim istoric, creşterea preţurilor de consum faţă de ianuarie fiind de 0,64%.

Banca Naţională a României (BNR) a majorat, în februarie, prognoza de inflaţie pentru acest an, de la 3% la 3,2%.

din aceeasi categorie