Acasă Economie Companiile europene de utilităţi trec pe cărbune

Companiile europene de utilităţi trec pe cărbune

de A

Creşterea preţurilor la gaze naturale pe piaţa angro din Europa încurajează din ce în ce mai multe companii de utilităţi să facă trecerea la cărbune pentru a genera electricitate, tocmai într-un moment în care regiunea încearcă să elimine combustibilul poluant, transmite Reuters.

Deşi atât preţul cărbunelui cât şi cel al certificatelor de poluare au crescut în ultimele luni în Europa, aceste creşteri sunt mai mici comparativ cu explozia preţurilor la gaze naturale, astfel că balanţa costurilor pe termen scurt se înclină spre utilizarea cărbunelui pentru a produce energie electrică, notează Agerpres.

Preţul de referinţă la certificatele de poluare tranzacţionate în cadrul schemei ETS s-a dublat de la începutul anului iar cotaţiile futures la cărbune au înregistrat şi ele o creştere de peste 100%. Cu toate acestea, cotaţiile la gaze pe piaţa angro din Olanda sunt de aproape patru ori mai mari în prezent comparativ cu situaţia de la începutul anului.

În ultimii doi ani costurile pentru termocentralele pe gaze naturale au fost mai mici decât pentru termocentralele pe cărbune, dacă sunt incluse şi costurile cu certificatele de poluare, însă acest lucru s-a schimbat începând din luna iulie a acestui an.

În Germania, această modificare a diferenţei între costul operării termocentralelor pe cărbune şi cel a termocentralelor pe gaze naturale a determinat o utilizare mai mare a lignitului, un combustibil care în mod tradiţional este o sursă ieftină de combustibil dar care în ultimii ani a fost scos de pe piaţă de creşterea costurilor cu certificatele de poluare. În trimestrul al treilea al acestui an, lignitul şi huila au fost responsabile în Germania pentru o producţie de electricitate combinată de 35,1 Terawaţi oră, comparativ cu 28 TWh în al doilea trimestru al acestui an şi 29,3 TWh în trimestrul al treilea al anului trecut, arată datele publicate de institutul german ISE Fraunhofer.

În Marea Britanie, creşterea preţurilor la gaze naturale a determinat o trecere la petrol, în condiţiile în care cărbunele are o pondere de doar 2% în mixul energetic iar ţara riscă să se confrunte cu probleme în aprovizionarea cu electricitate la iarnă.

„Tranziţia electricităţii se întâmplă dar nu cu urgenţa cerută: emisiile merg în direcţia greşită”, spune Dave Jones, director la centrul de reflexie Ember.

În următoarele trimestre, cărbunele şi lignitul ar urma să rămână mai convenabile în mixul combustibililor decât gazele naturale, susţine Silvia Messa, analist la firma de consultanţă energetică Volue.

Preţurile la electricitate pentru perioada următoare în Germania şi Franţa s-au dublat în acest an, ceea ce a provocat discuţii cu privire la intervenţia pe piaţă pentru a stabiliza preţurile pentru consumatori.

Unii critici au dat vina pe sistemul de tranzacţionare a certificatelor de poluare pentru creşterea preţurilor la electricitate, şi au făcut un apel pentru eliminarea efectului schemei de tranzacţionare a emisiilor asupra pieţei energetice. Cu toate acestea, analistul Marcus Ferdinand crede că actuala tranziţie de la gaze la cărbune este doar o problemă de flexibilitate pe termen scurt şi nu ceva care se datorează sistemului de tranzacţionare a certificatelor de poluare.

Industria europeană cere mai puţine gaze

Sectorul industrial european a început să reducă cererea pentru gaze naturale, după ce preţurile record au făcut combustibilul prohibitiv pentru mulţi consumatori, transmite Bloomberg.

Consumul mediu în octombrie este cu 12% sub nivelul de dinaintea pandemiei, conform datelor firmei de consultanţă Engie EnergyScan. Deja consumul de gaz a început să scadă din septembrie, fiind cu 5% mai scăzut faţă de nivelul din 2019, scrie Agerpres.

„Începem să vedem tendinţa de distrugere a cererii în sectorul industrial european. Germania, Olanda şi Marea Britanie înregistrează cele mai semnificative scăderi până acum, dar trebuie să aşteptăm câteva săptămâni să vedem dacă tendinţa este confirmată, mai ales că cererea de gaze pentru încălzire va creşte”, susţine Julien Hoarau, şef la Engie EnergyScan.

Unele companii mari consumatoare de energie au închis temporar operaţiunile deoarece a devenit prea scumpă derularea operaţiunilor. Criza i-a adus la faliment pe unii furnizori de energie şi afectează semnificativ buzunarele consumatorilor din Europa.

„Preţurile ridicate ale gazelor încetinesc redresarea economiei europene deoarece utilizatorii industriali sunt deja afectaţi de majorare”, a apreciat Hoarau.

Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au urcat cu peste 300% din ianuarie, din cauza nivelului redus al stocurilor, cererii ridicate din Asia şi întreruperilor.

Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finele anului, ceea ce înseamnă facturi mari cu încălzirea la iarnă pentru consumatori.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.